Jaguar Land Rover va produce autovehicule şi în Austria

Constructorul britanic de automobile de lux Jaguar Land Rover a anunţat, joi, că a semnat un contract pentru producţia unor vehicule la uzina Magna Steyr de la Graz (Austria), întrucât cele trei uzine ale sale din Marea Britanie lucrează la capacitate maximă, transmite Reuters.
Economica.net - joi, 02 iul. 2015, 12:09
Jaguar Land Rover va produce autovehicule şi în Austria

Jaguar Land Rover, companie deţinută din 2008 de grupul indian Tata Group, a inaugurat în luna octombrie a anului trecut prima sa uzină de peste hotare, în China, iar în prezent construieşte o altă uzină în Brazilia, în dorinţa de a aduce producţia mai aproape de pieţele sale principale.

Constructorul auto a precizat că a semnat un parteneriat cu Magna Steyr, o divizie a grupului canadian Magna International, urmând să producă un număr nespecificat de vehicule la o uzină din Graz, unde sunt produse, de asemenea, şi vehicule mărcile Mercedes-Benz şi Mini, scrie Agerpres.

Cu toate acestea, directorul Jaguar Land Rover, Ralf Speth, a ţinut să-i liniştească pe clienţii şi angajaţii din Marea Britanie unde firma a produs o treime dintre cele 1,53 milioane autovehicule realizate în 2014.

‘Marea Britanie rămâne centrul operaţiunilor noastre de design, inginerie şi producţie. Parteneriate de acest fel vor completa operaţiunile noastre din Marea Britanie’, a spus Ralf Speth.

Un purtător de cuvânt de la JLR a refuzat să comenteze referitor la modelele produse la uzina din Austria, dar a spus că producţia va începe în prima parte a lui 2015.

La începutul lunii iunie, presa din România a anunţat că Jaguar Land Rover este aproape de alegerea unui loc pentru o uzina in Europa Centrala si de Est, iar la inceput a purtat discutii si in zona Brasovului, renuntand apoi din cauza infrastructurii. Desi JLR nu a anuntat unde va face uzina, „in carti” ar fi doua zone: Gyor (Ungaria) si Nitra (Slovacia), insa in considerare sunt luate si locuri din Cehia si Polonia.

Presa engleza scria recent ca Jaguar Land Rover este foarte aproape de a alege locul unde va construi o uzina in Europa Centrala, iar Romania NU este pe „lista scurta”, care include Ungaria, Slovacia, Polonia si Cehia. Noua uzina ar putea produce 250.000 masini/an si nu va fi gata mai repede de 2017-2018.

Jaguar Land Rover a anunţat că, în 2015 – 2016, va cheltui 3,6 miliarde de lire sterline (5,6 miliarde de dolari) pentru dezvoltarea de noi vehicule şi cheltuieli de capital. Jaguar Land Rover a vândut anul trecut peste 460.000 de vehicule anul trecut, în creştere cu 9% comparativ cu 2013. Compania are aproximativ 35.000 de angajaţi, cei mai mulţi în Marea Britanie.

Te-ar mai putea interesa și
Poșta Română oferă 20 de posturi de internship plătite în domenii precum HR, IT, marketing și juridic
Poșta Română oferă 20 de posturi de internship plătite în domenii precum HR, IT, marketing și juridic
Compania Națională Poșta Română lansează a doua ediție a programului de internship, creat special pentru a tinerii care doresc o carieră în industria serviciilor poștale și de logistică. ...
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte de Paște
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte ...
Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 de milioane pensionari din ...
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România își continuă expansiunea și inaugurează cel de-al 57-lea hipermarket din rețea, la Pitești. Noul ...
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
Sphera Franchise Group, cel mai mare operator de foodservice din România, continuă să investească în extinderea portofoliului ...