Gerul agravează suferinţele ucrainenilor – DW

Sosirea iernii produce două efecte în Ucraina: Pe de-o parte gerul şi zăpezile ar putea întrerupe luptele din est. Pe de altă parte îngreunează situaţia populaţiei civile din regiunile Doneţk şi Lugansk. Vor fi reluate curând tratativele de pace?
Economica.net - sâm, 20 dec. 2014, 16:25
Gerul agravează suferinţele ucrainenilor - DW

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, şi ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, au solicitat în repetate rânduri guvernului de la Kiev ridicarea blocadei economice la care sunt supuse regiunile separatiste pro-ruse din estul Ucrainei. Aceeaşi solicitare a jucat aparent un rol central şi la recenta contramandare a unei noi runde de negocieri de pace, informeaza Deutsche Welle.

Potrivit corespondenţilor de la faţa locului, reprezentanţi ai separatiştilor au declarat iniţial că ridicarea blocadei este premisa unei noi reuniuni la Minsk a aşa-numitului grup de contact. Mai târziu, ei au insistat doar asupra includerii acestui subiect pe ordinea de zi. Finalmente, videoconferinţa grupului de contact, care a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă, s-a terminat fără rezultate palpabile.

Totodată, producţia a fost în mare parte sistată în estul Ucrainei. Cărbunele nu se mai scoate la suprafaţă iar termocentralele au fost distruse. Infrastructura şi legăturile de transport au avut şi ele masiv de suferit de pe urma bombardamentelor. În plus, observatori occidentali relatează că nemulţumirea populaţiei faţă de noii „şefi de republici populare” din Doneţk şi Lugansk este în creştere. Noii lideri nu sunt creditaţi cu capacitatea şi autoritatea de a rezolva problemele populaţiei, potrivit sursei menţionate.

Cu presiuni se confruntă însă şi guvernul pro-occidental al Ucrainei. Din această cauză, preşedintele Petro Poroşenko s-a văzut nevoit să solicite Fondului Monetar Internaţional o majorare a fondurilor de miliarde puse la dispoziţie în scopul evitării falimentului de stat. Şefa FMI, Christine Lagarde, insistă însă, potrivit relatărilor din Kiev, ca noul guvern de coaliţie să înfăptuiască în sfârşit reformele promise.

Te-ar mai putea interesa și
Premierul finlandez cere UE să ajute Helsinki să prevină un aflux de migranţi sosiţi din Rusia
Premierul finlandez cere UE să ajute Helsinki să prevină un aflux de migranţi sosiţi din Rusia
Uniunea Europeană ar trebui să ia măsuri pentru a ajuta Finlanda să prevină un aflux de migranţi care sosesc din Rusia, a declarat vineri premierul finlandez Petteri Orpo, relatează Reuters....
Aproape jumătate din marile oraşe ale Chinei se scufundă, spun cercetătorii
Aproape jumătate din marile oraşe ale Chinei se scufundă, spun cercetătorii
Aproape jumătate din marile oraşe ale Chinei sunt afectate de niveluri de subsidenţă (proces de coborâre treptată a ...
Campanie frauduloasă cu apeluri telefonice în care hackerii se prezintă drept angajaţi ai DNSC
Campanie frauduloasă cu apeluri telefonice în care hackerii se prezintă drept angajaţi ai DNSC
Campania frauduloasă de apeluri telefonice în care atacatorii se prezintă drept angajaţi ai Directoratului Naţional ...
Calea ferată Constanța – Mangalia: A fost lansată licitație de 1,3 miliarde de lei pentru electrificarea și reabilitarea liniei
Calea ferată Constanța – Mangalia: A fost lansată licitație de 1,3 miliarde de lei pentru electrificarea și reabilitarea ...
CFR SA a lansat licitația pentru electrificarea și reabilitarea liniei de cale ferată Constanța - Mangalia. Lucrările ...