FMI va lua o decizie cu privire la programul de ajutor destinat Ucrainei pe data de 30 aprilie

Fondul Monetar Internaţional a anunţat joi că guvernul ucrainean a îndeplinit condiţiile sale pentru acordarea unui program de asistenţă financiară, urmând ca boardul FMI să se întâlnească în data de 30 aprilie pentru a lua o decizie oficială, transmit AFP şi Reuters.
Economica.net - joi, 24 apr. 2014, 15:53
FMI va lua o decizie cu privire la programul de ajutor destinat Ucrainei pe data de 30 aprilie

‘Suntem pe cale să finalizăm etapele necesare pentru o decizie a consiliului de administraţie (care reprezintă cele 188 de state membre ale FMI) care este programată pentru data de 30 aprilie’, a declarat purtătorul de cuvânt al FMI, Gerry Rice, într-o conferinţă de presă. Purtătorul de cuvânt nu a precizat care va fi valoarea exactă a planului de asistenţă însă o sursă din interiorul FMI a declarat că acesta se va ridica la 17 miliarde de de dolari.

De asemenea, Gerry Rice a dat asigurări că tensiunile dintre Rusia şi Ucraina nu vor împiedica FMI să colaboreze cu Ucraina. ‘Unul din rolurile fundamentale ale Fondului este să lucreze în acest gen de situaţii dificile. Nu este ceva neobişnuit pentru FMI să lucreze în contexte politici tensionate sau fragile’, a spus Gerry Rice.

Aprobarea acestui acord de către boardul FMI ar deschide calea pentru alte ajutoare venite din partea Uniunii Europene, SUA şi a altor donatori într-o perioadă de escaladare a tensiunilor dintre Ucraina şi Rusia.

La sfârşitul lunii martie FMI a decis să acorde Ucrainei un credit stand-by pe doi ani în valoare de 14-18 miliarde de dolari, ca parte a unui pachet internaţional de 27 de miliarde de dolari destinat să ajute Ucraina să-şi repună economia pe picioare.

Ultimul acord stand-by cu FMI al Ucrainei, în valoare de 15 miliarde de dolari, a fost îngheţat în 2011 în urma refuzului Kievului de a pune capăt subvenţiilor şi a majora preţurile la gaze şi încălzire pentru consumatorii casnici.

 

Te-ar mai putea interesa și
Comisia Europeană cere României, Bulgariei şi Spaniei să respecte legislaţia privind achiziţiile publice
Comisia Europeană cere României, Bulgariei şi Spaniei să respecte legislaţia privind achiziţiile publice
Comisia Europeană a decis, miercuri, să demareze o procedură de infringement prin trimiterea unei scrisori de punere în întârziere României, precum şi a unor avize motivate Bulgariei şi......
Drum Greenfield – PMB va cere scoaterea din fondul forestier a 0,3 hectare, pentru a asigura accesul în cartierul de la marginea Bucureştiului
Drum Greenfield – PMB va cere scoaterea din fondul forestier a 0,3 hectare, pentru a asigura accesul în cartierul ...
Consilierii generali vor dezbate în şedinţa de luni un proiect de hotărâre prin care solicită scoaterea definitivă ...
HAI Aluminium a ales compania Wiren pentru un portofoliu de proiecte ce însumează peste 10 MWp
HAI Aluminium a ales compania Wiren pentru un portofoliu de proiecte ce însumează peste 10 MWp
Pentru HAI Aluminium, parteneriatul cu Wiren reprezintă tranziția către un consum independent, din surse de energie sustenabilă. ...
Alfa Software din Cluj-Napoca a avut venituri cu 30,7% mai mari în 2023, de peste 3,6 mil. euro
Alfa Software din Cluj-Napoca a avut venituri cu 30,7% mai mari în 2023, de peste 3,6 mil. euro
Alfa Software, furnizor de sisteme informatice de business din Cluj-Napoca, a încheiat anul 2023 cu venituri cu 30,7% mai ...