Guvern: Măsuri legislative pentru o mai bună protejare a intereselor titularilor drepturilor de autor şi a drepturilor conexe

Guvernul a adoptat, joi, un proiect de lege de modificare a Legii 8/1996, care cuprinde prevederi pentru o mai bună protejare a intereselor artiştilor şi creatorilor, ca titulari ai drepturilor de autor şi ai drepturilor conexe, prin modificarea reglementărilor referitoare la organizarea, funcţionarea şi desfăşurarea activităţii organismelor de gestiune colectivă.
Economica.net - joi, 25 mai 2017, 18:22
Guvern: Măsuri legislative pentru o mai bună protejare a intereselor titularilor drepturilor de autor şi a drepturilor conexe

Potrivit unui comunicat al Executivului, proiectul transpune în legislaţia naţională Directiva nr. 2014/26/UE privind gestiunea colectivă a drepturilor de autor şi a drepturilor conexe şi acordarea de licenţe multiteritoriale pentru drepturile asupra operelor muzicale pentru utilizare online pe piaţa internă.

‘Proiectul de lege are ca obiectiv reglementarea aspectelor legate de organizarea, funcţionarea şi activitatea organismelor de gestiune colectivă a drepturilor de autor şi a drepturilor conexe, impunând o serie de reguli menite a asigura transparenţa activităţii acestora, precum şi posibilitatea membrilor de a controla modul cum sunt colectate şi repartizate sumele provenite din drepturi. Utilizarea operelor protejate prin drepturi de autor şi drepturi conexe necesită acordarea de licenţe de către diferiţi titulari ai drepturilor de autor, aceştia având posibilitatea alegerii între gestiunea individuală sau colectivă a drepturilor deţinute’, se arată în comunicat.

Totodată, prin acest proiect de lege sunt introduse prevederi mai precise referitoare la drepturile autorilor şi ale titularilor de drepturi, precum şi obligativitatea ca aceste drepturi să fie introduse în statutele organismelor de gestiune colectivă.

‘Se urmăreşte astfel asigurarea unei mai bune informări a membrilor organismului, precum şi oferirea posibilităţii, pentru membri, de a solicita informaţii relevante pentru ei. Pentru protejarea cât mai eficientă a membrilor şi pentru asigurarea posibilităţii, pentru aceştia, de a hotărî efectiv cu privire la activitatea organismului din care fac parte, s-au introdus prevederi noi referitoare la modul de funcţionare şi la competenţele adunărilor generale ale organismelor. Astfel, proiectul prevede obligativitatea menţionării, în mod clar, a unor competenţe minime ale adunării generale în cuprinsul statutelor organismelor de gestiune’, potrivit comunicatului.

Proiectul prevede în sarcina organismelor de gestiune obligaţia publicării de informaţii referitoare la venituri, plăţi, comisioane, reţineri, precum şi alte informaţii, menite a asigura o imagine clară şi fidelă a întregii activităţi desfăşurate de aceste organisme, pentru asigurarea transparenţei activităţii desfăşurate de un organism de gestiune colectivă, precum şi pentru informarea corectă a membrilor săi, a utilizatorilor sau altor persoane interesate.

Obligaţia de informare există şi în sarcina entităţilor de gestiune independente, potrivit iniţiativei de lege.

‘Totodată, se creează posibilitatea ca autorii sau alţi titulari de drepturi de autor sau drepturi conexe să încredinţeze gestiunea acestor drepturi unor entităţi de gestiune independente. Acestea urmează să funcţioneze potrivit dispoziţiilor privind societăţile comerciale, iar raporturile dintre autori şi entităţi se vor reglementa prin contract. Pentru asigurarea transparenţei şi a protejării autorilor, în sarcina entităţilor au fost prevăzute o serie de obligaţii legate de informaţiile pe care acestea trebuie să le comunice atât autorilor sau titularilor de drepturi cu care au încheiat contracte de gestiune, cât şi altor entităţi sau organisme de gestiune colectivă cu care au legătură. De asemenea, entităţile au obligaţia depunerii către ORDA a unei dări de seamă cu privire la activitatea desfăşurată’, se menţionează în comunicat.

Potrivit sursei citate, noile reglementări mai cuprind prevederi referitoare la negocierea metodologiilor după care se plătesc remuneraţiile datorate de utilizatorii de opere, precum şi referitoare la componenţa comisiilor de negociere a acestor metodologii.

‘Din forma actuală a legii s-a eliminat procedura arbitrajului, criticată de ambele părţi implicate, aceasta fiind înlocuită cu procedura medierii, lăsând părţilor posibilitatea de a merge în instanţă dacă nu reuşesc să cadă de acord asupra metodologiilor propuse spre negociere’, se menţionează în acelaşi comunicat.

Te-ar mai putea interesa și
APIA a făcut plăți către fermieri de aproape 124 de milioane de lei, în intervalul 24 – 26 aprilie
APIA a făcut plăți către fermieri de aproape 124 de milioane de lei, în intervalul 24 – 26 aprilie
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a efectuat plăţi pentru anul de cerere 2023 în suma totală de 123,99 de milioane de lei lei (24,93 de milioane de euro), în......
AMOFM: 240 de locuri de muncă în străinătate sunt disponibile prin rețeaua EURES
AMOFM: 240 de locuri de muncă în străinătate sunt disponibile prin rețeaua EURES
Angajatorii europeni oferă, prin intermediul EURES România, 240 de locuri de muncă, cu contract pe perioadă determinată ...
Marcel Boloș: Sistemul naţional e-Transport este creat pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă şi evaziune fiscală
Marcel Boloș: Sistemul naţional e-Transport este creat pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă şi evaziune ...
Sistemul naţional e-Transport este special creat pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă şi evaziune fiscală ...
18 instituții financiare au anunțat că vor să participe la schema de ajutor de stat IMM Plus. Fondul de garantare a fost suprasubscris cu peste 330%
18 instituții financiare au anunțat că vor să participe la schema de ajutor de stat IMM Plus. Fondul de garantare a fost ...
Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM SA-IFN) a anunțat astăzi ...