Intesa SanPaolo a raportat cel mai ridicat profit semestrial din 2008

Intesa SanPaolo, a doua mare bancă din Italia după active, a raportat vineri cel mai ridicat profit semestrial din ultimii şapte ani, în condiţiile în care costurile pentru acoperirea pierderilor legate de creditele neperformante au fost cele mai scăzute din 2011, un semn că a treia mare economie a zonei euro se redresează, transmit AP şi Reuters, preluate de Agerpres.
Economica.net - vin, 31 iul. 2015, 14:55
Intesa SanPaolo a raportat cel mai ridicat profit semestrial din 2008

În primele şase luni din acest an profitul băncii italiene a ajuns la 2,004 miliarde de euro, din care 940 milioane de euro în trimestrul doi din 2015, mult peste estimările analiştilor, de 755 milioane de euro, pentru perioada aprilie – iunie 2015. În primele şase luni din 2014, profitul Intesa s-a situat la 720 milioane de euro.

După anunţarea rezultatelor financiare, acţiunile Intesa au urcat la Bursa de la Milano cu 2,08%, la 3,53 euro.

Venitul din taxe şi comisioane a urcat cu 15%, la 1,9 miliarde de euro, în trimestrul doi din 2015, în timp ce veniturile din dobânzi au scăzut cu 6%, la 1,9 miliarde de euro.

Indicele de adecvare a capitalului a urcat la 13,3% la 30 iunie, de la 13,2% la 30 martie, unul din cele mai ridicate din Italia.
Banca şi-a menţinut angajamentul de a plăti dividende de două miliarde de euro anul acesta.

Provizioanele pentru creditele neperformante s-au situat la 1,6 miliarde de euro în primul semestru din acest an, în scădere cu 29% faţă de perioada similară din 2014. Este cel mai redus nivel din ultimii patru ani.

Cele mai mari bănci italiene, UniCredit şi Intesa Sanpaolo, sunt prezente şi pe piaţa din România.

Te-ar mai putea interesa și
FMI avertizează cu privire la optimismul excesiv al piețelor, în contextul așteptărilor mari privind relaxarea politicilor fiscale de către băncile centrale
FMI avertizează cu privire la optimismul excesiv al piețelor, în contextul așteptărilor mari privind relaxarea politicilor ...
Fondul Monetar Internaţional (FMI) a avertizat asupra exuberanţei excesive a pieţelor, în condiţiile în care investitorii urmăresc cu atenţie deciziile băncilor centrale, care vor să......
Industria eoliană a instalat în 2023 capacități record de 117 gigawați – raport GWEC
Industria eoliană a instalat în 2023 capacități record de 117 gigawați – raport GWEC
Industria eoliană globală a instalat anul trecut noi capacităţi de 117 gigawaţi (GW), un nivel record, dar trebuie anual ...
IKEA respinge acuzațiile că ar distruge pădurile românești și susține că acțiunile sale sunt în conformitate cu cele mai înalte standarde de mediu
IKEA respinge acuzațiile că ar distruge pădurile românești și susține că acțiunile sale sunt în conformitate cu ...
Reprezentanţii companiei Ingka Investments susţin că practicile acesteia de gestionare a pădurilor sunt stabilite în ...
Acționarii Stellantis au aprobat pachetul salarial pentru directorul general Carlos Tavares
Acționarii Stellantis au aprobat pachetul salarial pentru directorul general Carlos Tavares
Acţionarii Stellantis au aprobat marţi compensaţia pentru conducerea producătorului auto acordată pentru rezultatele ...