Fondurile de investiţii fac curăţenie în tranzacţiile cu puncte ANRP

Tranzacțiile cu puncte de despăgubire emise de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților au căpătat un impuls puteric din acest an, prin intrarea investitorilor instituționali la cumpărare.
Economica.net - J, 09 mart. 2017, 22:02
Fondurile de investiţii fac curăţenie în tranzacţiile cu puncte ANRP

Prețurile au crescut o dată cu apropierea termenului de la care statul ar trebui să facă plăți, dar eșalonarea despăgubirilor și posibila amânare a unor tranșe îndreaptă unii deținători către valorificarea rapidă a punctelor, la un preț sub cel nominal, dar cu avantajul primirii sumei de bani o dată și nu etapizat.

Incertitudini în privinţa plăţilor de la stat

Punctele de despăgubire au fost acordate în baza legii 165/2013 celor deposedați abuziv de regimul comunist care nu au putut fi despăgubiți prin restituirea în natură a vechilor proprietăți. Ele pot fi folosite pentru a solicita o despăgubire în bani din 2017 sau pentru a participa la licitații la care sunt scoase la vânzare terenuri sau imobile ale statului. Până acum nu a fost organizată nicio licitație, formarea unui patrimoniu cu active imobiliare ale statului în acest scop întârzie, iar mai multe termene din lege au fost amânate în mod repetat.

Alternativa este transformarea punctelor în bani. Din 2017 teoretic deținătorii pot cere statului să plătească. Însă plățile se fac în tranșe de 20% pe an, cu o eșalonare pe cinci ani, iar suma rămasă de plată nu este indexată cu inflația și nici nu se plătesc dobânzi. Pe lânga acestea, există riscul ca, din cauza unei avalanșe de solicitări sau din cauza unor dificultăți bugetare, unele tranșe să fie amânate.

Până în prezent au fost emise 2,2 miliarde de puncte de despăgubire, echivalentul a 2,2 miliarde de lei (un punct are valoarea nominală de un leu). Dacă toți deținătorii ar solicita conversia acestora în numerar și plăți din partea statului, atunci efortul în acest an ar fi de aproape 440 de milioane de lei. Iar în anii următori suma ar crește exponențial în condițiile în care, după estimările autorităților, ar urma să mai fie emise circa 3,5 miliarde de puncte.

Tranzacţii alternative

Așteptarea și riscul mare al unor noi amânări, după decenii de întârziere, conving unii deținători de puncte ANRP să vândă direct, prin tranzacţii notariale. Mai ales că prețurile au crescut în ultima perioadă. Vânzarea se făcea la 20% din valoarea nominală în primii ani de acordarea a punctelor, 2013-2014. Deja circa 15% din punctele emise au fost tranzacţionate.

În prezent este în curs de derulare o ofertă publică de preluare a 400 de milioane de puncte la prețul de 0,5 lei/ punct, derulată de fondul de investiţii Alpha Quest. Preţul este mai mare cu 20% decât cel la care se fac alte tranzacţii în piaţă (detalii despre modul de desfăşurare a ofertei şi paşii de urmat pot fi găsite aici ).

Iată cum a evoluat preţul punctului în ultimii ani:

„Noi am venit cu un preţ standard, tocmai în ideea de a oferi posibilitatea unor tranzacții ferme, fără echivoc și fără târguială. Scopul nostru este de a aduce transparentizare şi profesionalizare în piata punctelor de despăgubire” declară Ovidiu Fer, reprezentantul Apha Quest în România.

Citeşte şi: Afacerea anului 2017: tranzacţiile cu puncte de despăgubire ANRP. Investitori specializaţi pregătesc deja banii

Echipa fondului are experienţă îndelungată în pieţele de capital, clădită inclusiv prin crearea unui produs financiar care a dus la transparentizarea tranzacţiilor cu titluri Fondul Proprietatea când acestea nu erau listate la bursă. Alpha Quest a preluat până acum 150 de milioane de puncte.

Deşi preţurile au crescut ca urmare a intrării investitorilor instituţionali, există riscul ca pe parcurs, să apară un recul. Şi asta din cauză că în piaţă vor apărea mai multe – în 2016 s-au emis, lunar, în medie 86 de milioane de puncte, aproape dublu faţă de anii anteriori. Iar soluţionarea dosarelor se face, în continuare, în ritm accelerat.

Te-ar mai putea interesa și
Bosch a prezentat la CES habitaclul auto bazat pe AI, aplicația eBike Flow și ADNul digital Origify
Bosch a prezentat la CES habitaclul auto bazat pe AI, aplicația eBike Flow și ADNul digital Origify
Prezent la ediția din 2026 a Consumer Electronics Show (CES) din Las Vegas, grupul Bosch a prezentat mai multe tehnologii de ultimă oră estimând că vânzările sale de software și servicii vor......
Un gigant din industria auto închide fabrica din România. Peste 1.000 de oameni vor fi concediaţi
Un gigant din industria auto închide fabrica din România. Peste 1.000 de oameni vor fi concediaţi
Adient EMEA, lider global în producția de scaune auto, și-a anunțat luni, 12 ianuarie 2026, intenția de a restructura ...
Salariile vor fi afișate în anunțurile de angajare, din iunie 2026. Ce se schimbă pentru firme şi angajaţii – Digi24.ro
Salariile vor fi afișate în anunțurile de angajare, din iunie 2026. Ce se schimbă pentru firme şi angajaţii – ...
Din iunie 2026, angajatorii din toată Uniunea Europeană, inclusiv din România, vor fi obligați să aplice Directiva UE ...
Groenlanda – Germania calmează spiritele. Ministrul de externe gemran minimizează riscul anexării de către SUA şi vede un interes comun în abordarea securităţii din zona arctică
Groenlanda – Germania calmează spiritele. Ministrul de externe gemran minimizează riscul anexării de către SUA ...
Ministrul german de externe, Johann Wadephul, a minimizat luni riscul unui atac american asupra Groenlandei, după ameninţările ...