Încă un eşec la Autostrada Transilvania: După doi ani, nici măcar un tronson nu a fost inaugurat

Guvernul va eşua şi în acest an, al doilea consecutiv, în tentativa de a inaugura măcar un tronson din Autostrada Transilvania pe lângă cei doar 10 kilometri din 2010, o autostradă care trebuia executată în opt ani, dar care nici după aproape zece ani de la avizare nu are dată certă de finalizare.
Economica.net - mie, 17 oct. 2012, 10:13
Încă un eşec la Autostrada Transilvania: După doi ani, nici măcar un tronson nu a fost inaugurat

Proiectul autostrăzii Braşov-Borş, denumit Autostrada Transilvania, a fost aprobat în 2003 şi început în 2004, în baza unui contract de 2,2 miliarde de euro încheiat cu compania americană Becthel care trebuia executat până cel târziu în 2012. Pe fondul disputelor politice iniţiate de partidele care s-au succedat la guvernare şi fără bani alocaţi de la buget, proiectul de 415 kilometri a fost derulat într-un ritm lent, iar până în prezent nu au fost executaţi decât 52 kilometri.

Pentru acest tronson de doar 52 kilometri construiţi într-un interval de şapte ani, statul a cheltuit până în prezent 5,6 miliarde lei, reprezentând mai mult de jumătate din totalul fondurilor care ar fi trebuit alocate pentru întregul proiect.

Ultima inaugurare a fost organizată la sfârşitul anului 2010 şi a vizat o porţiune de doar 10 kilometri din tronsonul Câmpia Turzii-Gilău, totalul lucrării executate reprezentând puţin peste 10% din traseul total.

După ce contractul cu Bechtel a fost renegociat, astfel încât compania americană să finalizeze doar două tronsoane deja începute şi celelalte să fie scoase la licitaţie, guvernanţii au promis că în noiembrie 2012 va fi deschisă circulaţia auto şi pe tronsonul de autostradă Suplacu de Barcău-Borş.

Angajamentul pentru continuarea lucrărilor a fost asumat şi de reprezentanţii noului Guvern, care au arătat că proiectul nu va fi abandonat, fiind în interesul Transilvaniei ca lucrările să fie continuate, iar traseul să fie conectat de drumurile din Ungaria.

Un document guvernamental relevă însă că acest angajament va fi încălcat, fiind din nou invocată lipsa banilor.

„Datorită (din cauza – n.r.) bugetului alocat pentru 2012, insuficient faţă de obligaţiile asumate prin acordul la contractul de proiectare şi execuţie a Autostrăzii Braşov-Cluj-Borş, şi a valorii obligaţiilor de plată înregistrate, antreprenorul Bechtel a redus ritmul lucrărilor începând cu luna mai 2012. În consecinţă, termenul de finalizare al celor 18 kilometri din Secţiunea 3C Suplacu de Barcău-Borş, prevăzut pentru anul 2012, nu poate fi respectat”, se arată în document.

Aceeaşi sursă relevă că bugetul alocat pe acest an pentru lucrări la Autostrada Transilvania s-a cifrat la 347,6 milioane lei şi a fost cheltuit în totalitate până la începutul lunii septembrie. Tot la 1 septembrie, datoriile calculate pentru acest proiect se ridicau însă la 187,2 milioane lei, intenţia Guvernului fiind de a negocia un program de lucrări „în funcţie de alocările bugetare ulterioare”.

România are în prezent puţin peste 300 de kilometri de autostradă.

Te-ar mai putea interesa și
Poșta Română oferă 20 de posturi de internship plătite în domenii precum HR, IT, marketing și juridic
Poșta Română oferă 20 de posturi de internship plătite în domenii precum HR, IT, marketing și juridic
Compania Națională Poșta Română lansează a doua ediție a programului de internship, creat special pentru a tinerii care doresc o carieră în industria serviciilor poștale și de logistică. ...
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte de Paște
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte ...
Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 de milioane pensionari din ...
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România își continuă expansiunea și inaugurează cel de-al 57-lea hipermarket din rețea, la Pitești. Noul ...
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
Sphera Franchise Group, cel mai mare operator de foodservice din România, continuă să investească în extinderea portofoliului ...