Fondatorul Drăghici Dental: Piața stomatologică este foarte dispersată, medicii vor rezista pe piaţă doar dacă îşi unesc forţele

După ce a lucrat 15 ani în corporaţii, intâi la supermarketul Gima, apoi ca director de vânzări la Rompetrol, Dan Drăghici a decis să se lanseze în afaceri şi a deschis un laborator dentar în 2007 la Iaşi. Acum deţine clinici dentare în Iaşi şi Bucureşti, iar laboratorul funcţionează ca o mini uzină, cu 100 de angajaţi. Al treilea business, Safra Dental, este specializat pe importul şi distribuţia de implanturi dentare elveţiene şi soluţii pentru laboratoarele de tehnică dentară.
Lidia Neagu - Dum, 21 oct. 2018, 18:39
Fondatorul Drăghici Dental: Piața stomatologică este foarte dispersată, medicii vor rezista pe piaţă doar dacă îşi unesc forţele

„Primul meu business a fost laboratorul de tehnică dentară în 2007, care de la început a fost gândit ca un laborator mare. Din 2013 a apărut Junior Clinic, inițial apărut ca o clinică doar pentru copii. Am colaborat încă de la deschidere cu un psiholog care a avut cursuri cu medici dentiști pentru că am pus foarte multe accent pe empatia medicului cu micul pacient. După trei ani de zile de Junior Clinic am extins în Junior Family, în ideea în care părinții vroiau să devină pacienții noștri și atunci am gândit cabinete stomatologice pentru părinți și nu doar pentru copii”, a spus Dan Drăghici.

A urmat apoi deschiderea încă unei clinici în Iaşi, în zona Palas, unde se află majoritatea clădirilor de birouri, mai ales ale companiilor din IT.

„Cea mai aglomerată perioadă este pauza lor de masă, când toată lumea vine acolo. Tehnica a evoluat foarte mult, în așa fel încât vine pacientul, i se pune implant și se întoarce înapoi la serviciu fără să fie umflat sau vânăt”, explică antreprenorul.

Drăghici a extins afacerea şi în Bucureşti în acest an, când a deschis prima clinică din Capitală în urma unei investiţii de 300.000 de euro. „Ne-am dorit foarte mult să fim prezenți și în București pentru că este primul pas pe care vrem să îl facem în dezvoltarea noastră națională. București-ul este o altă piață, acolo sunt doi-trei jucători mari cu care cu siguranță o să ne luăm la trântă”.

Următorul pas pe care ieşeanul doreşte să îl facă este să deschidă cabinete stomatologice în Timişoara şi în Cluj. „Nu aș vrea ca în următorii doi ani de zile să îmi deschid o sută de clinici proprii, nu ar fi fezabil. Cu siguranță vom mai deschide clinici sub brand propriu în orașele mari pentru că ne dorim să fim prezenți acolo. Mă uit la Timișoara și Cluj prospectăm piața de acolo, însă din punct de vedere imobiliar Clujul este aproape de neatins, dar ne gândim foarte serios la Timișoara”.

Platforma sindicalizată – un nou model de business

Până la extinderea reţelei de cabinete sunt brand propriu la nivel naţional, compania pariază pe lansarea unei platforme sindicalizate care se adresează în principal cabinetelor cu care colaborează deja prin intermediul laboratorului.

Platforma include un mix de servicii integrate care au rolul de a eficientiza activitatea medicilor dentiști cu cabinete proprii, facilitându-le accesul la soluții de tehnică dentară, reduceri de la furnizori, servicii de marketing și promovare, precum și accesul într-o rețea care oferă servicii stomatologice integrate în pachete de beneficii pentru angajații din naționale și multinaționale.

Platforma îi va degreva pe proprietarii de cabinete mici de responsabilități precum relația cu furnizorii, monitorizarea stocului de materiale necesare activității până la întocmirea documentelor către Casa de Asigurări de Sănătate, precum și de alte activități administrative.

În schimbul unei taxe unice, cabinetele partenere își vor păstra autonomia și vor avea acces la lucrări de tehnică dentară, aparatură medicală, consumabile și consultanță din partea specialiștilor în diverse ramuri ale stomatologiei, conferințe și cursuri susținute de speakeri naționali și internaționali, servicii de marketing și promovare.

„Ei rămân proprii lor stăpâni, rămân cu propriile lor firme, cu propriile lor cabinete. Doar că o să aibă sigla noastră, care o să garanteze pacienților că aceste cabinete respectă standardele pe care noi le-am construit până acum. Vor, nu vor, medicii trebuie să fie şi antreprenori. Chiar cred că medicul trebuie să se ocupe de ceea ce a învățat, ei trebuie să se ocupe de medicină dentară, iar pe partea de management, de contabilitate trebuie să se ocupă altcineva”, afirmă Drăghici.

