Indemnizaţie la pensionare, ajutor la căsătorie, cinci sporuri şi salarii compensatorii la Poşta Română

ECONOMICA.NET continuă publicarea sporurilor angajaţilor la stat. Astăzi vă spunem ce beneficii au angajaţii Poştei Române, companie coordonată de Ministerul Comunicaţiilor: spor de 100% din salariu pentru orele suplimentare necompensare cu ore libere; spor de 50% din salariu pentru munca în zile de sâmbată, duminică şi sărbătoare legală; munca pe tura de noapte e premiată cu spor de 25%; la pensionare angajaţii primesc indemnizaţie egală cu două - cinci salarii de bază; naşterea şi adopţia fiecărui copil al angajatelor Poştei sunt premiate cu câte un ajutor de 1.000 lei, iar la prima căsătorie, Poşta le acordă salariaţilor un stimulent egal cu un salariu de bază. În 2016, unii dintre salariaţii Poştei se deplasează la domiciliul clienţilor cu trăsura şi calul pentru a căror întreţinere primesc 80 lei lunar. 
Cristina Şomănescu - Dum, 11 sept. 2016, 21:00
Indemnizaţie la pensionare, ajutor la căsătorie, cinci sporuri şi salarii compensatorii la Poşta Română

ECONOMICA.NET vă spune în exclusivitate, printr-o serie de articole, ce sporuri şi beneficii au angajaţii la stat.

Lista completă a articolelor publicate până acum o găsiţi în secţiunea dedicată „Spor la stat” pe care o puteţi accesa la acest link. 

Astăzi vă spunem ce beneficii primesc salariaţii companiei naţionale Poşta Română, coordonată de Ministerul Comunicaţiilor. CN Poşta Română a fost şi în 2015 compania cu cel mai mare număr de salariaţi din România, potrivit informaţiilor comunicate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului pentru Economica.net.

Iată care sunt cele mai importante beneficii ale angajaţilor Poştei:

  • Angajaţii sunt răsplătiţi pentru orele suplimentare care nu au fost compensate cu ore libere plătite cu spor în valoare de 100% din salariul de bază;
  • Salariaţii primesc pentru orele lucrate în zilele de sâmbată, duminică şi în zilele de sărbătoare legală spor în valoare de 50% din salariul de bază;
  • Munca pe tura de noapte e premiată cu spor de 25% din salariul de bază;
  • Şefii au indemnizaţie de conducere, de până la 4.000 lei lunar;
  • Longevitatea angajaţilor în Poşta Română e premiată cu indemnizaţie la pensionare egală cu două – cinci salarii de bază.
  • Poşta Română acordă mamei, salariată a companiei naţionale, pentru naşterea şi adopţia fiecărui copil câte un ajutor în valoare de 1.000 lei.
  • Salariaţii Poştei primesc la prima căsătorie un ajutor egal cu un salariu de bază de încadrare.
  • Angajaţii Poştei încasează între un salariu şi 30 de salarii compensatorii în caz de concediere individuală sau colectivă.
  • În 2016, salariaţii care se deplasează la domiciliul clienţilor cu trăsură şi cal primesc lunar din partea Poştei suma de 80 lei pentru întreţinerea acestor mijloace de transport.

Poşta Română a avut, în medie, 24.814 angajaţi în 2015, afaceri în scădere, la peste 1 miliard de lei şi a revenit pe pierdere în valoare netă de 33 milioane lei.

Poşta Română a încheiat anul 2015 cu afaceri nete de 1,07 miliarde lei, în scădere cu 4,16% faţă de cele raportate pentru 2014 (de 1,12 miliarde lei) şi revine pe pierdere a cărei valoare netă se ridică la circa 33,01 milioane lei, după ce în 2014 reuşise să intre pe profit. În medie, Poşta Română a avut 24.814 salariaţi în 2015.
De altfel, anul 2014 e singurul din 2010 încoace în care Poşta a mers pe profit, potrivit bilanţurilor financiare depuse la Finanţe, comparate de Economica.net.

Oficialii Poştei Române au comunicat în exclusivitate pentru ECONOMICA.NET lista sporurilor, indemnizaţiilor şi ajutoarelor pe care compania naţională le acordă salariaţilor săi şi ne-au spus că toate aceste beneficii sunt stabilite prin Contractul Colectiv de Muncă negociat cu partenerii sociali la nivelul companiei naţionale Poşta Română şi sunt suportate din bugetul propriu al companiei. Poşta Română nu este entitate bugetară, ci companie comercială care se autofinanţează. Operatorul naţional de servicii poştale nu primeşte niciun fel de finanţare de la bugetul de stat, ci este contributor net la acesta, au conchis oficialii Poştei.

Iată lista completă a beneficiilor angajaţilor Poştei

– Spor pentru orele lucrate în zilele de sâmbată, duminică şi în zilele de sărbătoare legală în cadrul timpului normal de lucru.

  • Valoarea sporului este de 50% din salariul de bază, corespunzător orelor lucrate în aceste zile;

– Spor pentru orele suplimentare care nu au fost compensate cu ore libere plătite, în valoare de 100% din salariul de bază;

– Spor pentru orele lucrate în timpul nopţii, în cuantum de 25% din salariul de bază, corespunzător orelor lucrate în timpul nopţii, dacă reprezintă cel puţin trei ore din programul normal de lucru.

Spor pentru exercitarea unei funcţii suplimentare pe o perioadă mai mare de 12 zile calendaristice consecutive.

  • Cuantumul sporului este de 35% din salariul de bază al persoanei înlocuite, au spus pentru Economica.net oficialii companiei naţionale.

