Gerea: Restructurarea Complexului Energetic Hunedoara va include şi concedieri

Planul de restructurare al Complexului Energetic Hunedoara (CEH) va include şi concedieri de personal, cu precizarea că personalul care va fi disponibilizat va beneficia de compensaţiile legale ce se aplică într-o asemenea situaţie, a declarat vineri, la Petroşani, ministrul Energiei, Andrei Gerea.
Economica.net - vin, 06 mart. 2015, 13:43
Gerea: Restructurarea Complexului Energetic Hunedoara va include şi concedieri

Întrebat dacă planul de restructurare al CEH, la care lucrează noua echipă de conducere, prevede şi concedieri colective, ministrul a spus că din proiect reiese necesitatea unui asemenea demers, deşi este un lucru pe care nu şi-l doreşte, scrie Agerpres.

‘Este un lucru pe care nu ni-l dorim, dar, din păcate, este necesar. Acesta (restructurarea, n.r.) se va face cu respectarea tuturor, să spunem, beneficiilor pe care ar trebui să le primească cei disponibilizaţi’, a afirmat Gerea.

În ceea ce priveşte divizarea CEH, ministrul Energiei a arătat că este o soluţie oferită de Comisia Europeană pentru a da posibilitatea statului să aloce ajutorul de salvgardare pentru certificatele de CO2.

‘Dacă nu vom face această plată, România va plăti mult mai mult decât cele 11 milioane de euro datorate, să spunem, pentru aceste certificate. Singura posibilitate de a da aceşti bani, fără ca România să intre în procedură de infrigement şi să fie dezavantajată ulterior pe celelalte programe de colaborare cu Uniunea Europeană – şi aici mă refer în special la nivelul fondurilor europene – este să intrăm birocratic în această procedură de divizare’, a explicat Andrei Gerea.

El a menţionat că în paralel se va lucra la programul de restructurare al CEH, proiect ce trebuie finalizat până în luna septembrie. În situaţia în care programul va oferi soluţiile viabile pentru CEH, atunci procedura de divizare nu va mai avea loc.

Te-ar mai putea interesa și
Electroputere VFU Paşcani a finalizat revizia capitală la 17 „Săgeţi Albastre” din cele 50 contractate cu CFR Călători
Electroputere VFU Paşcani a finalizat revizia capitală la 17 „Săgeţi Albastre” din cele 50 contractate cu ...
Electroputere VFU Paşcani a finalizat reparaţia capitală de tip R9 la cel de-al 17-lea automotor Siemens Desiro SR20D, cunoscut ca "Săgeata Albastră", aparţinând CFR Călători, în cadrul......
Două scheme de ajutor de stat, de peste 800 mil. euro, pentru instalarea de capacități în regenerabile pentru autoconsum, lansate azi
Două scheme de ajutor de stat, de peste 800 mil. euro, pentru instalarea de capacități în regenerabile pentru autoconsum, ...
Ministerul Energiei a lansat, în această dimineață, apelul de proiecte din cadrul Fondul pentru Modernizare în cadrul ...
Xiaomi anunţă 75.000 de comenzi pentru automobilul electric SU7 şi vrea să livreze 10.000 de unităţi în iunie
Xiaomi anunţă 75.000 de comenzi pentru automobilul electric SU7 şi vrea să livreze 10.000 de unităţi în iunie
Producătorul chinez de smartphone-uri Xiaomi a primit comenzi ferme pentru 75.723 de unităţi din primul său automobil ...
Ministrul Sănătăţii spune că anticoncepţionalele ar putea fi compensate pe bază de prescripţie medicală
Ministrul Sănătăţii spune că anticoncepţionalele ar putea fi compensate pe bază de prescripţie medicală
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi că are în vedere un proiect care presupune compensarea tratamentului ...