Legea tichetelor de vacanţă pentru bugetari, în dezbatere publică. Impactul financiar este estimat la 1,73 miliarde de lei

Ministerul Turismului a lansat în dezbatere publică proiectul de Ordonanţă de Urgenţă prin care instituţiile şi autorităţile publice ar putea fi obligate să acorde de la 1 iulie vouchere de vacanţă angajaţilor din sistemul public, în cuantum de maximum şase salarii de bază minime brute pe ţară, impactul bugetar fiind estimat la 1,73 miliarde lei, scrie News.ro.
Economica.net - joi, 25 mai 2017, 14:01
Legea tichetelor de vacanţă pentru bugetari, în dezbatere publică. Impactul financiar este estimat la 1,73 miliarde de lei

În prezent există aproximativ 1,2 milioane de persoane angajate în sistemul bugetar, iar voucherele vor putea fi folosite numai pentru vacanţe în ţară, scrie News.ro.

”Impactul anual asupra cheltuielilor bugetare determinat de acordarea de vouchere de vacanţă în anul 2017 este estimat la circa 1,73 miliarde lei, calculat în condiţiile unui salariu minim de 1.450 lei”, arată nota de fundamentare.

Documentul stipulează că angajatorul este cel care stabileşte când acordă voucherele de vacanţă, de comun acord cu organizaţiile sindicale sau cu reprezentanţii salariaţilor.

Proiectul determină şi nivelul maxim al sumelor care pot fi acordate salariaţilor sub formă de vouchere de vacanţă, ”respectiv la contravaloarea a maxim şase salarii de bază minime brute pe ţară, garantate în plată, pentru un salariat, în decursul unui an fiscal”.

De asemenea, în cadrul proiectului de act normativ se propune stabilirea unui plafon maxim cumulat al comisionului perceput de la angajator şi unitatea afiliată, de către unităţile emitente a voucherelor la maxim 1% din valoarea voucherului de vacanţă.

”Având în vedere că domeniul turismului reprezintă una din cele mai importante surse de venit la bugetul de stat care necesită sprijin urgent şi nemijlocit din partea Guvernului precum şi faptul România a fost atenţionată de către Comisia Europeană privind faptul că riscă să depăşească limita de 3% de deficit asumată, este necesară o intevenţie legislativă de urgenţă care să stimuleze creşterea veniturilor la bugetul de stat”, arată nota de fundamentare.

Autorii proiectului estimează că veniturile din sectorul turismului la bugetul de stat sunt de aproximativ 1,5% din Produsul Intern Brut, dar prin această măsură ”se preconizează creşterea semnificativă a acestei ponderi”.

Te-ar mai putea interesa și
Statele Unite își vor retrage militarii staționați în Niger, la cererea autorităților din această țară
Statele Unite își vor retrage militarii staționați în Niger, la cererea autorităților din această țară
Statele Unite şi-au dat vineri acordul de a-şi retrage din Niger cei 1.000 de soldaţi angajaţi acolo în lupta antijihadistă, au anunţat mai mulţi responsabili americani sub protecţia......
ANAT: Cea mai vândută stațiune pentru minivacanța de 1 Mai și Paște este Băile Felix. Urmează Mamaia și Călimăneşti – Căciulata
ANAT: Cea mai vândută stațiune pentru minivacanța de 1 Mai și Paște este Băile Felix. Urmează Mamaia și Călimăneşti ...
Numărul turiştilor care vor petrece minivacanţa de 1 Mai şi Paşte pe litoral ar putea fi mai mic decât anul trecut, ...
Olaf Scholz avertizează că războiul din Ucraina ar putea dura mai mulți ani, poate chiar cinci
Olaf Scholz avertizează că războiul din Ucraina ar putea dura mai mulți ani, poate chiar cinci
Cancelarul german Olaf Scholz crede că războiul din Ucraina ar putea continua timp de mai mulţi ani, poate chiar cinci ...
Germanii de la Draexlmaier iau un credit de 75 de milioane de euro de la BERD pentru extinderea producției în România
Germanii de la Draexlmaier iau un credit de 75 de milioane de euro de la BERD pentru extinderea producției în România
Compania germană de componente pentru industria auto Draexlmaier va primi un împrumut de 75 de milioane de euro de la BERD ...