Immochan analizează achiziţia a trei terenuri pentru malluri la Bucureşti, Sibiu şi Craiova

Divizia de imobiliare a retailerului Auchan, Immochan, analizează achiziţia a trei terenuri pentru noi malluri pe piaţa locală, iar investiţiile ar putea ajunge la 300 de milioane de euro. 
Andrada Ghira - mie, 01 feb. 2017, 12:41
Immochan analizează achiziţia a trei terenuri pentru malluri la Bucureşti, Sibiu şi Craiova

Immochan, care deţine pe piaţa locală centrul comercial Coresi din Braşov şi 22 de galerii comerciale, analizează achiziţia a trei terenuri pentru dezvoltarea de noi proiecte imobiliare pe piaţa locală. Oraşele vizate sunt Bucureşti, Sibiu şi Craiova.

„Acesta sunt pentru noi trei oraşe prioritare. Motivul principal este legat de faptul că în aceste trei oraşe, cel puţin în zona comercială, credem că mai există astăzi spaţiu”, a delcarat Tatian Diaconu, CEO Immochan România, în cadrul unei conferinţe de presă. 

Viitoarele proeicte vor fi mixte, cu dezvoltarea de spaţii comerciale în primă fază, după care se va investi în componenta rezidenţială sau de birouri. Acelaşi tipar a fost urmat de companie şi în cadrul proiectului Coresi din Braşov, acolo unde pe cele 100 de ha ale fostei platforme industriale Tractorul au fost construite iniţial spaţiile comerciale, urmate mai apoi de blocurile de apartamente. Pe viitor, Immochan va dezvolta şi componenta de birouri pe terenul fostei fabrici. 

„Există o modalitate prin care poţi să blochezi un teren o perioadă de timp, printr-o formă juridică, fara că terenul să-ţi aparţină. Şi atunci îţi acorzi timpul respectiv ca să studiezi dacă un proiect este dezabil”, a mai declarat Diaconu, întrebat dacă Immochan este proprietarul terenurilor analizate. 

Immochan a anunţat încă de anul trecut investiţii de 1,5 miliarde de euro până în 2018 pentru dezvoltarea şi îmbunătăţirea proprietăţilor pe care le deţine. Investiţiile în viitoarele proeicte ar putea atinge pragul de 100 de milioane de euro pentru fiecare în parte, mai spune Diaconu. 

Investiţii de 17 milioane de euro în galeriile comerciale ale Auchan 

Immochan va investi anul acesta 10 milioane de euro în centrele din Baia Mare, Timişoara-Sud, Constanţa, Cluj-Napoca şi Piteşti-Găvana, pentru renovare şi rebranduire sub emblema Aushopping. Suprafaţa totală a celor cinci centre este de 30.000 de mp. 

În plus, Immochan va investi alte şase-şapte milioane de euro în transformarea a jumătate din galeria comercială din Drumul Taberei în zonă de restaurante. 

„Intenţionăm să transformăm jumăate din proiect în 3.000 de mp de zonă fou court. Avem autorizaţia de construcţie şi vom începe lucrările la 1 martie”, a mai declart Diaconu. 

Immochan România a luat ființă în ianuarie 2012 şi administrează 23 de centre comerciale la nivel național. Investiţiile diviziei de imobiliare a grupului francez Auchan pe piaţa locală se ridică la 170 de milioane de euro. 

Te-ar mai putea interesa și
Asociaţia Română a Cărnii: După un 2025 dificil, urmează un 2026 chiar mai complicat
Asociaţia Română a Cărnii: După un 2025 dificil, urmează un 2026 chiar mai complicat
Industria de procesare a cărnii din România s-a confruntat în 2025 cu una dintre cele mai dificile perioade din ultimii ani, consideră directorul executiv al Asociaţiei Române a Cărnii (ARC),......
Elon Musk va primi încă 55 miliarde de dolari de la Tesla
Elon Musk va primi încă 55 miliarde de dolari de la Tesla
Elon Musk, deja cel mai bogat om de pe planetă, a obţinut vineri un nou câştig enorm, după ce Curtea Supremă din Delaware ...
VIDEO „Colosseumul” României: Cum arată lucrările la cea mai mare sală polivalentă din țară, construită la Brașov
VIDEO „Colosseumul” României: Cum arată lucrările la cea mai mare sală polivalentă din țară, construită ...
Pasionații de infrastructură au postat imagini noi cu lucrările la Sala Polivalentă Brașov, care va fi cea mai mare ...
Vicepremierul Marian Neacşu va conduce grupul de lucru pentru dezvoltarea conexiunii sistemelor electroenergetice ale României, Ungariei și Austriei
Vicepremierul Marian Neacşu va conduce grupul de lucru pentru dezvoltarea conexiunii sistemelor electroenergetice ale României, ...
Vicepremierul Marian Neacşu va coordona Grupul de lucru pentru îmbunătăţirea conectivităţii transfrontaliere, care ...