Leroy Merlin deschide un nou magazin în locul BauMax, în Târgu Mureş

Retailerul francez de bricolaj Leroy Merlin va deschide pe 11 martie, la Târgu Mureş, al 11-lea magazin din reţea. Este vorba despre un fost magazin BauMax rebranduit.
Economica.net - lun, 29 feb. 2016, 10:00
Leroy Merlin deschide un nou magazin în locul BauMax, în Târgu Mureş

Retailerul francez de bricolaj Leroy Merlin, parte a grupului Adeo, continuă rebrandingul magazinelor BauMax pe care le-a achiziţionat în 2014. Compania va inaugura, pe 11 martie, a 11-a unitate la nivel naţional, în cadrul Promenada Mall din Târgu Mureş.

Noul magazin, care dispune încă de la deschidere de peste 28.000 de produse, este situat pe strada Gheorghe Doja, nr. 243 și se întinde pe o suprafață de 14.000 mp. Magazinul include, de asemenea, un Drive-In de 4.000 mp care facilitează cumpărăturile voluminoase: clientul intră cu mașina, încarcă marfă direct în mașină și plătește la casele special amenajate.

În magazinul din Târgu Mureş  lucrează aproximativ 100 de angajați care oferă locuitorilor din Târgu Mureș și din împrejurimi consiliere specializată pentru achiziționarea produselor de la raft, propun soluții adaptate nevoilor și bugetului fiecărui client, pentru amenajarea, reamenajarea sau construirea locuinței și a grădinii.

„Magazinul LEROY MERLIN din Târgu Mureș este cel de-al cincilea magazin din rețeaua noastră în zona Transilvaniei. Alături de Cluj, Sibiu, Brașov consider că Mureșul își merită locul printre cele mai dinamice județe din punct de vedere economic, social și cultural din această regiune a țării, cu o dinamică remarcabilă în ultimii 5 ani. Leroy Merlin își propune să devină un punct de reper pe piața de bricolaj din România și un partener de încredere pe termen lung, mereu prezent și atent la nevoile clienților săi”, a declarat Frédéric Lamy, directorul general Leroy Merlin România.

În prezent, în România funcţionează 10 magazine Leroz Merlin (două magazine în București: complexul comercial Sun Plaza și parcul comercial Colosseum, un magazin pe Șoseaua Alexandria, Bragadiru, Ilfov, un magazin în Craiova – Electroputere Mall, un magazin lângă Ploiești, pe DN1 km 6, comuna Blejoi, un magazin în Brașov pe B-dul Griviţei Nr.1L, două magazine în Cluj-Napoca, pe Calea Turzii 186 și pe B-dul Aurel Vlaicu 182, un magazin în Sibiu în incinta Shopping City Sibiu pe Str. Sibiului nr. 5, Șelimbăr, un magazin în Constanța pe B-dul Aurel Vlaicu nr. 207.

Fondat în 1923, Leroy Merlin are peste 370 de magazine în 12 țări și este liderul actual al pieței de bricolaj din Franţa și al treilea retailer la nivel mondial. 

 

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Anunț oficial pentru toți clienții ING! Se schimbă pachetele de cont curent, cu efect pe comisioane, dobânzi, curs valutar
FOTO Anunț oficial pentru toți clienții ING! Se schimbă pachetele de cont curent, cu efect pe comisioane, dobânzi, curs ...
Anunț oficial pentru toți clienții ING. Sunt deja disponibile noile pachete de cont curent, după cum anunța banca încă din urmă cu o săptămână. Iată ce vor conține și ce se schimbă. ...
Cum afectează IMCA, impozitul minim care trebuie să dispară dar a fost doar înjumătățit, capacitatea de export a României
Cum afectează IMCA, impozitul minim care trebuie să dispară dar a fost doar înjumătățit, capacitatea de export a României
Înjumătățirea impozitului minim de cifra de afaceri (IMCA), decisă recent de coaliția de guvernare, este o jumătatea ...
Vin vremuri grele. Un cunoscut economist avertizează: O vom duce foarte greu în următoarea perioadă
Vin vremuri grele. Un cunoscut economist avertizează: O vom duce foarte greu în următoarea perioadă
Cristian Păun, economist și profesor la Academia de Studii Economice (ASE) afirmă că românii o vor duce foarte greu ...
Bolojan aruncă buzduganul  la Constanța: Sunt probleme pe care trebuie să le rezolvăm
Bolojan aruncă buzduganul la Constanța: Sunt probleme pe care trebuie să le rezolvăm
Premierul Ilie Bolojan, președinte al PNL, a ajuns vineri, la Constanța, pentru a discuta cu mai mulți reprezentanți ...