Guvernul a aprobat un Plan de măsuri pentru 2017 privind debirocratizarea

Guvernul a aprobat un memorandum privind Planul de acţiuni pentru 2017 privind reducerea sarcinilor administrative impuse mediului de afaceri. 
Economica.net - joi, 30 mart. 2017, 18:14
Guvernul a aprobat un Plan de măsuri pentru 2017 privind debirocratizarea

‘Planul de acţiuni pentru 2017 privind reducerea sarcinilor administrative impuse mediului de afaceri, document subscris obiectivelor de debirocratizare, a fost aprobat astăzi de Guvern, printr-un Memorandum, la propunerea Secretariatului General al Guvernului şi al Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat’, potrivit unui comunicat de presă al instituţiei remis, joi, AGERPRES.

Planul de acţiuni cuprinde şase etape, cu următoarele termene de realizare.

Una dintre ele este nominalizarea şi actualizarea echipelor la nivel tehnic şi de coordonatori, responsabile cu realizarea şi/sau comunicarea acţiunilor de simplificare realizate de ministere.

‘Astfel, fiecare minister îşi va constitui o echipă multidisciplinară, formată din experţi la nivel tehnic şi juridic, responsabilă cu monitorizarea simplificărilor administrative. Termenul pentru realizarea acestei acţiuni este 7 aprilie’, menţionează sursa citată.

A doua etapă este convocarea, la sediul Guvernului, a noilor echipe de coordonatori ai procesului de simplificare (la nivel de secretar de stat/secretar general în ministere). Termenul pentru realizarea acestei acţiuni este 11 aprilie.

Cea de-a treia vizează centralizarea raportărilor cu privire la simplificarea sarcinilor administrative realizate de ministere, iar termenul de realizare este trimestrial.

A patra etapă este reprezentată de coordonarea, împreună cu Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, a implementării măsurilor propuse de mediul de afaceri.

‘Vor fi organizate întâlniri cu reprezentanţilor forurilor de consultare pentru colectarea şi analiza recomandărilor şi propunerilor mediului de afaceri şi vor fi armonizate propunerile de simplificare transmise de ministere. Termen de realizare – permanent, cu întâlniri lunare cu reprezentanţii Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat’, conform informaţiilor Guvernului.

Cea de-a cincea etapă face referire la derularea proiectelor finanţate din fonduri europene (Axa I a POCA, precum şi prin POC şi POAT), respectiv definitivarea ideilor de proiecte şi a documentaţiilor proiectelor care vizează debirocratizarea şi e-guvernarea şi implementarea lor.

Ultima etapă este centrată pe actualizarea iniţiativelor de simplificare şi a bazei comune de date rezultate în urma implementării proiectelor de măsurare a costurilor administrative.

Te-ar mai putea interesa și
APIA a făcut plăți către fermieri de aproape 124 de milioane de lei, în intervalul 24 – 26 aprilie
APIA a făcut plăți către fermieri de aproape 124 de milioane de lei, în intervalul 24 – 26 aprilie
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a efectuat plăţi pentru anul de cerere 2023 în suma totală de 123,99 de milioane de lei lei (24,93 de milioane de euro), în......
AMOFM: 240 de locuri de muncă în străinătate sunt disponibile prin rețeaua EURES
AMOFM: 240 de locuri de muncă în străinătate sunt disponibile prin rețeaua EURES
Angajatorii europeni oferă, prin intermediul EURES România, 240 de locuri de muncă, cu contract pe perioadă determinată ...
Marcel Boloș: Sistemul naţional e-Transport este creat pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă şi evaziune fiscală
Marcel Boloș: Sistemul naţional e-Transport este creat pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă şi evaziune ...
Sistemul naţional e-Transport este special creat pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă şi evaziune fiscală ...
18 instituții financiare au anunțat că vor să participe la schema de ajutor de stat IMM Plus. Fondul de garantare a fost suprasubscris cu peste 330%
18 instituții financiare au anunțat că vor să participe la schema de ajutor de stat IMM Plus. Fondul de garantare a fost ...
Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM SA-IFN) a anunțat astăzi ...