Grupul Emirates a deschis două restaurante în cadrul Aeroportului Henri Coandă

Compania dnata Catering, parte a grupului Emirates, a deschis două restaurante Left Bank în Aeroportul Internațional Henri Coandă din București, a anunţat, luni, compania. Left Bank este în același timp lounge, restaurant și bar.
Economica.net - lun, 30 mai 2016, 13:54
Grupul Emirates a deschis două restaurante în cadrul Aeroportului Henri Coandă

foto: Gary Chapman, presedinte dnata (stanga), Sorinel Ciobanu, director general CN Bucharest Airports SA (centru), Florin Susanu, director general adjunct CN T.A.R. Tarom SA (dreapta)

 

Brandul face parte din portofoliul companiei Emirates Leisure Retail, care deține astfel de restaurante internaționale la Dubai, Abu Dhabi, Oman, Melbourne și de acum la București.

Unul dintre restaurantele Left Bank (150 de metri pătrați) se află în zona de îmbarcare a Aeroportului Henri Coandă, iar al doilea (110 mp) se află în noua zonă, extinsă, a terminalului Plecări. Cele două noi restaurante din București sunt gândite pentru a face față traficului tot mai mare de pasageri, care a crescut cu aproape 90% din 2010 până în prezent.

Punctele Left Bank București vor fi operate de dnata Catering, companie care administrează deja 12 restaurante de acest tip și care furnizează Aeroportului Internațional Henri Coandă servicii de catering la bord.

La nivel global, dnata oferă servicii de catering la bord pentru 63 de aeroporturi din lume. Compania este prezentă în București din 2011, unde are peste 500 de anagajați.

„Suntem mândri să ne extindem prezența în România prin deschiderea Left Bank și să punem la dispoziția pasagerilor un brand distinctiv, contemporan”, a spus Gary Chapman, președintele dnata.

La eveniment au participat Gary Chapman, președintele dnata și Robin Padgett, Divisional Senior Vice President al dnata Catering.

Te-ar mai putea interesa și
Șefa FMI Kristalina Georgieva: Economia mondială s-a dovedit surprinzător de rezilientă, dar există multe motive de îngrijorare, inclusiv inflația
Șefa FMI Kristalina Georgieva: Economia mondială s-a dovedit surprinzător de rezilientă, dar există multe motive de ...
Directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Kristalina Georgieva, a afirmat joi că economia mondială s-a dovedit surprinzător de rezilientă în contextul dobânzilor mai ridicate şi......
Congresul SUA ia din nou în discuție interzicerea TikTok
Congresul SUA ia din nou în discuție interzicerea TikTok
Camera Reprezentanţilor a Statelor Unite va examina din nou o propunere de lege ce prevede interzicerea TikTok în ţară ...
Generali anunță că se va reorganiza, grupul italian urmând să se concentreze pe două afaceri de bază și să eficientizeze structura geografică
Generali anunță că se va reorganiza, grupul italian urmând să se concentreze pe două afaceri de bază și să eficientizeze ...
Cea mai mare companie italiană de asigurări, Generali, a anunţat joi că se reorganizează, concentrându-se pe două ...
Google a fost dat în judecată de un grup de medici și dentiști japonezi, din cauza permiterii publicării unor recenzi negative, care le-au afectat reputațiile
Google a fost dat în judecată de un grup de medici și dentiști japonezi, din cauza permiterii publicării unor recenzi ...
Un grup de medici şi dentişti din Japonia au intentat joi la Tokyo o acţiune în justiţie împotriva companiei Google, ...