Imobilele executate silit, cu până la 70% sub media pieţei – analiză

Preţurile proprietăţilor executate silit din Capitală au fost cu până la 70% mai mici decât cele ale imobilelor tranzacţionate pe piaţa liberă în primul semestru din 2017, conform unei analize realizată de un portal imobiliar, transmisă miercuri AGERPRES.
Economica.net - mie, 04 oct. 2017, 09:47
Imobilele executate silit, cu până la 70% sub media pieţei - analiză

Pe segmentul rezidenţial, cea mai mare diferenţă de preţ (pe metru pătrat), respectiv 57%, este în cazul apartamentelor, de la 1.166 euro/mp pe piaţa liberă, la 503 euro/mp, în cazul executărilor silite. De asemenea, casele şi vilele scoase la licitaţie sunt cu 31% mai ieftine (de la 1.250 la 866 euro/mp), iar terenurile cu 35% (de la 1.083 la 707 euro/mp). Pe de altă parte, cea mai mare diferenţă de preţ, respectiv 71%, se înregistrează pe segmentul spaţiilor comerciale din Capitală (de la 1.656 la 474 euro/mp).

La nivel naţional, conform analizei Imobiliare.ro, apartamentele au cel mai ridicat preţ mediu pe metrul pătrat dintre toate tipurile de proprietăţi executate silit, respectiv 488 euro/mp. Acestea sunt urmate de birouri (386 euro/mp), case (368 euro/mp), spaţii comerciale (314 euro/mp), spaţii industriale (173 euro/mp) şi de terenuri (33 euro/mp). Din perspectiva preţului unitar, apartamentele sunt însă, de departe, cel mai ieftin tip de imobile, având, de regulă, cele mai reduse suprafeţe.

Discrepanţa ce poate fi observată la nivel naţional între preţul apartamentelor şi cel al caselor executate silit poate fi explicată prin faptul că doar 19% dintre ofertele din cea de-a doua categorie sunt situate în reşedinţele de judeţ, restul de 81% aflându-se în afara acestora. Astfel, proprietăţile aflate în capitale de judeţ sunt de 1,6 ori mai scumpe decât cele din alte localităţi, respectiv 502 euro/mp, faţă de 304 euro/mp.

Comparativ cu a doua jumătate a anului precedent, numărul imobilelor scoase la licitaţie pe Imobiliare.ro s-a majorat cu 156%, în primul semestru din 2017. Cele mai mari creşteri au avut loc pe segmentele de piaţă mai slab reprezentate, şi anume spaţii comerciale (+569%), spaţii industriale (+528%) şi birouri (+277%). Numărul ofertelor de case executate silit a consemnat un avans de 155%, în vreme ce numărul apartamentelor şi al terenurilor scoase la licitaţie este mai mare cu 133%, respectiv 131%.

Din totalul proprietăţilor executate silit scoase la vânzare în primul semestru al acestui an, segmentul rezidenţial deţine o cotă de piaţă majoritară, respectiv 90%, aceasta fiind împărţită între case (33,5% din total), apartamente (28,6%) şi terenuri (27,8%). Restul de 10% din total este reprezentat de segmentul comercial, compus din spaţii comerciale, spaţii industriale şi birouri.

Potrivit analizei de specialitate, din punctul de vedere a valorii de piaţă, segmentul terenurilor conduce detaşat în cadrul secţiunii de licitaţii de pe site-ul imobiliar, cu o pondere de 38% din total. Pe următoarele locuri se situează ofertele de case (28,1%), spaţii comerciale (11,2%), apartamente (10,7%), spaţii industriale (10%) şi birouri (1,6%).

În plus, deşi segmentul comercial deţine o pondere de doar 10% din numărul de imobile executate silit în primul semestru din 2017, valoarea cumulată a acestora ajunge la 23% din total.

Te-ar mai putea interesa și
Anunţ despre când vor ajunge pensiile de Paşte. Şeful Poştei: Până de sărbători putem livra pensiile. Depinde când ne intră banii în conturi
Anunţ despre când vor ajunge pensiile de Paşte. Şeful Poştei: Până de sărbători putem livra pensiile. Depinde când ...
Poşta Română poate distribui pensiile înainte de sărbătorile pascale, dar procesul depinde de data la care compania primeşte banii, a declarat, miercuri, directorul general al operatorului......
UE pune lupa, din nou, pe China. Autorităţile europene încep o anchetă privind piaţa chineză a dispozitivelor medicale
UE pune lupa, din nou, pe China. Autorităţile europene încep o anchetă privind piaţa chineză a dispozitivelor medicale
Uniunea Europeană a deschis miercuri o anchetă privind piaţa publică chineză a dispozitivelor medicale, suspectând ...
Jumătate dintre companiile imobiliare din Europa Centrală se aşteaptă la o creştere a investiţiilor. În România, se temperează activitatea în piaţa de birouri – studiu
Jumătate dintre companiile imobiliare din Europa Centrală se aşteaptă la o creştere a investiţiilor. În România, ...
Jumătate dintre companiile imobiliare din Europa Centrală (49%) estimează că investiţiile în domeniu vor creşte în ...
Grindeanu, despre constructorul Podului de la Brăila: Se joacă cu focul!
Grindeanu, despre constructorul Podului de la Brăila: Se joacă cu focul!
Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu i-a transmis miercuri un avertisment public constructorului Podului de la Brăila, ...