Greve şi marşuri contra noilor măsuri de austeritate din Grecia

Sindicatele din Grecia au organizat luni marşuri contra noilor măsuri de austeritate susţinute de guvern în schimbul continuării furnizării asistenţei internaţionale, transmite AFP.
Economica.net - lun, 01 mai 2017, 09:37
Greve şi marşuri contra noilor măsuri de austeritate din Grecia

”Guvernul şi creditorii au presat poporul şi lucrătorii în ultimii şapte ani”, a afirmat sindicatul funcţionarilor publici Adedy.

Sindicatele au lansat joi un apel la organizarea unei greve generale pe 17 mai pentru a protesta contra noilor măsuri economice adoptate de executivul elen.

Sub presiunea creditorilor internaţionali (Uniunea Europeană, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar Internaţional), guvernul de la Atena a acceptat luna trecută economii de 3,6 miliarde euro prin tăierea pensiilor în 2019 şi creşterea impozitelor în 2020.

Aceste măsuri ar urma să fie aprobate la jumătatea lunii mai de către parlament, iar guvernul speră ca în 22 mai să obţină un acord global cu ocazia reuniunii miniştrilor de finanţe din zona euro.

Ministrul de finanţe german, Wolfgang Schauble, a declarat că un acord global este realizabil pe 22 mai ‘dacă guvernul grec respectă toate înţelegerile’. ”Grecia a făcut progrese, ultimele cifre sunt pozitive, dar guvernul nu şi-a onorat încă toate acordurile”, a spus el.

Grecia şi creditorii internaţionali au încheiat un acord privind a treia tranşă a împrumutului de 86 de miliarde de euro în iulie 2015, dar FMI, care se opune obiectivelor bugetare fixate de zona euro pentru Grecia şi estimează că datoria publică greacă nu este sustenabilă, condiţionează participarea sa financiară la planul de asistenţă de un gest de favoare din partea Atenei.

Te-ar mai putea interesa și
Două companii românești au câștigat contractele de realizare a studiilor de fezabilitate pentru construirea a șase pasaje pietonale în Ilfov
Două companii românești au câștigat contractele de realizare a studiilor de fezabilitate pentru construirea a șase ...
Companiile TQM Management S.R.L. şi Like Consulting S.R.L. au fost desemnate câştigătoare ale licitaţiilor pentru elaborarea Studiilor de Fezabilitate (SF) şi a Proiectelor pentru Autorizarea......
Magistrala 6 de metrou: A început execuția pereților mulați la viitoarele stații Expoziției și Aeroport Băneasa
Magistrala 6 de metrou: A început execuția pereților mulați la viitoarele stații Expoziției și Aeroport Băneasa
Metrorex a prezentat miercuri imagini cu execuția primelor segmente de pereți mulați la Magistrala 6, realizate la viitoarele ...
”Portretul domnişoarei Lieser”, de Gustav Klimt, a fost vândut la licitație pentru 30 de milioane de euro
”Portretul domnişoarei Lieser”, de Gustav Klimt, a fost vândut la licitație pentru 30 de milioane de euro
''Portretul domnişoarei Lieser'', de Gustav Klimt, tablou rămas neterminat din cauza morţii artistului austriac, a fost ...
Biden a promulgat legea care impune vânzarea TikTok către un investitor american. Șeful aplicației anunță că nu pleacă nicăieri
Biden a promulgat legea care impune vânzarea TikTok către un investitor american. Șeful aplicației anunță că nu pleacă ...
Președintele american Joe Biden a promulgat astăzi legislația privind acordarea de ajutoare către Ucraina, Israel și ...