Gazprom ar putea anula construcţia gazoductului Nord Stream

Grupul rus Gazprom va lua în considerare anularea acordului cu partenerii săi europeni privind extinderea gazoductului Nord Stream-2 la întâlnirea din 9 noiembrie, deoarece Moscova se confruntă cu opoziţia Europei privind furnizarea de energie, transmite Reuters.
Economica.net - mie, 26 oct. 2016, 15:28
Gazprom ar putea anula construcţia gazoductului Nord Stream

Gazprom livrează gaze naturale Germaniei printr-o serie de conducte amplasate în Marea Baltică, denumite Nord Stream. Anul trecut, Gazprom şi un grup de companii europene, respectiv E.ON, Wintershall, Shell, OMV şi Engie, au semnat un acord pentru realizarea proiectului Nord Stream-2, evaluat la 9,9 miliarde de dolari, ce presupune construcţia a încă două conducte pe lângă cele două deja existente, astfel încât capacitatea sa de transport ar urma să se dubleze, până la 110 miliarde de metri cubi pe an.

Reuniunea conducerii Gazprom reflectă problemele politice şi de reglementare cu care se confruntă proiectul în UE, unde unele state membre sunt îngrijorate de perspectiva ca UE să devină şi mai dependentă de Moscova din punct de vedere energetic.

O sursă de la Gazprom a declarat, pentru Reuters, că viitorul proiectului Nord Stream-2 este incert acum: ‘Nimeni nu înţelege ce se va întâmpla cu el. A existat o ofertă de emitere de bonduri către parteneri, dar se pare că nu mai e de actualitate acum’.

O altă sursă din Gazprom susţine că nu există propuneri pentru partenerii europeni privind viitorul proiectului, pe fondul înrăutăţirii relaţiilor dintre Occident şi Rusia.

Pe 22 iulie, Oficiul polonez Anti-Monopol (UOKiK) a decis că planificata societate mixtă înfiinţată de Gazprom şi cinci companii europene pentru construcţia gazoductului Nord Stream-2 ar putea submina concurenţa pe piaţa locală.

În decembrie 2015, Gazprom şi cinci companii europene au solicitat UOKiK aprobarea pentru societatea mixtă.

‘Oficiul polonez Anti-Monopol a descoperit că această concentraţie ar putea duce la restricţionarea concurenţei. În acest moment, Gazprom are o poziţie dominantă în privinţa livrărilor de gaze spre Polonia şi planificata tranzacţie ar putea întări şi mai mult poziţia companiei ruse în negocierile cu utilizatorii din Polonia’, se arată în comunicatul UOKiK.

Purtătorul de cuvânt al Gazprom, Sergei Kupriyanov, a declarat că firma a fost forţată să anuleze societatea mixtă Nord Stream-2 din cauza obiecţiilor autorităţilor poloneze de reglementare.

‘Va trebui să căutăm o altă schemă de cooperare între participanţi’, a explicat Kupriyanov pentru Reuters.

Comisia Europeană, potrivit căreia acest gazoduct care traversează Marea Baltică riscă să concentreze 80% din importurile de gaz rusesc din UE, a promis să examineze atent conformitatea proiectului cu regulile europene, în special cele de concurenţă.

Te-ar mai putea interesa și
Top constructori autostrăzi: Coni, Pizzarotti și UMB au avut cele mai mari progrese în martie
Top constructori autostrăzi: Coni, Pizzarotti și UMB au avut cele mai mari progrese în martie
Cele mai mari progrese pe șantierele de autostrăzi au fost înregistrate în martie pe primele două loturi ale A7 Ploiești - Buzău, potrivit raportărilor lunare oficiale. Alături de Coni și......
Fintech-ul Ecofinance România raportează o creștere a portofoliului de 40% în 2023
Fintech-ul Ecofinance România raportează o creștere a portofoliului de 40% în 2023
Ecofinance, o companie de tehnologie financiară care operează sub marca de consum CreditPrime în România, a înregistrat ...
Washingtonul impune noi sancțiuni împotriva Iranului, ca urmare a unor atacuri cibernetice lansate împotriva unor instituții guvernamentale americane
Washingtonul impune noi sancțiuni împotriva Iranului, ca urmare a unor atacuri cibernetice lansate împotriva unor instituții ...
Statele Unite au anunţat marţi o nouă serie de sancţiuni împotriva Iranului care vizează "două companii şi patru ...
Greta Thunberg va ajunge din nou în fața unei instanțe din Suedia, pentru că a refuzat să respecte un ordin al poliției
Greta Thunberg va ajunge din nou în fața unei instanțe din Suedia, pentru că a refuzat să respecte un ordin al poliției
Activista pentru climă Greta Thunberg va fi trimisă din nou în judecată pentru că nu a respectat un ordin al Poliţiei ...