Legea privind înfiinţarea Institutului Naţional de Administraţie, promulgată de preşedintele Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat vineri decretul privind promulgarea legii pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 23/2016 privind înfiinţarea Institutului Naţional de Administraţie.
Economica.net - vin, 31 mart. 2017, 12:27
Legea privind înfiinţarea Institutului Naţional de Administraţie, promulgată de preşedintele Iohannis

Potrivit prevederilor legii, se înfiinţează Institutul Naţional de Administraţie ca instituţie publică de interes naţional, cu personalitate juridică, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, în subordinea Ministerului Dezvoltării.

Institutul va prelua activitatea în domeniul formării profesionale în administraţia publică şi al perfecţionării profesionale a funcţionarilor publici de la Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici şi Centrele regionale de formare continuă pentru administraţia publică locală.

Instituţia va avea sediul în Bucureşti, în str. Occidentului, nr.14, Sectorul 1.

INA va asigura cadrul instituţional pentru derularea activităţilor de formare a personalului din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice. Va organiza, între altele, programe de formare specializată pentru ocuparea unei funcţii publice corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici, funcţionari publici, personal contractual, persoane alese sau numite în funcţie de demnitate publică sau asimilate acestora, aleşi locali, manageri publici, precum şi alte categorii de persoane.

Conducerea Institutului este asigurată de un preşedinte cu rang de secretar de stat, care este ajutat de un vicepreşedinte cu rang de subsecretar de stat.

Personalul Institutului se compune din demnitari, funcţionari publici şi personal contractual. Salarizarea personalului INA se face potrivit legislaţiei în vigoare aplicabile personalului plătit din fonduri publice.

Şeful statului a mai semnat vineri decretele pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 12/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 184/2001 privind organizarea şi exercitarea profesiei de arhitect şi privind eliberarea din funcţia de judecător la Tribunalul Caraş-Severin a Mariei Iliasă şi privind eliberarea din funcţia de judecător la Tribunalul Iaşi a Lenuţei-Nicoleta Zaharia, ca urmare a pensionării acestora.

Te-ar mai putea interesa și
UE impune pentru prima dată sancțiuni împotriva coloniștilor evrei din Cisiordania
UE impune pentru prima dată sancțiuni împotriva coloniștilor evrei din Cisiordania
Uniunea Europeană impune pentru prima dată sancţiuni împotriva coloniştilor israelieni radicali din Cisiordania, pentru acte de violenţă contra palestinienilor, au declarat vineri diplomaţi......
Producătorul chinez Chery Auto anunță că noua sa fabrică din Spania va fi una dintre principalele sale facilități de export la nivel mondial
Producătorul chinez Chery Auto anunță că noua sa fabrică din Spania va fi una dintre principalele sale facilități ...
Compania chineză Chery Auto a anunţat vineri că nou achiziţionata fabrică din Barcelona va fi una dintre principalele ...
Galeria lui Ion Țiriac s-a îmbogățit cu un Mercedes-AMG ONE de 1.063 CP
Galeria lui Ion Țiriac s-a îmbogățit cu un Mercedes-AMG ONE de 1.063 CP
Țiriac Collection a integrat oficial în galeria sa de vehicule un spectaculos model Mercedes-AMG ONE, marcând astfel un ...
Au început lucrările de construcție la Spitalul Regional de Urgenţe din Iași (Video)
Au început lucrările de construcție la Spitalul Regional de Urgenţe din Iași (Video)
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, s-a aflat vineri, la Iaşi, pentru a lua parte la începerea primelor lucrări ...