Ce le promite Klaus Iohannis medicilor şi pacienţilor, şi cum va reforma sistemul sanitar

Alocarea a 6% din PIB pentru Sănătate, controlul riguros şi sistematic al banilor publici alocaţi Sănătăţii, creşterea salariilor medicilor tineri, ca să nu mai plece în străinătate, implementarea pachetului de servicii medicale suplimentare din asigurările private pentru serviciile medicale care nu sunt cuprinse în pachetul de bază, modernizarea infrastructurii medicale sunt cele mai importante promisiuni făcute de Klaus Iohannis în campania prezidenţială.
Cristina Şomănescu - mie, 19 nov. 2014, 22:05
Ce le promite Klaus Iohannis medicilor şi pacienţilor, şi cum va reforma sistemul sanitar

Sănătatea va avea o alocare de 6% din PIB, indiferent de guvernare şi de configuraţia Parlamentului, promitea Iohannis. 

„Ca preşedinte, voi aşeza la masă toţi actorii politici şi voi propune acceptarea de către toate forțele politice a unei proiecţii bugetare pe termen lung, în care prioritatea pentru sănătate să fie concretizată prin alocarea a 6% din PIB, indiferent de componenţa politică a cabinetului sau de configuraţia Parlamentului”, promitea Klaus Iohannis în programul său prezidenţial.

Banii publici alocaţi Sănătăţii vor fi cheltuiţi oportun, promite Iohannis. Preşedintele ales promite controlul riguros şi sistematic al utilizării fondurilor publice în tot sistemul sanitar, prin informatizarea acestuia şi prin revizuirea cadrului normativ privind controlul şi auditul. 

Creşterea finanţării pentru sistemul sanitar va impune instituirea unor mecanisme legislative, de management, de control şi sancţiune, care să constituie garanţia că banii publici sunt cheltuiţi în mod corect şi eficient, spune Iohannis.

Prevenţia 

Klaus Iohannis susţine crearea unui plan naţional de educaţie pentru prevenţie care va beneficia de un capitol de finanţare separat, cu proiecţie multianuală.

„Pornesc de la convingerea că înţelegerea şi conştientizarea importanţei prevenţiei încă din copilărie, educaţia pentru sănătate şi adoptarea unor comportamente şi a unui stil de viaţă sănătos vor avea, pe termen lung, un impact major asupra îmbunătățirii stării de sănătate şi creşterii speranţei de viaţă în România. În societatea modernă, cele mai răspândite boli (boli cardiovasculare şi cerebrovasculare, diabetul, unele forme de cancer) sunt evitabile prin prevenţie. De aceea, voi încuraja crearea unui amplu proiect naţional de educaţie, în scopul prevenţiei, care să aducă la un loc reprezentanţii autorităților cu responsabilități conexe din domeniile sănătății, muncii și protecției sociale, alimentației, educației, ai organizațiilor nonguvernamentale specifice, ai asociațiilor profesionale ale personalului medical și care să beneficieze de un capitol de finanţare separat, cu proiecţie multianuală”, promite Klaus Iohannis.

Cum va arăta sistemul sanitar. Promisiunile preşedintelui ales Klaus Iohannis

Numărul şi calitatea serviciilor medicale acordate de medicina de familie şi în ambulator vor creşte pentru a cheltui cât mai eficient banii în sistem şi trata cât mai mulţi pacienţi.

Klaus Iohannis susţine schimbarea traseului pacientului în sistem, în direcţia firească: medic de familie – asistenţă în ambulatoriu de specialitate – spital.
Astăzi ambulatoriul nu este atractiv nici pentru medici, nici pentru pacienţi. Drept care, spitalele mari internează în regim de spitalizare continuă, de multe ori nejustificat, pacienţi care ar putea fi lesne trataţi în ambulatoriu sau în regim de spitalizare de zi.

De-a lungul anilor, sistemul de sănătate s-a dezvoltat în mod dezechilibrat. Accesarea lui la nivel spitalicesc – trecând peste medicina de familie şi de ambulator de specialitate – a devenit o practică frecventă. Creşterea de la an la an a fondurilor alocate spitalelor nu s-a reflectat direct proporțional în creşterea calităţii serviciilor medicale sau îmbunătățirea stării de sănătate. Dimpotrivă, din raţiuni economice şi administrative, s-a preferat de multe ori tratarea în spitalizare continuă a cazurilor ce puteau fi rezolvate în ambulatoriul de specialitate sau prin spitalizare de zi, ceea ce a condus inclusiv la o cheltuire ineficientă a banilor publici, spune Iohannis în programul său prezidenţial.

Implementarea pachetului servicii medicale suplimentare din asigurările private pentru serviciile care nu sunt cuprinse în pachetul de bază.

Una dintre dezbaterile necesare va trebui să se refere la asigurările private de sănătate şi caracterul lor, spune Iohannis.

Modernizarea infrastructurii medicale   

Voi susţine crearea unui plan de investiţii şi achiziţii în sănătate care să aibă ca scop modernizarea infrastructurii sanitare, dotarea cu aparatură şi tehnologii medicale noi, dezvoltarea sistemului naţional de urgenţă integrat, extinderea serviciilor de telemedicină şi extinderea utilizării de soluţii IT în sănătate, spune Iohannis în programul său prezidenţial.

Spitalele vor avea management performant, nu politizat.

Klaus Iohannis susţine profesionalizarea managementului spitalelor şi asigurarea unui cadru normativ flexibil pentru personalul medical şi pentru funcţionarea spitalelor.
Vor trebui găsite răspunsuri consensuale la întrebările privitoare la statutul personalului medical, dar și al unităților sanitare, promite Iohannis.

Preşedintele ales şi-a asumat, în programul său prezidenţial, şi creşterea salarizării medicilor tineri ca să-i motiveze să nu mai plece să muncească în străinătate.

Te-ar mai putea interesa și
Marcel Boloș: Schema de ajutor de stat IMM Plus este oficial operaţională. Antreprenorii și autoritățile locale au la dipoziție 12,5 miliarde de lei
Marcel Boloș: Schema de ajutor de stat IMM Plus este oficial operaţională. Antreprenorii și autoritățile locale au ...
Schema de ajutor de stat IMM Plus este oficial operaţională şi se pot demara procedurile pentru ca de la începutul lunii mai cei 12,5 miliarde de lei alocaţi de Guvern să poată fi accesaţi de......
Câștigurile realizate de Grecia din turism au crescut în primele două luni din an cu 24,5%
Câștigurile realizate de Grecia din turism au crescut în primele două luni din an cu 24,5%
Veniturile Greciei din turism au crescut în primele două luni din acest an cu 24,5%, arată datele oficiale publicate vineri, ...
Bulgaria va folosi avioanele de vânătoare MiG-29, de producție sovietică, până în 2028
Bulgaria va folosi avioanele de vânătoare MiG-29, de producție sovietică, până în 2028
Bulgaria nu va opri de la zbor avioanele MiG-29 până în 2028, a afirmat vineri ministrul interimar al Apărării, Atanas ...
Statele NATO au ajuns la un acord pentru trimiterea de sisteme de apărare aeriană suplimentare în Ucraina, inclusiv de rachete Patriot
Statele NATO au ajuns la un acord pentru trimiterea de sisteme de apărare aeriană suplimentare în Ucraina, inclusiv de ...
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, ...