Guvernul creşte salariile pentru aproximativ 5.700 salariaţi din Ministerul Finanţelor cu 22%

Aproximativ 5.700 de salariaţi din Ministerul Finanţelor Publice, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Agenţia Naţională de Achiziţii Publice vor beneficia de majorarea salariilor de bază, în medie, cu 22%, se arată într-un comunicat al MFP transmis, vineri, AGERPRES.
Economica.net - vin, 30 oct. 2015, 15:42
Guvernul creşte salariile pentru aproximativ 5.700 salariaţi din Ministerul Finanţelor cu 22%

În corelaţie cu atribuţiile şi complexitatea lucrărilor de la nivelul MFP, ANAF, Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili, ANAP, pe de o parte, şi riscurile care pot interveni în lipsa unei salarizări corespunzătoare a acestora, pe de altă parte, prin Ordonanţa de urgenţă nr. 47/ 2015 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2015 şi unele măsuri bugetare s-a instituit acordarea personalului din cadrul MFP, ANAF, Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili şi ANAP a unei majorări salariale similare celei prevăzute la art. 2 alin.(1) din Legea nr.490/2004, cu modificările şi completările ulterioare’, se menţionează în comunicat.

Potrivit MFP, activităţile complexe din instituţiile menţionate precum şi imperativul asigurării unei stabilităţi a personalului specializat din cadrul acestora justifică acordarea unei majorări salariale prin acordarea unui număr de 25 de clase de salarizare succesive.

‘Acordarea acestei majorări salariale este de natură sa creeze o salarizare similară cu personalul din cadrul Ministerului Fondurilor Europene, care are atribuţii în domeniul gestionării fondurilor europene nerambursabile, dată fiind complexitatea similară a activităţilor desfăşurate şi care, în prezent beneficiază de până la 25 de clase de salarizare succesive faţă de clasa deţinută, conform Legii nr. 490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare, cu modificările şi completările ulterioare. În plus, o egalizare a salarizării între aceste instituţii publice este necesară, deoarece nu trebuie să existe o diferenţă între cele doua categorii de bugete, naţional şi cel al Uniunii Europene, si nici între activităţile aferente funcţiilor acestor instituţii publice’, se subliniază în comunicat.

În comunicat se mai precizează că MFP este organizat şi funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, care aplică strategia şi Programul de guvernare în domeniul finanţelor publice. 

‘Realizarea principalelor funcţii ale MFP, precum cele de strategie în domeniul fiscal-bugetar, contabilitate publică şi datorie publică, de sinteză şi reglementare, de reprezentare a statului şi a Guvernului României în plan intern şi extern, de prognoza prin care se asigură elaborarea de studii şi prognoze pe termen scurt, mediu şi lung privind evoluţia economiei româneşti, de concepţie bugetară şi fiscală, de administrare a veniturilor statului, de administrare a datoriei publice, nu pot fi îndeplinite decât prin menţinerea unei continuităţi a personalului structurilor care, prin atribuţiile lor, realizează aceste funcţii extrem de importante ale Guvernului’, se subliniază în documentul citat.

Preşedintele CNS Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a declarat însă pentru MEDIAFAX că salariile angajaţilor în cauză vor creşte cu peste 60% şi a estimat numărul beneficiarilor la mai mult de 60.000.

El a precizat că derogarea, inclusă în actul publicat în Monitorul Oficial, nu a fost prevăzută în proiectul rectificării şi nu a fost prezentată nici partenerilor sociali.

„Modificarea a fost făcută ori în şedinţa de Guvern, ori după. În mod normal o astfel de modificare nu trebuie făcută fără semnăturile miniştrilor Finanţelor, Justiţiei şi Muncii”, a spus Hossu.

El a arătat că prevederea este discriminatorie şi va duce la o „explozie salarială”.

 

Te-ar mai putea interesa și
Comandantul armatei estone cere dublarea bugetului apărării pentru ca ţara sa să poată respinge un atac rusesc
Comandantul armatei estone cere dublarea bugetului apărării pentru ca ţara sa să poată respinge un atac rusesc
Comandantul armatei estone, generalul Martin Herem, a susţinut joi că ţara sa, ce deja are un buget al apărării de circa 3% din PIB, trebuie să-şi dubleze cheltuielile de apărare în......
Burduja: Plafoanele preţurilor la energie şi gaze la clienţii finali rămân până la 31 martie 2025
Burduja: Plafoanele preţurilor la energie şi gaze la clienţii finali rămân până la 31 martie 2025
Plafoanele preţurilor la energie electrică şi gaze naturale la clienţii finali vor rămâne până la 31 martie 2025, ...
e-Factura: Perioada fără sancţiuni pentru contribuabilii care nu utilizează sistemul, extinsă până la 31 mai
e-Factura: Perioada fără sancţiuni pentru contribuabilii care nu utilizează sistemul, extinsă până la 31 mai
Perioada în care nu se aplică sancţiuni pentru nerespectarea termenului-limită de 5 zile lucrătoare prevăzut pentru ...
Rafila, despre eliminarea impozitului pe concediile medicale: Trebuie judecat cu precauţie. Se face o analiză
Rafila, despre eliminarea impozitului pe concediile medicale: Trebuie judecat cu precauţie. Se face o analiză
 Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, joi, referitor la posibilitatea eliminării impozitului pe concediile ...