FP a finalizat programul de răscumpărare a unui pachet de maxim 8% din titlurile proprii

Fondul Proprietatea a finalizat programul prin care viza preluarea unui pachet reprezentând maximum 8% din titlurile proprii, valoarea totală fiind de 962,6 milioane lei, excluzând comisioanele de brokeraj şi alte costuri de achiziţie.
Economica.net - joi, 19 dec. 2013, 09:47
FP a finalizat programul de răscumpărare a unui pachet de maxim 8% din titlurile proprii

Titlurile răscumpărate urmează să fie anulate, iar capitalul social să fie redus cu valoarea respectivă, propunrea urmând să fie adaugată într-o AGA viitoare.

Fondul a derulat în noiembrie şi o ofertă prin care a răscumpărat 4,35% din acţiunile proprii, pentru care a plătit 600 milioane lei (134,8 milioane euro), la un preţ de 1 leu/acţiune, similar valorii nominale şi cu aproximativ 25% peste preţul de la bursă.

Administratorul Fondului intenționează să demareze al treilea program de răscumpărare, aprobat de acționari pe 22 noiembrie, „de îndată ce hotărârea acționarilor este publicată în Monitorul Oficial și Autoritatea de Supraveghere Financiară avizează anularea acțiunilor dobândite în cadrul primului program de răscumpărare’, potrivit unui raport transmis joi Bursei de administratorul Fondului.

Noul program de răscumpărare vizează un pachet de maxim 252,8 milioane de acţiuni sau 10% din valoarea capitalului social subscris „la data relevantă, aplicându-se valoarea cea mai mică dintre acestea două”. Acţiunile respective vor fi răscumpărate la preţuri cuprinse între 0,2 lei şi 1,5 lei/titlu.

Fondul Proprietatea este o societate de investiţii de tip închis, înfiinţată în 2005 pentru despăgubirea persoanelor ale căror proprietăţi au fost confiscate abuziv de statul comunist şi sunt imposibil de retrocedat în natură. Fondul Proprietatea a fost listat la Bursa de Valori Bucureşti în ianuarie 2011.

Acţiunile FP se tranzacţionau n sesiunea de joi la un preţ de 0,845 lei, în creştere cu 1,2%. La această cotaţie, capitalizarea companiei este de 11,64 miliarde lei (2,6 miliarde euro).

Te-ar mai putea interesa și
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte de Paște
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte ...
Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 de milioane pensionari din România îşi vor primi banii în avans, înainte de Paşte, a anunţat......
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România își continuă expansiunea și inaugurează cel de-al 57-lea hipermarket din rețea, la Pitești. Noul ...
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
Sphera Franchise Group, cel mai mare operator de foodservice din România, continuă să investească în extinderea portofoliului ...
Început bun de an pentru comerțul agroalimentar al UE. Excedentul comercial din luna ianuarie a ajuns la 5 miliarde de euro
Început bun de an pentru comerțul agroalimentar al UE. Excedentul comercial din luna ianuarie a ajuns la 5 miliarde de ...
Comerţul agroalimentar al UE a înregistrat o evoluţie pozitivă în luna ianuarie 2024, când excedentul comercial a ajuns ...