Franţa şi Germania ar putea înfiinţa un fond de 10 miliarde de euro pentru gestionarea crizelor

Un fond franco-german de 10 miliarde de euro care să finanţeze măsuri suplimentare de securitate, de întărire a controalelor la frontierele externe ale Uniunii Europene şi de primire de refugiaţi ar putea fi înfiinţat în săptămânile următoare, dacă va exista voinţa politica necesară, potrivit agenţiei Reuters, care citează o sursă apropiată ministrului francez al economiei, Emmanuel Macron.
Economica.net - mie, 25 nov. 2015, 07:40
Franţa şi Germania ar putea înfiinţa un fond de 10 miliarde de euro pentru gestionarea crizelor

Împreună cu omologul său german, vicecancelarul Sigmar Gabriel, Macron a propus înfiinţarea acestui fond într-o scrisoare adresată preşedintelui Francois Hollande şi cancelarului Angela Merkel.

Documentul, consultat de Reuters, propune alimentarea acestui fond cu 10 miliarde de euro pe trei ani, bani destinaţi gestionării situaţiilor de urgenţă. Fondul ar urma să aibă un mecanism foarte simplu şi eficient de administrare, bazat pe ponderea economică a fiecărei ţări, la el fiind binevenite să participe şi alte state comunitare.

‘Ideea este de a transmite un mesaj rapid. Dacă vom aştepta o actualizare a programului financiar multianual al Uniunii Europene, nu vom avea nimic până în 2017. Iar situaţia este urgentă’, a declarat sursa citată.

‘Planul Juncker a fost pus la punct în patru luni. Acesta ar putea fi finalizat din punct de vedere tehnic în câteva săptămâni. Problema reală este voinţa politică’, a explicat acelaşi oficial.

Iniţiativa miniştrilor Macron şi Gabriel survine la aproximativ cinci luni de la o altă propunere a celor doi, privind crearea unui buget comun al zonei euro, dar care nu a fost continuată de preşedintele francez şi cancelarul german.

Sursa menţionată afirmă însă că actuala situaţie a refugiaţilor în Germania şi recentele atentate islamiste de la Paris au mărit urgenţa unei cooperări mai strânse pentru a răspunde acestor crize.

Aflat luni la Berlin, Emmanuel Macron a declarat că, împreună cu Sigmar Gabriel, va prezenta până la mijlocul lunii decembrie un document mai detaliat având ca bază propunerile din luna iunie referitoare la o mai bună integrare a zonei euro

Te-ar mai putea interesa și
Poșta Română oferă 20 de posturi de internship plătite în domenii precum HR, IT, marketing și juridic
Poșta Română oferă 20 de posturi de internship plătite în domenii precum HR, IT, marketing și juridic
Compania Națională Poșta Română lansează a doua ediție a programului de internship, creat special pentru a tinerii care doresc o carieră în industria serviciilor poștale și de logistică. ...
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte de Paște
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte ...
Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 de milioane pensionari din ...
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România își continuă expansiunea și inaugurează cel de-al 57-lea hipermarket din rețea, la Pitești. Noul ...
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
Sphera Franchise Group, cel mai mare operator de foodservice din România, continuă să investească în extinderea portofoliului ...