Fostul ministru Sebastian Vlădescu, la DIICOT în dosarul Rompetrol 2

Fostul ministru al Finanţelor Sebastian Vlădescu s-a prezentat miercuri la sediul DIICOT, unde procurorii îl vor anunţa că a fost pus sub urmărire penală în dosarul Rompetrol 2.
Economica.net - mie, 22 iun. 2016, 09:00
Fostul ministru Sebastian Vlădescu, la DIICOT în dosarul Rompetrol 2

‘Am fost chemat să fiu informat’, le-a spus Sebastian Vlădescu jurnaliştilor, la intrarea în sediul DIICOT.

Şi fostul ministru al Economiei şi Comerţului Dan Ioan Popescu s-a prezentat miercuri la sediul DIICOT, unde procurorii îl vor anunţa că a fost pus sub urmărire penală în dosarul Rompetrol 2.

Înainte de a intra în sediul DIICOT, Dan Ioan Popescu, ministru al Economiei şi Comerţului în perioada 2003 – 2004, a spus că nu îi este teamă de ancheta procurorilor, desfăşurată în dosarul în care patru foşti demnitari sunt acuzaţi de săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu şi complicitate la delapidare.

‘Am văzut o ştire, pe un site, după 10 ani că sunt chemat la DIICOT. Este tot ceea ce ştiu’, a declarat Dan Ioan Popescu, întrebat de jurnalişti cum a primit vestea că s-a încuviinţat urmărirea penală în cazul său.

El a precizat că nu a existat o înţelegere cu Dinu Patriciu pentru promovarea OUG 118/2003 prin care datoriile bugetare restante ale SC Rompetrol Rafinare SA, la data de 30.09.2003, în cuantum de aproximativ 603.000.000 dolari, au fost convertite în obligaţiuni subscrise de către Ministerul Finanţelor Publice.

Întrebat dacă a vorbit vreodată în mod direct cu Dinu Patriciu, Dan Ioan Popescu a negat.

‘Preşedintele cred că joacă rol de primar, pentru că vizează orice. Deci, eu nu cred că preşedintele citeşte ceea ce vizează’, a fost de părere fostul ministru.

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, la sfârşitul lunii mai, ministrului Justiţiei cererile de urmărire penală pentru patru foşti miniştri – Mihai Tănăsescu, Dan Ioan Popescu, Sebastian Vlădescu şi Gheorghe Pogea – în dosarul Rompetrol II.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului a transmis ministrului Justiţiei cererea de urmărire penală a lui Nicolae Mihai Tănăsescu, fost ministru al Finanţelor Publice în perioada 2000 – 2004, a lui Ioan Dan Popescu, fost Ministru al Economiei şi Comerţului în perioada 2003 – 2004, a lui Teodor Gheorghe Sebastian Vlădescu, fost ministru al Finanţelor Publice în perioada 2005 – 2007, respectiv în perioada 2009 – 2010, şi a lui Gheorghe Pogea, fost ministru al Finanţelor Publice în perioada 2008 – 2009, pentru a se proceda conform legii.

Totodată, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost înştiinţat cu privire la formularea acestor cereri.

Pe 24 mai, procurorii DIICOT au trimis Parchetului General o solicitare privind sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis în vederea formulării cererii de urmărire penală pentru cei patru foşti miniştri.

Conform DIICOT, foştii demnitari sunt acuzaţi de săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu şi complicitate la delapidare.

DIICOT susţinea că, în perioada septembrie – octombrie 2003, ministrul Finanţelor, Mihai Tănăsescu, şi ministrul Economiei şi Comerţului, Dan Ioan Popescu, ‘şi-au exercitat cu rea-credinţă atribuţiile de serviciu, în urma unei înţelegeri cu Dan Costache Patriciu, George Philip Stephenson şi Alexandru Nicolcioiu, în sensul iniţierii şi promovării OUG 118/2003 prin care datoriile bugetare restante ale SC Rompetrol Rafinare SA, la data de 30.09.2003, în cuantum de aproximativ 603.000.000 dolari, au fost convertite în obligaţiuni subscrise de către Ministerul Finanţelor Publice’.

Te-ar mai putea interesa și
Poșta Română oferă 20 de posturi de internship plătite în domenii precum HR, IT, marketing și juridic
Poșta Română oferă 20 de posturi de internship plătite în domenii precum HR, IT, marketing și juridic
Compania Națională Poșta Română lansează a doua ediție a programului de internship, creat special pentru a tinerii care doresc o carieră în industria serviciilor poștale și de logistică. ...
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte de Paște
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte ...
Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 de milioane pensionari din ...
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România își continuă expansiunea și inaugurează cel de-al 57-lea hipermarket din rețea, la Pitești. Noul ...
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
Sphera Franchise Group, cel mai mare operator de foodservice din România, continuă să investească în extinderea portofoliului ...