Guvernul grec anunţă reluarea imediată a demersurilor pentru încheierea unui acord cu creditorii internaţionali

Iniţiativele pentru încheierea unui acord între Grecia şi creditorii internaţionali (UE şi FMI) se vor intensifica încă din această seară, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului de la Atena, Gabriel Sakellaridis, după încheierea referendumului la care, conform primelor rezultate, grecii au votat împotriva ultimelor propuneri ale acestor creditori privind un nou acord de asistenţă financiară, ce presupune şi măsuri de austeritate, transmite AFP citată de Agerpres.
Economica.net - Dum, 05 iul. 2015, 18:06
Guvernul grec anunţă reluarea imediată a demersurilor pentru încheierea unui acord cu creditorii internaţionali

‘Banca Centrală a Greciei va trimite în această seară o solicitare către Banca Centrală Europeană. Credem că există argumente solide pentru a creşte plafonul ELA’, respectiv ajutorul de urgenţă pentru băncile greceşti care sunt închise de o săptămână şi riscă să intre rapid în criză de lichidităţi, a declarat oficialul grec.

60,49% dintre greci au votat ‘Nu’, adică împotriva propunerilor creditorilor internaţionali, la referendumul de duminică, 5 iulie, iniţiat de Alexis Tsipras, arată primele rezultate oficiale, publicate recent de ministerul grec de interne, după numărarea a 20% dintre buletinele de vot. Guvernul lui Tsipras a declarat victoria votului ”NU”.

Te-ar mai putea interesa și
Greva controlorilor de trafic aerian din Franţa va perturba zborurile din întreaga Europă
Greva controlorilor de trafic aerian din Franţa va perturba zborurile din întreaga Europă
Întârzieri şi anulări de zboruri urmează să afecteze joi traficul aerian din Europa, după ce autorităţile franceze nu au reuşit să ajungă la un acord cu controlorii de trafic aerian......
SUA au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune ATACMS
SUA au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune ATACMS
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune ATACMS "luna aceasta", chiar înainte de adoptarea, ...
Statul Arizona îi inculpă pe colaboratorii lui Trump pentru tentativă de a răsturna rezultatele alegerilor din 2020
Statul Arizona îi inculpă pe colaboratorii lui Trump pentru tentativă de a răsturna rezultatele alegerilor din 2020
Statul american Arizona a inculpat 18 persoane în cadrul tentativei de a răsturna rezultatele alegerilor prezidenţiale ...
Ghiţă, SNN: Proiectul SMR din România va beneficia de cel mai înalt nivel de securitate nucleară şi robusteţe tehnologică
Ghiţă, SNN: Proiectul SMR din România va beneficia de cel mai înalt nivel de securitate nucleară şi robusteţe tehnologică
Proiectul SMR din România va beneficia de cel mai înalt nivel de securitate nucleară şi robusteţe tehnologică, a declarat ...