Iohannis: Sunt mulţumit de ce a făcut Guvernul în acest an; obiectivele principale au fost atinse.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi, la Cluj, că este mulţumit de activitatea Guvernului din ultimul an, subliniind că anumite obiective considerate importante au fost îndeplinite.
Economica.net - joi, 17 nov. 2016, 16:15
Iohannis: Sunt mulţumit de ce a făcut Guvernul în acest an; obiectivele principale au fost atinse.

‘Eu sunt mulţumit de ceea ce a făcut Guvernul în acest an, având în vedere că nu a fost un guvern politic, deci nu a avut un sprijin substanţial, doctrinar, din Parlament. A avut un sprijin mai degrabă conjunctural, iar obiectivele cele mai importante, pe care le-am subliniat la început – România are o creştere economică, are o situaţie macro-economică foarte bună şi este o ţară foarte stabilă, am avut alegeri locale care au fost foarte bine organizate şi sunt convins că vom avea şi alegeri parlamentare care se vor desfăşura în condiţii foarte bune – acestea au fost obiectivele principale şi au fost atinse’, a spus preşedintele României, într-o declaraţie de presă la finalul evenimentului la care a participat la ‘Universitatea Babeş-Bolyai’.

În cursul zilei de miercuri, premierul Dacian Cioloş a declarat că este oportună prezentarea unui bilanţ la împlinirea unui an de guvernare, care ar oferi Executivului un prilej de a explica câteva dintre lucrurile care au fost făcute în acest an.

‘Mâine (joi – n.r.) se împlineşte un an de când am preluat acest mandat şi aş vrea ca, fără să facem ceremonii – pentru că nu e cazul -, (…) să profităm de această oportunitate şi să ieşim cu toţii să explicăm, să ne facem un prim bilanţ al acestui an şi prefer să îl facem noi că, dacă nu, vedeţi, sunt alţii care îl fac şi vin cu bilanţ de genul ‘Guvernul zero’. Trebuie să spunem: ‘Da, suntem Guvenul zero corupţie, zero populism, zero minciună’ şi, pornind de aici, să trecem să explicăm câteva lucruri care au fost făcute în acest an. Aşa cum am spus la începutul mandatului, nu ne propunem să revoluţionăm România într-un an de zile, dar vom lansa, am spus atunci, câteva reforme, câteva domenii cheie şi aş vrea să putem să le explicăm’, a afirmat Cioloş la începutul şedinţei de guvern.

Te-ar mai putea interesa și
Două companii românești au câștigat contractele de realizare a studiilor de fezabilitate pentru construirea a șase pasaje pietonale în Ilfov
Două companii românești au câștigat contractele de realizare a studiilor de fezabilitate pentru construirea a șase ...
Companiile TQM Management S.R.L. şi Like Consulting S.R.L. au fost desemnate câştigătoare ale licitaţiilor pentru elaborarea Studiilor de Fezabilitate (SF) şi a Proiectelor pentru Autorizarea......
Magistrala 6 de metrou: A început execuția pereților mulați la viitoarele stații Expoziției și Aeroport Băneasa
Magistrala 6 de metrou: A început execuția pereților mulați la viitoarele stații Expoziției și Aeroport Băneasa
Metrorex a prezentat miercuri imagini cu execuția primelor segmente de pereți mulați la Magistrala 6, realizate la viitoarele ...
”Portretul domnişoarei Lieser”, de Gustav Klimt, a fost vândut la licitație pentru 30 de milioane de euro
”Portretul domnişoarei Lieser”, de Gustav Klimt, a fost vândut la licitație pentru 30 de milioane de euro
''Portretul domnişoarei Lieser'', de Gustav Klimt, tablou rămas neterminat din cauza morţii artistului austriac, a fost ...
Biden a promulgat legea care impune vânzarea TikTok către un investitor american. Șeful aplicației anunță că nu pleacă nicăieri
Biden a promulgat legea care impune vânzarea TikTok către un investitor american. Șeful aplicației anunță că nu pleacă ...
Președintele american Joe Biden a promulgat astăzi legislația privind acordarea de ajutoare către Ucraina, Israel și ...