Franţa: Şeful socialiştilor spune „non” revizuirii programului de lucru de 35 de ore pe săptămână

Şeful Partidului Socialist /PS/ francez a respins orice modificare a săptămânii de lucru de 35 de ore şi a criticat planurile de a lăsa magazinele deschise mai des duminica, un semn că guvernul s-ar putea confrunta cu o luptă obositoare pentru a obţine mai multe reforme ale pieţei muncii prin parlament, notează Reuters.
Economica.net - lun, 24 nov. 2014, 05:19
Franţa: Şeful socialiştilor spune

Ministrul economiei, Emmanuel Macron, al cărui proiect de reducere a puterii guvernului în anumite sectoare este menit să demonstreze angajamentul Franţei de a face reforme, a declarat că săptămâna de 35 de ore nu ar trebui să fie sacrosanctă şi că ar putea fi optimizată pentru a permite firmelor să ajungă singure la o înţelegere asupra programului de lucru cu sindicatele., scrie Agerpres

Dar pentru secretarul general al Partidului Socialist de guvernământ Jean-Francois Cambadelis, răspunsul este: ‘non’. ‘Nu este doar o chestiune de tabu’, a declarat el la postul de radio RTL duminică. ‘Nu este despre ce vorbim astăzi’.

Macron a spus că doreşte să păstreze săptămâna de lucru de 35 de ore, o reformă socialistă iconică introdusă în 2000. Dar el a declarat parlamentarilor la începutul săptămânii trecute că legea a dat un ‘semnal negativ’ şi pragmatismul înseamnă că ar trebui optimizată.

Cambadelis a avertizat guvernul socialist, într-un interviu acordat în comun televiziunii LCI şi ziarului Le Figaro, că ar trebui să aibă propriii parlamentari la bord pentru a trece reformele în parlament. Aşa-numiţii parlamentari rebeli au criticat puternic proiectele legii bugetului şi reformele pieţei muncii în ultimele luni şi au refuzat să le voteze.

Proiectul lui Macron vizează să accelereze litigiile legate de concedieri şi să deschidă profesiile închise pentru a ajuta la revigorarea economiei Franţei. El nu include săptămâna de 35 de ore, aminteşte Reuters.

Macron, un fost bancher în vârstă de 36 de ani devenit ministru în august, vrea de asemenea să facă mai uşor pentru întreprinderi să pună în aplicare o schemă de lucru de scurtă durată şi să plătească reducerile salariale în timpul unei recesiuni pentru a lupta cu şomajul agresiv de peste 10%.

Cambadelis a spus de asemenea că nu este de acord cu planul lui Macron de a permite magazinelor să fie deschise până la 12 duminici pe an de la cinci în prezent, considerându-l excesiv. ‘Vom discuta acest lucru cu ministrul, e prea mult’, a afirmat el.

Te-ar mai putea interesa și
Edward Creţescu, CEO-ul Regista, deținută de Zitec, preia conducerea Asociaţiei Patronale a Industriei de Software şi Servicii, după încheierea mandatului deținut de Mihai Matei, CEO Essensys Software
Edward Creţescu, CEO-ul Regista, deținută de Zitec, preia conducerea Asociaţiei Patronale a Industriei de Software şi ...
ANIS, Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii are un nou președinte în persoana lui Edward Crețescu, CEO Regista, ales în acest rol în cadrul Adunării Generale a Membrilor......
Salvarea TAROM, discutată mâine cu arabii la București
Salvarea TAROM, discutată mâine cu arabii la București
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu se va întâlni mâine, la București, cu oameni de afaceri din Emiratele Arabe ...
Ţintele de decarbonizare vor influenţa din ce în ce mai mult oportunităţile de finanţare – secretar de stat
Ţintele de decarbonizare vor influenţa din ce în ce mai mult oportunităţile de finanţare – secretar de stat
Oportunităţile de finanţare, cel puţin finanţare publică, vor fi din ce în ce mai mult legate de ţintele de decarbonizare, ...
Drum Expres Turda – Tureni: Asocierea condusă de Dimex 2000 a realizat un sfert din lucrări
Drum Expres Turda – Tureni: Asocierea condusă de Dimex 2000 a realizat un sfert din lucrări
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Cluj a prezentat miercuri imagini de pe șantierul Drumului Expres – ...