Gazprom a reluat ideea unui „mini South Stream” în Balcani

Grupul rus Gazprom a semnat acorduri cu Bulgaria, Serbia şi Ungaria pentru a dezvolta un gazoduct care să livreze în Balcani gaze naturale ruseşti ajunse în Turcia prin conducta Turkish Stream, ceea ce înseamnă practic o reluare a proiectului South Stream abandonat, dar de data aceasta cu o capacitate mai mică, informează un articol publicat vineri în cotidianul rus Kommersant.
Economica.net - vin, 07 iul. 2017, 12:07
Gazprom a reluat ideea unui

Publicaţia menţionată precizează că Gazprom şi guvernul ungar au semnat o ‘foaie de parcurs’ pentru dezvoltarea sistemului naţional de transport al gazelor naturale, iar documente similare au fost semnate în luna iunie cu Bulgaria şi Serbia. Ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto a anunţat că documentul prevede livrarea a opt miliarde metri cubi de gaze naturale provenite de la Turkish Stream via Serbia.

‘Ruta Bulgaria-Serbia-Ungaria reprezintă, de fapt, o reluare a traseului de bază al conductei South Stream, care a fost abandonat în luna decembrie 2013 din cauza poziţiei Bulgariei şi a presiunilor venite de la Bruxelles’, susţine Kommersant.

Potrivit publicaţiei ruse, diferenţa faţă de proiectul original este că de data aceasta conducta nu va trece direct prin Marea Neagră între Rusia şi Bulgaria, ci prin Turcia. ‘În plus, doar una dintre cele două conducte care formează Turkish Stream, adică o capacitate de 15,75 miliarde metri cubi de gaze naturale, va merge spre Balcani, cu 25% mai puţin decât capacitatea South Stream,’ susţine Kommersant.

Publicaţia menţionată avertizează însă că, deşi o astfel de opţiune ar permite Gazprom să aprovizioneze cu gaze naturale statele din Balcani, grupul rus nu poate construi simultan cea de a doua conductă a Turkish Stream şi conducta Poseidon care ar urma să aprovizioneze cu gaze sudul Italiei.

În prezent, Ungaria şi Serbia pot fi aprovizionate cu gaze ruseşti doar via Ucraina, ceea ce ar forţa Gazprom să renegocieze cu Kievul acordurile privind tranzitul gazelor naturale după 2020.

La finele lunii trecute, preşedintele rus, Vladimir Putin, a inaugurat lucrările de construcţie a sectorului submarin al gazoductului TurkStream către Turcia. Estimat la şase miliarde de dolari, proiectul prevede construirea a două conducte cu o capacitate de 15,75 miliarde de metri cubi de gaz pe an fiecare, prima urmând să fie finalizată din 2018 şi cea de-a doua la sfârşitul lui 2019.

Te-ar mai putea interesa și
Valoarea de piață a gigantului energetic ExxonMobil a depășit-o pe cea a Tesla, ca urmare a încetinirii vânzărilor de mașini electrice
Valoarea de piață a gigantului energetic ExxonMobil a depășit-o pe cea a Tesla, ca urmare a încetinirii vânzărilor ...
Pentru prima dată în mai mult de un an, valoarea de piaţă a grupului petrolier american ExxonMobil Corp. a depăşit-o pe cea a Tesla Inc., pe fondul încetinirii vânzărilor de automobile......
Marcel Boloș: În ultimul an, agenţiile ne-au reconfirmat ratingul suveran şi perspectiva stabilă, dar asta nu înseamnă că nu există loc de creştere (Video)
Marcel Boloș: În ultimul an, agenţiile ne-au reconfirmat ratingul suveran şi perspectiva stabilă, dar asta nu înseamnă ...
Agenţiile ne-au reconfirmat ratingul suveran şi perspectiva stabilă, dar asta nu înseamnă că nu există loc de creştere, ...
Ieftinire a carburanților, azi. Benzina și motorina au ajuns să coste aprope la fel în benzinării
Ieftinire a carburanților, azi. Benzina și motorina au ajuns să coste aprope la fel în benzinării
Petrom, liderul pieței de distribuție a carburanților din România, a redus azi prețul motorinei și a menținut prețul ...
Taipeiul anunță că a detectat 21 de avioane militare chineze în jurul Insulei Taiwan
Taipeiul anunță că a detectat 21 de avioane militare chineze în jurul Insulei Taiwan
Douăzeci şi unu de avioane militare chineze au fost detectate în jurul Insulei Taiwan începând cu ora locală 8.15 (0.15 ...