Guvernul vrea Hidroelectrica la Bursa din Londra

"Guvernul îşi doreşte ca Hidroelectrica să fie şi pe bursa londoneză prin GDR-uri (certificate globale de depozit,n.r.)", a declarat Gabriel Dumitraşcu, şeful direcţiei de privatizare din Departamentul pentru energie, pentru Bursa.ro.
Economica.net - mar, 28 ian. 2014, 09:20
Guvernul vrea Hidroelectrica la Bursa din Londra

„Guvernul îşi doreşte ca Hidroelectrica să fie şi pe bursa londoneză prin GDR-uri” (certificate globale de depozit,n.r), a declarat Gabriel Dumitraşcu, şeful direcţiei de privatizare din Departamentul pentru energie, pentru Bursa.ro.

GDR-urile sunt titluri emise şi vândute de o bancă de investiţii ca substitute pentru acţiunile unei companii care nu este listată la bursele unde sunt prezenţi, de obicei, clienţii săi.

GDR -urile dau, practic, toate drepturile conferite de acţiuni, inclusiv de reprezentare în AGA, mai puţin posesia propriu zisă a acţiunilor.

Oferta publică iniţială  de vânzare (IPO) a Romgaz (SNG) a avut o componentă de GDR, dar vânzările pe această cale au fost sub aşteptări, în vreme ce mulţi investitori români au primit abia 7% din acţiunile subscrise.

Oficialul guvernamental încearcă să nu supere prea mult pe investitorii români: „Desigur, am oferit intermediarului un spaţiu fără constrângeri în analiza de oportunitate pe care o va derula la Hidroelectrica, astfel încât listarea să ne aducă un preţ bun, dar şi o evoluţie ulterioară bună a acţiunilor companiei”.

Dincolo de pasajele relativ confuze ale declaraţiei, intenţia Guvernului de a vinde şi GDR-urile Hidroelectrica la Londra, este neîndoielnică.

„Prezenţa pe Bursa de la Londra are ca scop atragerea marilor investitori de portofoliu de pe pieţele internaţionale, ţinta finală fiind ca, ulterior, aceştia să vină să tranzacţioneze acţiunile companiilor energetice la BVB”, a mai spus  Gabriel Dumitraşcu.

Emisiunea de GDR-uri poate fi şi o concesie acordată intermediarilor, care pot vinde mai uşor acţiunile pe această cale.

Câştigătorii competiţiei pentru intermedierea IPO Hidroeledtrica şi a listării sale la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) sunt marea bancă de investiţii Morgan Stanley, în consorţiu cu casa de brokeraj autohtonă Raiffeisen Capital & Investment (RCI).

Morgan Stanley şi RCI au surprins piaţa, luni, cerând un comision foarte mic, de 0,679% din valoarea ofertei, care oferă, probabil, un câştig net mic, peste de cheltuielile cu consultanţii. 

Te-ar mai putea interesa și
Nicuşor Dan: Au fost extrem de puţini magistraţi care şi-au exprimat intenţia să vină la discuţii
Nicuşor Dan: Au fost extrem de puţini magistraţi care şi-au exprimat intenţia să vină la discuţii
Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat, duminică, că au fost extrem de puţini magistraţi care şi-au exprimat intenţia să vină la discuţii, faţă de cei 1.000 care au semnat mesaj de......
PMB: Ciprian Ciucu, întâlnire la Guvern cu premierul Ilie Bolojan şi ministrul de Finanţe, Alexandru Nazare
PMB: Ciprian Ciucu, întâlnire la Guvern cu premierul Ilie Bolojan şi ministrul de Finanţe, Alexandru Nazare
Primarul General al Capitalei, Ciprian Ciucu, va avea o întâlnire duminică, la ora 16.00, la Guvern, cu premierul Ilie ...
Piaţa berii se va contracta cu 2-5% în 2025, ajungând la un minim istoric (estimări)
Piaţa berii se va contracta cu 2-5% în 2025, ajungând la un minim istoric (estimări)
Piaţa berii probabil că va închide anul 2025 cu o scădere de 2%, poate chiar 5%, ajungând la un minim istoric, iar efectele ...
ONRC: 6.507 de firme şi PFA au intrat în insolvenţă în primele 11 luni din 2025, în scădere cu 0,15%
ONRC: 6.507 de firme şi PFA au intrat în insolvenţă în primele 11 luni din 2025, în scădere cu 0,15%
Numărul societăţilor comerciale şi al persoanelor fizice autorizate (PFA) intrate în insolvenţă în primele 11 luni ...