Guvernul vrea să angajeze 197 de persoane la Curtea de Conturi şi Autoritatea de Audit

Guvernul a adoptat, în şedinţa de miercuri, un memorandum privind aprobarea organizării concursului pentru ocuparea unui număr de 197 de posturi vacante din structura Curţii de Conturi a României şi a Autorităţii de Audit, se arată într-un comunicat al Executivului.
Economica.net - mie, 07 mart. 2018, 16:14
Guvernul vrea să angajeze 197 de persoane la Curtea de Conturi şi Autoritatea de Audit

Prin acest memorandum sunt vizate 150 de posturi de la Curtea de Conturi şi 47 de la Autoritatea de Audit, respectiv aproximativ 10% din angajaţii celor două structuri, au declarat pentru AGERPRES surse oficiale.

Potrivit acestora, sunt foarte multe locuri vacante din cauza faptului că mulţi angajaţi ai celor două structuri au ieşit la pensie. Finanţarea acestor posturi care vor fi scoase la concurs în următoarea perioadă este deja asigurată, fiind necesară ocuparea unor posturi în special la nivel local, au precizat sursele citate.

Autoritatea de Audit este un organism independent din punct de vedere operaţional faţă de Curtea de Conturi şi faţă de celelalte autorităţi responsabile cu gestionarea şi implementarea fondurilor comunitare nerambursabile, având sediul în municipiul Bucureşti, conform site-ului Curţii de Conturi.

Pe de altă parte, Executivul a adoptat, în şedinţa de miercuri, un memorandum referitor la aprobarea organizării concursurilor pentru ocuparea a 4 posturi suplimentare de la nivelul Ministerului Apelor şi Pădurilor în vederea pregătirii, organizării şi exercitării preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene.

De asemenea, a fost aprobat memorandumul cu tema ‘Aprobarea organizării unui concurs pentru ocuparea a 3 posturi vacante de execuţie şi un post temporar vacant de execuţie, aflate în structura Unităţii de Management al Proiectului ‘Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienţi’, unitate care funcţionează în subordinea Ministerului Apelor şi Pădurilor’.

Un alt memorandum adoptat miercuri de Guvern vizează aprobarea ocupării prin concurs sau examen a 54 de posturi din cadrul Autorităţii Competente de Reglementare a Operaţiunilor Petroliere Offshore la Marea Neagră.

Guvernul a adoptat miercuri şi un memorandum privind aprobarea organizării de concursuri sau examene pentru ocuparea a 48 de posturi în afara organigramei pentru implementarea unui contract de finanţare din 2017, care vizează proiectul ‘INTESPO – Înregistrarea Tinerilor în Evidenţele Serviciului Public de Ocupare’.

Te-ar mai putea interesa și
Grindeanu: România are, de astăzi, peste 1.091 kilometri de autostradă și de drum expres în circulație
Grindeanu: România are, de astăzi, peste 1.091 kilometri de autostradă și de drum expres în circulație
Rețeaua de autostrăzi și drumuri expres în exploatare a României a ajuns la peste 1.091 de kilometri, transmite pe pagina proprie ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu. Amintim că joi a......
Grupul Lavazza raportează realizarea unei cifre de afaceri de peste 3 miliarde de euro în 2023, în creștere cu 13%. Profitul însă a scăzut
Grupul Lavazza raportează realizarea unei cifre de afaceri de peste 3 miliarde de euro în 2023, în creștere cu 13%. Profitul ...
Consiliul director al Grupului Lavazza a aprobat declarațiile financiare consolidate la 31 decembrie 2023 și a anunțat ...
Prevenirea fraudei: investiție-cheie pentru succesul businessului
Prevenirea fraudei: investiție-cheie pentru succesul businessului
Prevenirea fraudei în mediul corporativ nu este neapărat o chestiune de politici și proceduri, ci ține de crearea unei ...
Boloș: Creșterea numărului de posturi de conducere în instituțiile publice poate fi făcută dacă sunt îndeplinite două condiții cumulative (Video)
Boloș: Creșterea numărului de posturi de conducere în instituțiile publice poate fi făcută dacă sunt îndeplinite ...
Creşterea numărului de posturi de conducere de la 8% la 10% în instituţiile publice poate fi făcută doar dacă în ...