– Spor pentru tractarea unei remorci, în valoare de 10% din salariul de bază, corespunzător orelor lucrate;

  • Se acordă şoferilor pentru timpul lucrat pe autovehicul care tractează o remorcă.

Ce indemnizaţii primesc unii dintre angajaţii Poştei

  • Indemnizaţie lunară de conducere, cuprinsă între 70 lei şi 4.000 lei;
  • Indemnizaţie lunară pentru acordarea vizei de control financiar preventiv, în valoare de 1.000 lei – 2.000 lei;
  • Indemnizaţie de proiect, în valoare de 2.500 lei;

Remiza pentru contractarea de abonamente presă prin factorii poştali, în cuantum de 2,5% din valoarea abonamentului.

În 2016, unii dintre salariaţii Poştei se deplasează la domiciliul clienţilor cu trăsura şi calul.

Salariaţii care au cal şi cariolă primesc lunar din partea Poştei suma de 80 lei pentru compensarea cheltuielilor de întreţinere a acestor mijloace de transport.

Angajaţii care au bicicletă încasează 40 de lei lunar din partea angajatorului pentru întreţinerea acesteia, au precizat oficialii companiei pentru Economica.net.

Salariaţilor care fac schimbul de expediţie între subunităţi poştale cu autovehiculul propriu li se compensează cheltuielile pentru transport cu câte un leu pe kilometru.

Indemnizaţii la pensionarea salariaţilor Poştei

Salariaţii Poştei sunt gratificaţi la pensionare cu indemnizaţii egale cu două – cinci salarii de bază.

Poşta Română susţine angajaţii care se căsătoresc şi devin părinţi

Poşta acordă mamei – salariată a companiei naţionale –  un ajutor în valoare de 1.000 lei pentru naşterea şi adopţia fiecărui copil, au spus pentru Economica.net oficialii companiei.

Salariaţii Poştei primesc la prima căsătorie un stimulent egal cu un salariu de bază de încadrare.

Poşta acordă angajaţilor ajutoare pentru boli grave şi incurabile, precum şi proteze salariaţilor care au nevoie.

Ajutorul de deces acordat de Poşta Română salariaţilor este cuprins între 1.000 lei şi 8.000 lei, arată datele obţinute de Economica.net de la oficialii companiei.

Între un salariu şi 30 de salarii compensatorii în caz de concediere individuală sau colectivă

În cazul concedierii individuale sau colective, salariaţii primesc între un salariu şi 30 de salarii de bază, în funcţie de vechimea totală în sistemul poştal.

Salariaţii Poştei trimişi în delegaţie în alte localităţi beneficiază de:

  • indemnizaţie de delegare care se acordă ca procent din salariul de bază de încadrare, calculat pe zile calendaristice pentru fiecare zi de delegare. În cazul delegării pe mai multe zile, indemnizaţia se acordă în procent şi pentru ultima zi, dacă aceasta este de minimum 12 ore, astfel: salariaţii care se deplasează în interiorul judeţului primesc indemnizaţie de delegare în valoare de 42 lei lei pe zi. Indemnizaţie de delegare pentru angajaţii care se deplasează în afara judeţului este de 70% din salariu, dar nu mai puţin de 42 lei pe zi şi nu mai mult de 95 lei pe zi.
  • decontarea cheltuielilor efective cu mijloace de transport în comun;
  • decontarea cheltuielilor de cazare la hoteluri de până la trei stele inclusiv, pe durata deplasării, iar în cazul în care nu există posibilitatea cazării în localitate, aceasta se va face în localitatea cea mai apropiată. Salariaţilor care nu aduc documentele de cazare necesare decontării acestor cheltuieli li se va deconta suma de 45 lei pe noapte, au mai spus oficialii companiei pentru Economica.net.

Precizări

Oficialii companiei naţionale nu ne-au comunicat, aşa cum le-am solicitat explicit, numărul beneficiarilor fiecărui spor şi ajutor acordat.

Te-ar mai putea interesa și
Nissan își înrăutățește prognoza privind profitul în urma scăderii vânzărilor
Nissan își înrăutățește prognoza privind profitul în urma scăderii vânzărilor
Nissan Motor, al treilea mare producător auto nipon, a redus cu 14,5% estimarea privind profitul anual, citând vânzările sub aşteptări şi alţi factori, transmit Kyodo şi Reuters, relatează......
Guvernul maghiar anunță că ia în calcul să intervină în prețurile carburanților
Guvernul maghiar anunță că ia în calcul să intervină în prețurile carburanților
Guvernul de la Budapesta nu exclude o intervenţie asupra preţului la carburanţi şi va discuta problema la întâlnirea ...
Nicușor Dan: Am finalizat lucrările la cuva Lacului Mare din Parcul Cişmigiu, cu două săptămâni înainte de termenul estimat (Video)
Nicușor Dan: Am finalizat lucrările la cuva Lacului Mare din Parcul Cişmigiu, cu două săptămâni înainte de termenul ...
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a informat, vineri, că au fost finalizate lucrările de reparaţii la cuva ...
CFR S.A.: Stadiul lucrărilor de tip Quick Wins între staţiile Tălmaciu – Sibiu și Teiuş – Războieni sunt de 45%, respectiv 30% – 82%
CFR S.A.: Stadiul lucrărilor de tip Quick Wins între staţiile Tălmaciu – Sibiu și Teiuş – Războieni sunt ...
Lucrările de reparaţii de tip Quick Wins aflate în desfăşurare pe cei 22,20 de kilometri de cale ferată între staţiile ...