Guvernul ungar va scăpa IMM-urile de capcana creditelor în valută

Guvernul ungar va lansa un program înainte de luna iulie prin care companiile mici şi mijlocii vor putea converti creditele în valută în împrumuturi în forinţi, a declarat marţi premierul Viktor Orban, citat de Porfolio.com.
Economica.net - mar, 12 mart. 2013, 15:56
Guvernul ungar va scăpa IMM-urile de capcana creditelor în valută

„Problema creditelor în valută este, fundamental, o problemă de suveranitate.Ce contează că avem propria monedă, dacă nu o putem folosi pentru că ne aflăm într-o capcană a datoriilor în valută?”, a spus Orban la o conferinţă organizată de Camera Ungară pentru Comerţ şi Industrie.

El a adăugat că familiile trebuie salvate din capcana împrumuturilor în valută, iar guvernul trebuie să reducă ponderea datoriilor în monedă străină.

„Nu putem rezolva acum problema creditelor de consum. Dar trebuie să o rezolvăm pe cea a împrumuturilor în valută ale micilor companii. Până acum nu am putut face nimic în această privinţă pentru că nu au existat fonduri bugetare. Dar trebuie să găsim, în prima jumătate a anului, programe financiare care să faciliteze companiilor mici şi mijlocii convertirea datoriilor în valută în datorii în forinţi”, a arătat premierul.

El a adăugat că aceasta va fi sarcina noului ministru al Economiei, Mihaly Varga.

Te-ar mai putea interesa și
Aderare parțială Schengen – Despescu, MAI: Pasagerii nu au nicio obligaţie suplimentară, acestea sunt exclusiv în sarcina autorităţilor
Aderare parțială Schengen – Despescu, MAI: Pasagerii nu au nicio obligaţie suplimentară, acestea sunt exclusiv ...
Chestorul general de poliţie Bogdan Despescu, secretar de stat în MAI, a afirmat, joi, că, începând cu ziua de duminică, odată cu intrarea în spaţiul Schengen pe cale aeriană şi maritimă,......
Grecia: Băncile se pregătesc să plătească acţionarilor dividende pentru prima dată din 2008
Grecia: Băncile se pregătesc să plătească acţionarilor dividende pentru prima dată din 2008
Banca Centrală Europeană va permite băncilor elene să-şi recompenseze acţionarii pentru prima dată din 2008, după ...
Criză Bulgaria – Vecinii de la Sud de Dunăre sunt tot mai aproape de alegeri anticipate, după ce şi populiştii au respins mandatul de a forma un guvern
Criză Bulgaria – Vecinii de la Sud de Dunăre sunt tot mai aproape de alegeri anticipate, după ce şi populiştii ...
Partidul populist bulgar 'Există un astfel de popor' (ITN) a refuzat joi mandatul de a încerca să formeze un nou guvern, ...
Record după record pentru aur – Cotaţiile pe pieţele internaţionale au sărit din nou de 2.200 dolari/uncie. Cea mai mare valoare din istorie la cursul BNR
Record după record pentru aur – Cotaţiile pe pieţele internaţionale au sărit din nou de 2.200 dolari/uncie. Cea ...
Aurul creşte azi, 28 martie 2024, şi atinge un nou record la cursul BNR. Este cea mai mare cotaţie din istoria României ...