INS: Cinci milioane de români sunt săraci. Copiii şi tinerii sub 18 ani sunt cei mai afectaţi

Rata sărăciei relative a ajuns la 25,3% anul trecut şi a inclus astfel peste cinci milioane de români, valoarea indicatorului fiind în uşoară scădere, cu 0,1 puncte procentuale, faţă de anul precedent, se arată într-o publicaţie a Institutului Naţional de Statistică (INS) transmisă la solicitarea AGERPRES. 
Economica.net - Dum, 10 dec. 2017, 09:13
INS: Cinci milioane de români sunt săraci. Copiii şi tinerii sub 18 ani sunt cei mai afectaţi

‘Estimată pe baza veniturilor totale disponibile, exclusiv contravaloarea consumului din resurse proprii ale gospodăriei, rata sărăciei relative a fost în anul 2016 de 25,3%. În valori absolute, numărul săracilor corespunzător acestei rate a fost de 5 milioane de persoane. Peste unul din patru locuitori ai României trăia într-o gospodărie ale cărei venituri erau mai mici decât pragul stabilit la nivelul de 60% din mediana veniturilor disponibile pe adult-echivalent. În perioada 2013-2016, rata sărăciei, estimată în raport cu pragul stabilit în funcţie de nivelul şi distribuţia veniturilor din anul pentru care se face evaluarea, a evoluat ascendent, de la valoarea 23,0%, la 25,3% în ultimul an’, se arată în document. 

Rata sărăciei relative a crescut în 2014 cu 2,1 puncte procentuale la 25,1%, în 2015 a ajuns la 25,4%, iar în 2016 a scăzut la 25,3%. 

Conform sursei citate, riscul de sărăcie afectează însă cu intensitate diferită populaţia în funcţie de grupa de vârstă, de capacitatea de muncă de care dispune şi, evident, de veniturile dobândite. 

‘Pe întreaga perioadă analizată, cea mai înaltă incidenţă a sărăciei s-a înregistrat în rândul copiilor şi tinerilor în vârstă de până la 18 ani, peste o treime dintre aceştia s-au aflat sub pragul de sărăcie, mult peste nivelurile corespunzătoare adulţilor, (creşterea în 2016 faţă de 2013 a fost de 2,5 puncte procentuale). Starea de sărăcie în această perioadă s-a menţinut la cote ridicate şi la tinerii cu vârste între 18-24 ani (diferenţa faţă de începutul perioadei a fost de 2,1 puncte procentuale), în 2016 ajungând să afecteze puţin sub o treime dintre ei’, informează INS. 

Populaţia vârstnică (65 ani şi peste) este afectată într-o măsură mai redusă de sărăcie (aproape 1 din 5 dintre aceştia), nivelul ratei fiind inferior mediei pe ansamblul populaţiei. Rata sărăciei în rândul vârstnicilor a crescut în perioada 2013-2016 cu 4,6 puncte procentuale. 

Te-ar mai putea interesa și
„Atac masiv” împotriva unor centrale electrice din Ucraina. Polonia întăreşte supravegherea spaţiului său aerian
„Atac masiv” împotriva unor centrale electrice din Ucraina. Polonia întăreşte supravegherea spaţiului său ...
 Drone şi rachete ruse au vizat în noaptea de joi spre vineri centrale electrice în centrul şi estul Ucrainei, a anunţat vineri ministrul energiei ucrainean, Gherman Galuşcenko, în timp ce......
Dreptul internaţional îi permite unei ţări NATO să trimită trupe în Ucraina – experţi parlamentari germani
Dreptul internaţional îi permite unei ţări NATO să trimită trupe în Ucraina – experţi parlamentari germani
Desfăşurarea de către o ţară din NATO a unor forţe terestre în Ucraina nu ar însemna în mod automat că alte ţări ...
Situaţia din Haiti este „cataclismică”: Bandele armate controlează circa 80% din capitala Port-au-Prince, iar criza alimentară s-a agravat – raport ONU
Situaţia din Haiti este „cataclismică”: Bandele armate controlează circa 80% din capitala Port-au-Prince, ...
Peste 1500 de oameni au fost ucişi în escaladarea violenţelor dintre bandele din Haiti de la începutul acestui an, arată ...
Salariile personalului de la sol al Lufthansa vor creşte până la 18%
Salariile personalului de la sol al Lufthansa vor creşte până la 18%
Personalul de la sol al Lufthansa va beneficia de o creştere a salariilor de până la 18%, după ce s-a ajuns la un acord ...