Germania: SUA vor să blocheze proiectul gazoductului North Stream 2 pentru a-şi securiza livrările de gaz natural lichefiat

Statele Unite ale Americii trebuie să se confrunte cu un răspuns pe măsură din partea Europei dacă ele declară 'America First' şi plasează propriile interese economice mai presus de ale celorlalţi, a apreciat ministrul economiei german Peter Altmaier, relatează vineri Reuters.
Economica.net - vin, 18 mai 2018, 07:23
Germania: SUA vor să blocheze proiectul gazoductului North Stream 2 pentru a-şi securiza livrările de gaz natural lichefiat

Într-un interviu acordat postului de televiziune public ARD, Altmaier a spus că SUA doresc să blocheze construirea unui nou gazoduct între Rusia şi Germania, pe sub Marea Baltică, pentru a-şi securiza pieţele pentru propriile exporturi de gaz natural lichefiat (LNG).

”Ei (americanii) au o mare reţea de terminale LNG din care obţin bani, dar LNG va fi semnificativ mai scump decât gazul natural tradiţional, astfel că blocarea Nord Stream-2 nu va garanta singură exporturile”, a explicat Peter Altmaier, un colaborator apropiat al cancelarului german Angela Merkel.

Oficialul german a subliniat că Europa va răspunde cu fermitate la tentativele SUA de a-şi plasa interesele economice deasupra celor ale partenerilor lor europeni. ”SUA sunt prietenii şi partenerii noştri şi dorim să apărăm valorile noastre comune. Dar dacă este ‘America First’ şi americanii pun interesele lor înaintea intereselor celorlalţi, atunci trebuie să se aştepte ca Europa să-şi definească propriile interese şi să lupte pentru ele”, a afirmat ministrul german al economiei.

Lucrările premergătoare construcţiei secţiunii offshore a gazoductului Nord Stream-2 au debutat marţi în Germania, a anunţat consorţiul condus de grupul rus Gazprom care este responsabil pentru acest proiect.

Concernul Gazprom livrează gaze naturale Germaniei printr-o serie de conducte amplasate în Marea Baltică, denumite Nord Stream. În 2015, Gazprom şi un grup de companii europene, respectiv E.ON, Wintershall, Shell, OMV şi Engie, au semnat un acord pentru realizarea proiectului Nord Stream-2, ce presupune construcţia a încă două conducte pe lângă cele două deja existente.

Cu o lungime de 1.200 de kilometri, Nord Stream-2 va permite dublarea capacităţii de transport a Nord Stream-1, până la 110 miliarde de metri cubi pe an, astfel că o cantitate mai mare de gaze naturale ruseşti va ajunge direct în Germania via Marea Baltică, fără a mai tranzita Ucraina.

Gazprom asigură o treime din necesarul de gaze naturale al Europei. Grupul rus aprovizionează Europa cu gaze naturale prin trei rute principale: conductele din Ucraina, ruta Yamal-Europe, via Belarus şi Polonia, precum şi gazoductul Nord Stream, care face legătura între Rusia şi Germania, via Marea Baltică.

Te-ar mai putea interesa și
ANAT: Cea mai vândută stațiune pentru minivacanța de 1 Mai și Paște este Băile Felix. Urmează Mamaia și Călimăneşti – Căciulata
ANAT: Cea mai vândută stațiune pentru minivacanța de 1 Mai și Paște este Băile Felix. Urmează Mamaia și Călimăneşti ...
Numărul turiştilor care vor petrece minivacanţa de 1 Mai şi Paşte pe litoral ar putea fi mai mic decât anul trecut, unul dintre motive fiind faptul că nu se mai organizează în perioada......
Olaf Scholz avertizează că războiul din Ucraina ar putea dura mai mulți ani, poate chiar cinci
Olaf Scholz avertizează că războiul din Ucraina ar putea dura mai mulți ani, poate chiar cinci
Cancelarul german Olaf Scholz crede că războiul din Ucraina ar putea continua timp de mai mulţi ani, poate chiar cinci ...
Germanii de la Draexlmaier iau un credit de 75 de milioane de euro de la BERD pentru extinderea producției în România
Germanii de la Draexlmaier iau un credit de 75 de milioane de euro de la BERD pentru extinderea producției în România
Compania germană de componente pentru industria auto Draexlmaier va primi un împrumut de 75 de milioane de euro de la BERD ...
Harta mondială a energiei regenerabile, cine domină lumea
Harta mondială a energiei regenerabile, cine domină lumea
Capacitățile de generare de energie regenerabilă sunt aproape de pragul de 4.000 GW, adică 4.000.000 MW iar jumătate ...