iPhone 8 ar putea renunţa la butonul de sub ecran

Un model de iPhone lipsit de butonul circular de sub ecran ar putea fi lansat, în premieră, anul viitor.
Economica.net - lun, 29 aug. 2016, 08:15
iPhone 8 ar putea renunţa la butonul de sub ecran

Tim Cook a declarat în urmă cu câteva luni că Apple pregăteşte câteva schimbări majore pentru iPhone în 2017. Şeful Apple nu a dat niciun exemplu, dar este clar că nu a fost o declaraţie întâmplătoare.

În fond, are sens ca Apple să aleagă 2017 ca anul schimbării pentru iPhone. Anul viitor Apple va aniversa 10 ani de când a fost lansat primul iPhone şi este aşteptat, ca pe lângă modificările tehnice, evenimentul din 2017 să fie încărcat de simbolistică.

Deşi nu a fost lansat nici iPhone 7, bursa zvonurilor legate de viitorul iPhone 8 a început deja să funcţioneze. Cei de la Bloomberg susţin că modelul de anul viitor nu va fi dotat cu clasicul buton rotund de sub ecran care realizează revenirea la ecranul principal.

Nu mai departe de săptămâna trecută, tot cei de la Bloomberg au lansat informaţia că iPhone 8 va avea un ecran curbat pe ambele laturi, asemenea smartphone-urilor Edge de la Samsung. Cele două zvonuri au un punct comun: ecranul.

Dacă Apple renunţă la butonul Home, o face fără un scop anume. Iar acest scop, cel mai probabil, va fi mărirea ecranului. Apple ar putea renunţa sau măcar micşora marginile de sub şi de deasupra ecranului.

Renunţarea la butonul Home presupune schimbarea modului în care se vor realiza funcţiile acestuia. Revenirea la ecranul principal ar putea fi realizată prin intermediul unui buton pe ecran sau a unui gest. Cert este că vor fi necesare modificări importante la nivelul interfeţei grafice pentru a suplini lipsa butonului.

Acelaşi ar putea fi şi cazul sistemului TouchID, cel responsabil cu citirea amprentei. Dacă nu cumva Apple îl va înlocui cu un scanner pentru iris, acesta trebuie cumva mutat. Iar Apple are două opţiuni în acest sens. Fie mută senzorul pe spatele telefonului, aşa cum au procedat o parte din producătorii de telefoane cu Android, fie îl integrează cumva în partea de jos a ecranului.

De asemenea, rămâne de văzut cum va proceda Apple, dacă într-adevăr va renunţa la buton, cu restul elementelor care sunt găzduite pe partea frontală a telefonului, precum camera foto secundară.

Te-ar mai putea interesa și
Statele Unite „sunt direct implicate” în conflictul din Ucraina, afirmă Kremlinul
Statele Unite „sunt direct implicate” în conflictul din Ucraina, afirmă Kremlinul
Kremlinul a susţinut joi că livrarea rachetelor americane ATACMS către Kiev nu va schimba nimic în conflictul din Ucraina, după ce Washingtonul a anunţat că va furniza Ucrainei astfel de......
Test Dacia Duster 3: Schimbare radicală
Test Dacia Duster 3: Schimbare radicală
Dacia Duster, SUV-ul asamblat exclusiv în România pentru piața europeană, a ajuns la a treia generație și, de-a lungul ...
Uber extinde serviciul Uber Green la Brașov
Uber extinde serviciul Uber Green la Brașov
Uber extinde serviciul Uber Green la Brașov, la șase ani de când a lansat serviciul în România.
Costurile cu mâna de lucru în UE au crescut cu 5,3% în 2023. În România au urcat cu 16,1%
Costurile cu mâna de lucru în UE au crescut cu 5,3% în 2023. În România au urcat cu 16,1%
Costurile cu mâna de lucru în Uniunea Europeană au urcat anul trecut cu 5,3%, însă ţările membre din Europa de Est ...