Fostul director al serviciilor de informaţii bulgare, condamnat la 15 ani de închisoare

Fostul director al serviciilor de informaţii bulgare, Kirtcho Kirov, a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru deturnare de fonduri publice în valoare de 2,6 milioane de euro, a anunţat marţi justiţia bulgară, relatează AFP. 
Economica.net - mar, 23 ian. 2018, 20:01
Fostul director al serviciilor de informaţii bulgare, condamnat la 15 ani de închisoare

El este unul dintre puţinii foşti responsabili bulgari de rang înalt care au fost condamnaţi. Stat membru al UE din 2007, Bulgaria este criticată în mod constant de Comisia Europeană pentru ineficienţa sistemului judiciar în combaterea corupţiei la nivel înalt.

Aceasta este a doua condamnare în cazul lui Kirtcho Kirov, în vârstă de 67 de ani, în acest dosar de corupţie pentru care el a fost deja condamnat la o pedeapsă de 10 ani de închisoare în 2015. Dar Curtea Supremă a dispus în 2016 ca acest caz să fie rejudecat.

Kirtcho Kirov a fost director al serviciului de informaţii din 2003 până în 2012. Potrivit actului acuzării, el a semnat între 2007 şi 2011 o mie de chitanţe ale unor cheltuieli inexistente pentru investigaţii care nu au avut loc niciodată.

Reclamantul a pretins că a efectuat aceste cheltuieli pentru a recruta informatori, dar aceştia, care au fost audiaţi de instanţă, au contestat că au lucrat pentru Kirov sau că au fost plătiţi.

Jumătate din bunurile generalului Kirov vor fi confiscate, a decis tribunalul la finalul unui proces care s-a desfăşurat cu uşile închise.

Generalul Kirov a declarat că va face apel. Acuzatul, apropiat al Partidului Socialist (de opoziţie), susţine că este persecutat din motive politice. El este de asemenea urmărit într-un al treilea dosar pentru dezvăluirea unui secret de stat în cursul unei emisiuni de televiziune, în 2014.

Te-ar mai putea interesa și
Statele Unite „sunt direct implicate” în conflictul din Ucraina, afirmă Kremlinul
Statele Unite „sunt direct implicate” în conflictul din Ucraina, afirmă Kremlinul
Kremlinul a susţinut joi că livrarea rachetelor americane ATACMS către Kiev nu va schimba nimic în conflictul din Ucraina, după ce Washingtonul a anunţat că va furniza Ucrainei astfel de......
Test Dacia Duster 3: Schimbare radicală
Test Dacia Duster 3: Schimbare radicală
Dacia Duster, SUV-ul asamblat exclusiv în România pentru piața europeană, a ajuns la a treia generație și, de-a lungul ...
Uber extinde serviciul Uber Green la Brașov
Uber extinde serviciul Uber Green la Brașov
Uber extinde serviciul Uber Green la Brașov, la șase ani de când a lansat serviciul în România.
Costurile cu mâna de lucru în UE au crescut cu 5,3% în 2023. În România au urcat cu 16,1%
Costurile cu mâna de lucru în UE au crescut cu 5,3% în 2023. În România au urcat cu 16,1%
Costurile cu mâna de lucru în Uniunea Europeană au urcat anul trecut cu 5,3%, însă ţările membre din Europa de Est ...