Germania: Industria de apărare ameninţă că îşi va muta producţia peste hotare

Asociaţia industriei de apărare din Germania a avertizat că firmele din acest sector caută să-şi mute producţia peste hotare din cauza politicii restrictive a ţării în privinţa exportului de arme, transmite Reuters.
Economica.net - Dum, 21 sept. 2014, 14:21
Germania: Industria de apărare ameninţă că îşi va muta producţia peste hotare

‘Toţi marii furnizori germani din industria de apărare analizează dacă pot rămâne în ţară pe termen lung’, a afirmat Armin Papperger, directorul general al Rheinmetall (producător de echipamente militare) şi şeful Asociaţiei industriei de apărare din Germania, într-un interviu acordat publicaţiei ‘Sueddeutsche Zeitung’.

Recent, ministrul german al Economiei, Sigmar Gabriel, a anunţat că va înăspri reglementările privind exporturile de armament, ceea ce va duce la reducerea vânzărilor către state, cum ar fi Qatar şi Arabia Saudită, ale căror precedente achiziţii au ajutat Germania să devină al treilea exportator de armament din lume. În industria de apărare din Germania lucrează 80.000 de angajaţi.

În august, Guvernul german a retras autorizaţia pentru un proiect al Rheinmetall ce viza construirea unui centru de pregătire a trupelor la Mulino, în centrul Rusiei. Contractul fusese semnat în iunie 2011 şi avea o valoare estimată de 100 milioane de euro.

Berlinul şi-a justificat decizia prin dorinţa de a-i determina pe europeni să interzică, retroactiv, livrările de armament către Rusia din cauza rolului acesteia în criza din Ucraina. La Centrul de formare militară de la Mulino, Rheinmetall avea misiunea de a realiza un simulator de tir cu laser.

Papperger a declarat pentru ‘Sueddeutsche Zeitung’ că, în urma noilor restricţii, producătorii de armament au doar două opţiuni: să reducă producţia şi locurile de muncă sau să-şi mute producţia peste hotare.

‘Alte state, cum ar fi Elveţia, SUA şi Franţa ar fi fi fericite dacă am investi acolo, de unde am putea exporta mai uşor’, a adăugat şeful Asociaţiei industriei de apărare din Germania.

La rândul său, directorul general al Airbus a afirmat, luna aceasta, că politica restrictivă de exporturi de armament a Germaniei ar putea afecta cooperarea internaţională la viitoarele proiecte de apărare.

Te-ar mai putea interesa și
Statele Unite „sunt direct implicate” în conflictul din Ucraina, afirmă Kremlinul
Statele Unite „sunt direct implicate” în conflictul din Ucraina, afirmă Kremlinul
Kremlinul a susţinut joi că livrarea rachetelor americane ATACMS către Kiev nu va schimba nimic în conflictul din Ucraina, după ce Washingtonul a anunţat că va furniza Ucrainei astfel de......
Test Dacia Duster 3: Schimbare radicală
Test Dacia Duster 3: Schimbare radicală
Dacia Duster, SUV-ul asamblat exclusiv în România pentru piața europeană, a ajuns la a treia generație și, de-a lungul ...
Uber extinde serviciul Uber Green la Brașov
Uber extinde serviciul Uber Green la Brașov
Uber extinde serviciul Uber Green la Brașov, la șase ani de când a lansat serviciul în România.
Costurile cu mâna de lucru în UE au crescut cu 5,3% în 2023. În România au urcat cu 16,1%
Costurile cu mâna de lucru în UE au crescut cu 5,3% în 2023. În România au urcat cu 16,1%
Costurile cu mâna de lucru în Uniunea Europeană au urcat anul trecut cu 5,3%, însă ţările membre din Europa de Est ...