ING: Noul Cod Fiscal aduce creştere economică de 4,1% în 2016, inflaţie negativă şi îndepărtarea de euro

Implementarea noului Cod Fiscal va duce la o creştere economică de 4,1% în 2016, inflaţie negativă din iunie 2015 până în iunie 2016, la îngrijorări privind deteriorarea balanţei de plăţi şi la îndepărtarea de zona euro, susţine economistul-şef al ING Bank, Ciprian Dascălu.
Economica.net - mie, 29 apr. 2015, 13:04
ING: Noul Cod Fiscal aduce creştere economică de 4,1% în 2016, inflaţie negativă şi îndepărtarea de euro

‘Noi am revizuit creşterea la 4,1% pentru 2016, vedem o inflaţie negativă, o negociere a compactului fiscal, politică monetară mai restrictivă anul viitor, o cursă electorală mai degrabă strânsă în urma acestor măsuri, îngrijorări privind supraîncălzirea consumului şi deteriorarea balanţei de plăţi. Considerăm că o rebalansare va veni în 2017 şi tot atunci inflaţia va reveni către ţinta BNR. Şi, deşi măsurile aveau în vedere accelerarea către zona euro, noi considerăm mai degrabă că va produce o amânare’, a declarat miercuri Ciprian Dascălu în cadrul unei conferinţe de specialitate.

În schimb, reprezentantul ING susţine că se aşteaptă la eliminarea unor măsuri fiscale secundare, care nu privesc TVA, dar şi la măsuri compensatorii, cum ar fi o taxă pe proprietate sau pe avere. ‘Există nu doar întrebări dar şi suspiciuni cu privire sustenabilitatea ritmului eficient de colectare a taxelor. În ce priveşte politica fiscală, consensul a fost că ar fi loc (de relaxare – n.r.) dar să fie direcţionată către investiţii şi reducerea taxării forţei de muncă pentru a îmbunătăţi productivitatea’, a subliniat Dascălu.

În opinia sa, principalul obiectiv al promovării noului Cod Fiscal a fost câştigarea de voturi şi întărirea coaliţiei.

Referitor la politica monetară, oficialul ING susţine că există loc de reducere a rezervelor minime obligatorii, dar dobânda de politică monetară va rămâne la 2% pe o perioadă de doi ani. În privinţa cursului de schimb, este estimată o apreciere uşoară anul viitor.

La capitolul riscuri externe, Dascălu a menţionat situaţia din Grecia. ‘În privinţa expunerii sistemului bancar, există consensul că dacă Grecia iese din zona euro, a doua zi vom vedea BCE intervenind masiv, sporind QE (programul de relaxare monetară), programul de cumpărare de obligaţiuni suverane din periferie’, a mai spus Dascălu.

Te-ar mai putea interesa și
Statele Unite și Regatul Unit anchetează o posibilă încălcare foarte gravă a sancțiunilor impuse Rusiei prin intermediul tranzacțiilor cu monede cripto
Statele Unite și Regatul Unit anchetează o posibilă încălcare foarte gravă a sancțiunilor impuse Rusiei prin intermediul ...
Statele Unite şi Regatul Unit investighează tranzacţii cu criptomonede în valoare de circa 20 de miliarde de dolari care au fost efectuate printr-un instrument de schimb virtual stabilit în......
Crescătorii de păsări acuză ANPC că pune în pericol sectorul avicol românesc și cer instituției să arate același interes și față de carnea de pui importată
Crescătorii de păsări acuză ANPC că pune în pericol sectorul avicol românesc și cer instituției să arate același ...
Sectorul avicol românesc este în pericol, în urma controalelor repetate ale Autorităţii Naţionale pentru Protecţia ...
Xiaomi a început vânzarea primelor sale mașini electrice. Modelul de bază SU7 costă 29.900 de dolari
Xiaomi a început vânzarea primelor sale mașini electrice. Modelul de bază SU7 costă 29.900 de dolari
Producătorul chinez de smartphone Xiaomi Corp. a început joi să comercializeze primul său automobil electric, pariind ...
Ford plănuiește să producă un nou model de SUV la uzina sa din valencia
Ford plănuiește să producă un nou model de SUV la uzina sa din valencia
Constructorul auto american Ford a anunţat joi că analizează posibilitatea de a produce un nou automobil de teren (SUV) ...