Această strategie va consolida afacerile laboratorului de tehnică dentară, unul dintre cele mai mari din țară, care asigură lucrări dentare și consultanță de specialitate pentru aproximativ 400 de medici stomatologi din București și alte 10 județe. Deja a încheiat parteneriate cu câteva cabinete şi estimează că în doi ani de zile, numărul acestora va creşte la aproximativ 100.

„Normal că atunci când acești medici vor crește, ne vor crește și nouă comenzile la laborator și atunci este o situație de win-win”.

Trendurile pieţei de servicii stomatologice

Potrivit lui Dan Drăghici, piaţa de stomotologie din România este foarte dispersată, în care cel mai mare furnizor de astfel de servicii, are o cifră de afaceri de aproximativ 8 milioane de euro şi deţine o cotă de piaţă de 4%. Afaceristul previzionează însă, că, în următorii cinci ani clinicile mari vor acapara circa 40-50% din piaţă.

„Eu cred că doar uniţi medicii vor rezista în următorii cinci – șase ani pe o piață care este din ce în ce mai competitivă. Medicii sunt antreprenori în ziua de azi şi atunci trebuie să conștientizeze foarte repede și să se gândească că doar făcând parte dintre o organizație din ce în ce mai mare pot să își facă treaba în continuare”, argumentează antreprenorul.

De asemenea, dinamica pieţei s-a schimbat în ultimii ani: dacă înainte majoritatea clienţilor veneau în cabinet direct din stradă, în prezent din ce în ce mai mulţi oameni solicită angajatorului pachete de servicii medicale şi îşi fac programări în baza acestor pachete.

„Acesta este trendul pentru clinicile mari, ei încearcă să își deschidă cabinete în orașele mari pentru că acolo mai găsesc medici și vor să vândă cât mai multe abonamente sau cât mai multe pachete angajatorilor. Noi niciodată nu ne-am situat pe gama de lux, vrem să rămânem în continuare pe nișa de familie pe medium înspre high și și nu am gândit la altceva”, explică Drăghici.

Acesta recunoaște că este tot mai greu să găsești personal, în condițiile în care țări precum Marea Britanie sau Franța caută să aducă medici din România.

O altă schimbare de direcţie a pieţei constă în stomatologia estetică, care începe să fie la mare căutare în România şi nu doar de către români, cât şi de către străini care accesează aceste servicii la noi în ţară.

„Nu mai este de ajuns să aibă doar dinți sănătoși și trebuie să aibă dantura perfect[. Si atunci crește din ce în ce mai mult cererea pentru fațade dentare, către albiri dentare și tot felul de manopere care nu țin de partea medicală stomatologie, cât țin de partea cosmetică și este un trend la care ne uităm din ce în ce mai atent”, afirmă antreprenorul.

Cifra de afaceri a grupului a fost anul trecut de 800.000 de euro, toate cele trei firme urmând să depăşească anul acesta 1,2 milioane de euro. Ponderea laboratorului în cifra de afaceri este de 70%. Afacerea a început în urma unui credit de 35.000 de euro în 2007, suma totală investită până în prezent fiind de peste un milion de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Nicușor Dan: Am finalizat lucrările la cuva Lacului Mare din Parcul Cişmigiu, cu două săptămâni înainte de termenul estimat (Video)
Nicușor Dan: Am finalizat lucrările la cuva Lacului Mare din Parcul Cişmigiu, cu două săptămâni înainte de termenul ...
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a informat, vineri, că au fost finalizate lucrările de reparaţii la cuva Lacului Mare din Parcul Cişmigiu, cu două săptămâni mai repede faţă de......
CFR S.A.: Stadiul lucrărilor de tip Quick Wins între staţiile Tălmaciu – Sibiu și Teiuş – Războieni sunt de 45%, respectiv 30% – 82%
CFR S.A.: Stadiul lucrărilor de tip Quick Wins între staţiile Tălmaciu – Sibiu și Teiuş – Războieni sunt ...
Lucrările de reparaţii de tip Quick Wins aflate în desfăşurare pe cei 22,20 de kilometri de cale ferată între staţiile ...
CEC Bank sărbătorește 160 de ani cu un logo aniversar
CEC Bank sărbătorește 160 de ani cu un logo aniversar
CEC Bank sărbătorește anul acesta 160 de ani de la înființare. 160 de ani în care i-a reconfirmat constant poziția ...
Premierul polonez Donald Tusk avertizează că situația de pe frontul din Ucraina a devenit critică și spune că Varșovia nu poate să cedeze Kievului rachetele sale Patriot
Premierul polonez Donald Tusk avertizează că situația de pe frontul din Ucraina a devenit critică și spune că Varșovia ...
Premierul polonez Donald Tusk a avertizat vineri că în Ucraina "situaţia pe front este critică" şi săptămânile următoare ...