Grindeanu către jandarmi: Sunt convins că legea salarizării va aduce dreptate şi pentru arma dumneavoastră. Salariile sunt prea mici

Premierul Sorin Grindeanu şi-a exprimat convingerea, luni, că legea salarizării unitare va aduce dreptate şi pentru jandarmi, afirmând că aceştia câştigă 'mult prea puţin' în comparaţie cu sacrificiile pe care le fac.
Economica.net - lun, 03 apr. 2017, 09:30
Grindeanu către jandarmi: Sunt convins că legea salarizării va aduce dreptate şi pentru arma dumneavoastră. Salariile sunt prea mici

El a declarat că, în calitate de prim-ministru, va susţine toate iniţiativele care au ca scop întărirea Jandarmeriei, conturarea unui cadru legislativ care să sprijine activitatea acestei instituţii, dar şi asigurarea celor mai bune condiţii de muncă.

‘Nu se plâng niciodată că muncesc prea mult, dar ştim cu toţii că uneori stresul turelor întinse până la epuizare devine sufocant. Aici este datoria noastră să remediem acest lucru. Vă promit că o vom face şi că, împreună cu doamna ministru Carmen Dan, vom găsi soluţii şi vom rezolva aceste inechităţi. Sunt convins că legea salarizării unitare va aduce dreptate şi pentru arma dumneavoastră’, a spus Grindeanu, cu prilejul Zilei Jandarmeriei.

El a subliniat rolul pe care îl joacă jandarmii în societate.

‘Pentru un jandarm, cea mai mare recompensă pentru ceea ce face nu vine numai din beneficiile materiale sau câteva apariţii în presă. Eu cred că cea mai bună răsplată pentru un jandarm este încrederea că munca sa e importantă pentru ca cel de lângă el să se poată manifesta liber şi în siguranţă, să ştie că prin ceea ce face asigură stabilitatea şi ordinea acestei ţări şi că poate ajuta semenii atunci când au nevoie’, a adăugat prim-ministrul.

Potrivit lui Grindeanu, valorile după care se ghidează jandarmii au fost, de multe ori, înţelese greşit, iar ‘munca onestă’ a acestora a fost ‘blamată’.

‘Relaţia dintre această instituţie şi societate a cunoscut şi momente mai tensionate, marcate de acuzaţii pe nedrept la adresa dumneavoastră, unele dintre ele influenţate mai ales de contexte socio-politice’, a afirmat Sorin Grindeanu.

Te-ar mai putea interesa și
Acționarii Electrica au anulat emisiunea de obligațiuni verzi de 300 de milioane de euro, plănuită pentru acest an
Acționarii Electrica au anulat emisiunea de obligațiuni verzi de 300 de milioane de euro, plănuită pentru acest an
Acționarii Electrica SA, una dintre marile companii de distribuție și furnizare de energie electrică, companie privată dar la care statul este cel mai mare acționar, nu au aprobat derularea......
Preţurile la electricitate şi gaze în UE au scăzut în 2023, după explozia din 2022 – Eurostat
Preţurile la electricitate şi gaze în UE au scăzut în 2023, după explozia din 2022 – Eurostat
Facturile la electricitate şi gaze ale consumatorilor europeni au scăzut în a doua jumătate a anului trecut, după creşterea ...
Guvernul de la Budapesta anunţă o vizită în Ungaria a preşedintelui chinez Xi Jinping
Guvernul de la Budapesta anunţă o vizită în Ungaria a preşedintelui chinez Xi Jinping
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, va face luna viitoare o vizită în Ungaria, a anunţat joi Gergely Gulyas, şeful de cabinet ...
Primul tren Metropolis a sosit în Depoul Berceni al Metrorex. Are camere de supraveghere și folie anti-grafitti
Primul tren Metropolis a sosit în Depoul Berceni al Metrorex. Are camere de supraveghere și folie anti-grafitti
Metrorex anunță că joi, 25 aprilie 2024, la ora 1:30, noul tren Metropolis produs de Alstom Transport SA a sosit la Depoul ...