Gazprom estimează că gazoductul Turkish Stream va costa şase miliarde de dolari

Grupul rus Gazprom estimează că investiţiile necesare pentru construirea celor două linii ale gazoductului Turkish Stream se vor ridica la şase miliarde de dolari, a declarat joi directorul general adjunct de la Gazprom, Andrei Kruglov, informează Reuters.
Economica.net - vin, 23 iun. 2017, 07:13
Gazprom estimează că gazoductul Turkish Stream va costa şase miliarde de dolari

Cu o lungime de 900 de kilometri, gazoductul Turkish Stream va lega Anapa de regiunea Thracia de pe coasta turcească a Mării Negre. Una din cele două linii ale gazoductului este destinată aprovizionării pieţei din Turcia cu gaze naturale ruseşti iar cea de-a doua ar urma să transporte gaze naturale către ţările din sudul şi sud-estul Europei. Fiecare din cele două lunii ale gazoductului Turkish Stream ar urma să aibă o capacitate de 15,75 miliarde metri cubi pe an.

‘Investiţia preconizată în Turkish Stream este de aproximativ şase miliarde de dolari. Referitor la finanţarea de proiect, am spus că această posibilitate există pentru secţiunea submarină a conductei. Cu toate acestea, planurile noastre prevăd că Turkish Stream poate fi realizat din fondurile Gazprom’, a declarat Kruglov într-o conferinţă de presă. Kruglov a adăugat că până acum Gazprom nu a purtat discuţii cu băncile cu privire la atragerea de finanţare pentru Turkish Stream.

Luna trecută, Gazprom a anunţat că a început lucrările la gazoductul Turkish Stream pe coasta rusească a Mării Negre şi intenţionează să finalizeze lucrările până la finele lui 2019.

Turkish Stream face parte din planurile Rusiei de a ocoli Ucraina, principala conductă de tranzit pentru livrările de gaze naturale ruseşti destinate Europei. Mai multe dispute între Kiev şi Moscova au condus la suspendarea livrărilor de gaze naturale ruseşti destinate Europei via Ucraina.

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul Sănătăţii spune că anticoncepţionalele ar putea fi compensate pe bază de prescripţie medicală
Ministrul Sănătăţii spune că anticoncepţionalele ar putea fi compensate pe bază de prescripţie medicală
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi că are în vedere un proiect care presupune compensarea tratamentului contraceptiv, dacă o femeie tânără doreşte acest lucru....
S-a deschis Argeș Mall din Pitești, o investiție de peste 100 de milioane de euro – VIDEO
S-a deschis Argeș Mall din Pitești, o investiție de peste 100 de milioane de euro – VIDEO
Prime Kapital a inaugurat astăzi, 25 aprilie, deschiderea celui mai nou mall din Pitești, județul Argeș. Investiția ...
Mierlea, InfoCons: Prin utilizarea aplicaţiei WhatsApp în activităţile de serviciu se comite o infracţiune
Mierlea, InfoCons: Prin utilizarea aplicaţiei WhatsApp în activităţile de serviciu se comite o infracţiune
Prin utilizarea aplicaţiei WhatsApp în activităţile de serviciu comiteţi o infracţiune, pentru că orice transmitere ...
Problemele economice ale Germaniei provoacă îngrijorări în ţările vecine
Problemele economice ale Germaniei provoacă îngrijorări în ţările vecine
 Evoluţia slabă a economiei germane provoacă îngrijorări în ţările vecine, din Elveţia şi până în Polonia, ...