IGPR: 150.000 de comprimate de medicamente şi steroizi ridicate în urma percheziţiilor

Poliţişti din cadrul Direcţiei de Investigare a Fraudelor - IGPR au ridicat, vineri, peste 150.000 de tablete şi comprimate de medicamente şi steroizi, în urma a 26 de percheziţii şi au pus în aplicare 22 de mandate de aducere, urmând a fi dispusă reţinerea a 14 dintre membrii grupărilor infracţionale implicate în cauză.
Economica.net - vin, 20 iun. 2014, 17:53
IGPR: 150.000 de comprimate de medicamente şi steroizi ridicate în urma percheziţiilor

‘Acţiunea a vizat trei grupări infracţionale implicate în producţia, depozitarea şi comercializarea ilegală în România şi în alte state comunitare de produse medicamentoase interzise. Aceste medicamente erau comercializate atât în România, prin intermediul internetului, cât şi în alte state comunitare, în special în Spania şi Ungaria, prin intermediul unor persoane interpuse’, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) transmis AGERPRES.

Prejudiciul cauzat bugetului de stat estimat până în prezent depăşeşte 1.000.000 de lei.

‘În cauză, sunt efectuate cercetări faţă de 22 de persoane, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, (…) falsificarea sau substituirea de alimente ori alte produse, în formă continuată, (…) evaziune fiscală, (…) şi comercializarea de produse alterate în formă continuată’, se arată în comunicat.

Percheziţiile, efectuate pe raza municipiului Bucureşti şi judeţelor Argeş, Călăraşi, Iaşi, Sălaj, Bihor şi Timiş au fost desfăşurate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi au beneficiat de sprijinul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii.

‘Pacienţii care achiziţionează astfel de medicamente trebuie să îşi asume riscurile pe care le pot avea asupra sănătăţii lor, pentru că aceste substanţe au în componenţa lor ingrediente neconforme cu cele din medicamentele originale”, a declarat vineri, la sediul IGPR, comisarul-şef de poliţie Dobre Aurel, şeful Direcţiei de Investigarea Fraudelor, adăugând că acestea sunt produse în condiţii improprii.

Te-ar mai putea interesa și
Două companii românești au câștigat contractele de realizare a studiilor de fezabilitate pentru construirea a șase pasaje pietonale în Ilfov
Două companii românești au câștigat contractele de realizare a studiilor de fezabilitate pentru construirea a șase ...
Companiile TQM Management S.R.L. şi Like Consulting S.R.L. au fost desemnate câştigătoare ale licitaţiilor pentru elaborarea Studiilor de Fezabilitate (SF) şi a Proiectelor pentru Autorizarea......
Magistrala 6 de metrou: A început execuția pereților mulați la viitoarele stații Expoziției și Aeroport Băneasa
Magistrala 6 de metrou: A început execuția pereților mulați la viitoarele stații Expoziției și Aeroport Băneasa
Metrorex a prezentat miercuri imagini cu execuția primelor segmente de pereți mulați la Magistrala 6, realizate la viitoarele ...
”Portretul domnişoarei Lieser”, de Gustav Klimt, a fost vândut la licitație pentru 30 de milioane de euro
”Portretul domnişoarei Lieser”, de Gustav Klimt, a fost vândut la licitație pentru 30 de milioane de euro
''Portretul domnişoarei Lieser'', de Gustav Klimt, tablou rămas neterminat din cauza morţii artistului austriac, a fost ...
Biden a promulgat legea care impune vânzarea TikTok către un investitor american. Șeful aplicației anunță că nu pleacă nicăieri
Biden a promulgat legea care impune vânzarea TikTok către un investitor american. Șeful aplicației anunță că nu pleacă ...
Președintele american Joe Biden a promulgat astăzi legislația privind acordarea de ajutoare către Ucraina, Israel și ...