Guvernul Austriei şi fondul IPIC semnează miercuri un nou acord al acţionarilor OMV – surse

Statul austriac, prin intermediul holdingului OBIB, şi fondul de investiţii IPIC din Abu Dhabi vor semna miercuri un nou acord care va reglementa parteneriatul lor în calitate de acţionari majoritari la grupul energetic OMV, informează cotidianul austriac 'Die Presse' preluat de APA, anunţă Agerpres.
Economica.net - mar, 31 mai 2016, 17:52
Guvernul Austriei şi fondul IPIC semnează miercuri un nou acord al acţionarilor OMV - surse

Potrivit ‘Die Presse’, vestea bună este că noul contract nu conţine modificări semnificative faţă de precedentul acord. Balanţa de putere între cei doi acţionari nu s-a modificat, OBIB cu 31,5% este cel mai mare acţionar iar IPIC deţine 24,9% din capital. Împreună, cei doi parteneri controlează majoritatea absolută a acţiunilor OMV şi pot împiedica o preluare ostilă a companiei.

Publicaţia menţionată precizează însă că în cursul negocierilor pentru noul acord, IPIC ar fi încercat să obţină o opţiune de vânzare (put option), pe care ar fi putut să o exercite în anumite condiţii. Până la urmă această opţiune pentru IPIC a căzut. Potrivit ‘Die Presse’, o opţiune de vânzare ar fi posibilă cel mai devreme în anul 2022.

Grupul austriac OMV este acţionarul majoritar al Petrom, cu o participaţie de 51,01%. Ministerul Energiei deţine 20,64% din acţiunile OMV Petrom, Fondul Proprietatea deţine 18,99%, iar 9,3572% alţi acţionari. Petrom este cea mai mare companie românească de petrol şi gaze, cu activităţi în sectoarele Upstream (Explorare şi Producţie), Downstream Oil (Rafinare şi Marketing), Downstream Gas (Gaze şi Energie).

Te-ar mai putea interesa și
Ciolacu: Proiectul de lege privind adoptarea salariului minim european în România, în lucru la Ministerul Muncii
Ciolacu: Proiectul de lege privind adoptarea salariului minim european în România, în lucru la Ministerul Muncii
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut ministrului Muncii, Simona Bucura Oprescu, să pună în transparenţă, imediat după sărbătorile pascale, proiectul de lege privind adoptarea salariului minim......
Petrom va testa la rafinăria Petrobrazi o instalație inovatoare pentru captarea și utilizarea carbonului VIDEO
Petrom va testa la rafinăria Petrobrazi o instalație inovatoare pentru captarea și utilizarea carbonului VIDEO
OMV Petrom, cel mai mare producător integrat de energie din sud-estul Europei, va testa la rafinăria Petrobrazi o nouă ...
Distrigaz Sud Reţele a investit 530 milioane de lei în anul 2023
Distrigaz Sud Reţele a investit 530 milioane de lei în anul 2023
Distrigaz Sud Reţele a realizat în anul 2023 investiţii totale în reţeaua de distribuţie a gazelor naturale în valoare ...
Programul de finanţare Electric Up 2, cu un buget de 450 de milioane de lei, va fi aprobat de Guvern, anunţă Ciolacu
Programul de finanţare Electric Up 2, cu un buget de 450 de milioane de lei, va fi aprobat de Guvern, anunţă Ciolacu
Guvernul va aproba aproba programul de finanţare "Electric Up 2", cu un buget de 450 de milioane de lei, pentru sprijinirea ...