Grecia: Fără propuneri de reformă, negocierile „nu au niciun sens” – Oettinger

În absenţa unor noi propuneri de reformă din partea Atenei, noi negocieri 'nu au niciun sens', a declarat comisarul european pentru economia şi societatea digitală, Guenther Oettinger, într-un interviu publicat marţi în cotidianul german Bild, informează AFP.
Economica.net - mar, 07 iul. 2015, 03:54
Grecia: Fără propuneri de reformă, negocierile

‘Referendumul i-a mobilizat pe oameni, însă aceasta nu schimbă cu nimic faptul că Grecia este în pragul falimentului’, a subliniat Oettinger.

Atena trebuie să propună reforme, pentru că, în cazul în care guvernul lui Alexis Tsipras va continua să le respingă, ‘noi negocieri nu au niciun sens’, a avertizat comisarul european.

Grecii au respins cu 61,31% din voturi, în timpul referendumului de duminică, planul de reforme propus de creditori (UE, FMI, BCE) în schimbul asistenţei financiare, rezultat ce a precipitat Grecia într-o stare de incertitudine cu privire la menţinerea ei în zona euro, scrie Agerpres.

Întrebarea cu privire la planul de ajutor propus de cei trei creditori internaţionali (‘Trebuie sau nu acceptat acordul propus de Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar European în timpul summitului Eurogrup din 25 iunie?’) ‘era înşelătoare, campania guvernului grec era una polemică şi au fost făcute afirmaţii pur şi simplu indecente împotriva partenerilor europeni’, şi-a exprimat nemulţumirea Oettinger, membru al partidului conservator CDU al cancelarului federal Angela Merkel.

Comisia Europeană şi ţările din zona euro trebuie să împiedice acum ca, ‘din cauza urgenţei financiare’ pe care o trăieşte în prezent Grecia, să se instaleze în această ţară o penurie de medicamente, alimente sau de petrol şi gaz, a mai spus Oettinger, avansând posibilitatea utilizării în acest scop a unor mijloace deblocate în mod normal în cazul unor catastrofe naturale.

Luni seara, la Paris, cancelarul federal Angela Merkel şi preşedintele francez Francois Hollande au lăsat ‘deschisă uşa pentru discuţii’ cu Atena, îndemnându-l în acelaşi timp cu fermitate pe premierul grec să vină cu ‘propuneri serioase’ pentru a găsi o soluţie la criză.

Te-ar mai putea interesa și
Producția de cărbune a României a scăzut cu 5,6% în primele două luni din an. Importurile s-au redus și ele cu 2,2%
Producția de cărbune a României a scăzut cu 5,6% în primele două luni din an. Importurile s-au redus și ele cu 2,2%
Producţia netă de cărbune a României a totalizat, în primele două luni ale acestui an, 344.600 de tone echivalent petrol, fiind cu 5,6% mai mică (minus 20.300 tep) faţă de cea din perioada......
Mircea Fechet: Comisia Europeană a clasat miercuri o cauză de infringement deschisă împotriva României şi a închis un dosar EU-Pilot
Mircea Fechet: Comisia Europeană a clasat miercuri o cauză de infringement deschisă împotriva României şi a închis ...
Comisia Europeană a clasat miercuri o cauză de infringement deschisă împotriva României şi a închis un dosar EU-Pilot, ...
Restart Energy a finalizat lucrările la o centrală solară pentru compania Romtextil, care au costat peste jumătate de milion de euro
Restart Energy a finalizat lucrările la o centrală solară pentru compania Romtextil, care au costat peste jumătate de ...
Restart Energy a anunțat astăzi că a finalizat construcția și instalarea unui sistem de generare a energiei fotovoltaice ...
Ferrari și HP anunță un parteneriat istoric pentru accelerarea tehnologiei în cadrul echipei de Formula 1
Ferrari și HP anunță un parteneriat istoric pentru accelerarea tehnologiei în cadrul echipei de Formula 1
Ferrari și HP Inc. au anunțat un parteneriat istoric, pe mai mulți ani pentru promovarea inovării sustenabile și pentru ...