Guvernul a aprobat o formulă de calcul a veniturilor suplimentare din sectorul gazelor naturale, ca urmare a dereglementării

Guvernul a aprobat o formulă tehnică de calcul a veniturilor suplimentare ca urmare a dereglementării preţurilor din sectorul gazelor naturale.
Economica.net - J, 30 mart. 2017, 18:09
Guvernul a aprobat o formulă de calcul a veniturilor suplimentare din sectorul gazelor naturale, ca urmare a dereglementării

‘Ca urmare a dereglementării preţurilor din sectorul gazelor naturale, Guvernul a operat o modificare tehnică în formula de calcul a veniturilor suplimentare prevăzută în anexa la Ordonanţa Guvernului 7/2013. Astfel, începând cu 1 aprilie 2017, elementul din formulă care se referea la preţul reglementat este înlocuit cu o referinţă la preţul realizat pe piaţa centralizată/concurenţială’, potrivit unui comunicat de presă al instituţiei remis, joi, AGERPRES.

Modificarea a fost făcută printr-o Ordonanţă de Urgenţă adoptată joi de Guvern, care are în vedere corelarea OG 7/2013 cu legislaţia în vigoare care va elimina din 1 aprilie 2017 preţul reglementat al gazelor naturale din producţia internă destinat consumatorilor casnici.

Preţurile gazelor naturale pentru consumatorii casnici vor creşte de la 1 aprilie, în medie, cu 2%, informează Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei.

‘Comitetul de reglementare al ANRE a aprobat în şedinţa de astăzi preţurile pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale pentru cei 38 de furnizori de gaze naturale, ajustarea pentru clienţii casnici fiind în medie cu 2%, cu începere de la 1 aprilie 2017. La stabilirea preţurilor reglementate s-au avut în vedere prevederile metodologiei aprobate prin Ordinul ANRE 182/2015, cu modificările şi completările ulterioare, în concordanţă cu prevederile OUG 64/2016, potrivit căreia, începând cu 1 aprilie 2017, gazele naturale de provenienţă internă se vor vinde pe piaţa concurenţială, inclusiv pentru clienţii casnici, fără stabilirea unui preţ de vânzare’, se menţionează într-un comunicat al ANRE remis, joi, AGERPRES.

Conform sursei citate, chiar dacă producţia internă de gaze naturale este liberalizată, ANRE are în continuare obligaţia de a stabili preţuri reglementate pentru clienţii casnici şi, astfel, de a monitoriza evoluţia pieţei concurenţiale de gaze naturale.

‘Menţionăm că, în prezent, orice client casnic are opţiunea de a rămâne în piaţa reglementată de gaze naturale – în care furnizarea gazelor naturale se efectuează în baza contractelor-cadru de furnizare reglementată şi la preţ reglementat, ambele stabilite de ANRE sau de a trece în piaţa concurenţială – în care furnizorul vinde gaze naturale clientului final la preţul şi în condiţiile comerciale de furnizare convenite cu acesta, prin negociere sau, după caz, la preţul şi condiţiile comerciale din oferta-tip pentru care respectivul client final a optat’, se mai precizează în comunicat.

De asemenea, în şedinţa de joi au fost aprobate tarifele de distribuţie la Distrigaz Sud Reţele, în scădere, în medie, cu 4,16%, iar solicitarea de aprobare a tarifelor de distribuţie pentru Delgaz Grid (fost E.On Distribuţie) se află, în prezent, în analiză în cadrul autorităţii.

Te-ar mai putea interesa și
Nicușor Dan: Am primit de la magistraţi sute de pagini de materiale relevante despre problemele din Justiţie
Nicușor Dan: Am primit de la magistraţi sute de pagini de materiale relevante despre problemele din Justiţie
Preşedintele Nicuşor Dan anunţă că a primit de la magistraţi sute de pagini de materiale „relevante” despre problemele din Justiţie, iar consultările de luni de la Cotroceni vor avea loc......
Producătorul elveţian de lenjerie Calida a închis firma din România. A avut 93 de angajaţi
Producătorul elveţian de lenjerie Calida a închis firma din România. A avut 93 de angajaţi
Grupul elveţian Calida, producător de lenjerie de corp, cunoscut la nivel mondial prin marca cu acelaşi nume Calida, precum ...
Al doilea hidroagregat al hidrocentralei de la Paltinu a fost pus în funcțiune
Al doilea hidroagregat al hidrocentralei de la Paltinu a fost pus în funcțiune
Consiliul Judeţean (CJ) Prahova a anunţat repunerea în funcţiune a celui de-al doilea hidroagregat al hidrocentralei ...
Ghetele de baschet „Grinch”, ale lui Kobe Bryant, scoase la licitaţie pentru minim 10 mil. USD
Ghetele de baschet „Grinch”, ale lui Kobe Bryant, scoase la licitaţie pentru minim 10 mil. USD
Legendarele ghete de baschet Nike Kobe 6 „Grinch”, purtate de Kobe Bryant în meciul de Crăciun din 2010 împotriva ...