Iohannis: Dacă acordul privind Brexit se aprobă, drepturile românilor sunt perfect protejate

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că proiectul de acord privind retragerea Marii Britanii din Uniunea Europeană este unul foarte bun pentru România, el arătând că în forma actuală drepturile românilor sunt perfect protejate.
Economica.net - Dum, 25 nov. 2018, 09:05
Iohannis: Dacă acordul privind Brexit se aprobă, drepturile românilor sunt perfect protejate

„Astăzi avem o singură temă pe ordinea de zi, este discuţia asupra proiectului de Acord de retragere, Acordul Brexit. Trebuie să înţelegem bine despre ce este vorba. Plecarea Marii Britanii din Uniunea Europeană are două faze importante: retragerea şi relaţiile viitoare care vor fi stabilite ulterior. Astăzi vorbim de Acordul de retragere. Este foarte important pentru că fără un astfel de acord nimic nu rămâne stabilit între UE şi Marea Britanie. Acest acord a fost negociat îndelung, în detaliu, UE 27, noi care rămânem în Uniune, am stabilit o echipă de negociatori cu un negociator şef, domnul Barnier, echipă care a făcut o treabă foarte bună. Noi i-am sprijinit, în acelaşi timp am avut grijă ca punctele care ne interesează pe noi să fie bine clarificate în acest proiect de acord şi până în acest moment pot să spun că suntem mulţumiţi de proiect. Proiectul reflectă toate preocupările noastre şi soarta românilor din Marea Britanie, finanţarea bugetului UE şi multe, multe alte lucruri. Este un acord care are vreo 500 de pagini şi opinia noastră este că proiectul este bun, merită mers mai departe”, a spus Iohannis, înainte de a participa la reuniunea extraordinară a Consiliului European de la Bruxelles.

El a subliniat că dacă acest acord se aprobă, drepturile românilor sunt „perfect protejate”.

„Drepturile românilor, dacă acest acord se aprobă, sunt perfect protejate. (…) Dacă acest acord intră în vigoare, pentru noi este foarte potrivit”, a afirmat şeful statului.

Obiectivul reuniunii extraordinare a Consiliului European este agrearea proiectului de Acord al retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană (UE).

De asemenea, membrii Consiliului European vor discuta despre Declaraţia politică privind viitoarele relaţii dintre UE şi Marea Britanie.

După agrearea proiectului de către liderii statelor membre în Consiliul European, Acordul de retragere al Marii Britanii din Uniune urmează să fie aprobat formal în Consiliul UE şi de Parlamentul European şi ratificat de către Parlamentul britanic.

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada Transilvania: Prelungiri pentru cea mai mare licitație, cu Tunelul Meseș. WeBuild contestă în instanță decizia CNSC favorabilă turcilor de la Makyol
Autostrada Transilvania: Prelungiri pentru cea mai mare licitație, cu Tunelul Meseș. WeBuild contestă în instanță decizia ...
Constructorul italian WeBuild a atacat la Curtea de Apel București decizia CNSC favorabilă constructorului turc Makyol în cadrul licitației de 7,5 miliarde de lei pentru construcția tronsonului......
Piața lactatelor își revine cu materie primă de import. Cantitățile cumpărate de procesatori au crescut cu 34% în primele două luni
Piața lactatelor își revine cu materie primă de import. Cantitățile cumpărate de procesatori au crescut cu 34% în ...
Procesatorii locali de lapte au cumpărat în primele două luni ale acesti an cu până la 40% mai mult decât în perioada ...
Turcii de la MSG Uluslararasi Saglik Yatirimlari injectează 2,5 milioane de euro în Memorial Healthcare, care deţine un spital privat în Bucureşti
Turcii de la MSG Uluslararasi Saglik Yatirimlari injectează 2,5 milioane de euro în Memorial Healthcare, care deţine un ...
Capitalul Memorial Healthcare a fost majorat cu peste 12 milioane de lei de către compania-mamă din Turcia, reiese dintr-o ...
EXCLUSIV Un vânzător de RCA din top, cu sute de mii de clienți șoferi, arată probleme mari, după patru sancțiuni în doi ani. Unde se oprește „cutremurul” din piața brokerajului?
EXCLUSIV Un vânzător de RCA din top, cu sute de mii de clienți șoferi, arată probleme mari, după patru sancțiuni în ...
DAW Management Broker de Asigurări a mai luat o amendă de la Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) și ajunge la ...