Liderii UE vor cere ca proiectul Nord Stream să respecte legislaţia

Liderii Uniunii Europene ar urma să cadă vineri de acord că dublarea capacităţii gazoductului Nord Stream trebuie să respecte legislaţia europeană în domeniul concurenţei şi securităţii surselor de aprovizionare cu energie, au declarat pentru Reuters o serie de diplomaţi europeni.
Economica.net - vin, 18 dec. 2015, 18:09
Liderii UE vor cere ca proiectul Nord Stream să respecte legislaţia

În luna septembrie, Gazprom şi cinci companii energetice europene (E.ON, BASF, OMV, ENGIE şi Royal Dutch Shell) au semnat un acord de principiu pentru dublarea capacităţii gazoductului Nord Stream, care face legătura între Rusia şi Germania via Marea Baltică până la 110 miliarde meri cubi pe an, începând din 2019. În replică, un grup de 10 state UE, inclusiv România, apreciază că planurile grupului rus Gazprom de a dubla capacitatea unui gazoduct care face legătura între Rusia şi Germania contravin intereselor Uniunii Europene şi riscă să destabilizeze şi mai mult Ucraina.

Într-un proiect de document ce urmează a fi adoptat vineri la summitul UE, consultat de Reuters, se precizează că orice nouă infrastructură ‘trebuie să respecte în totalitate’ toate obiectivele UE privind diversificarea furnizorilor, surselor şi rutelor de aprovizionare cu energie şi de reducere a dependenţei de gazul rusesc.

‘Cuvintele ‘nouă infrastructură’ se referă la Nord Stream-2, chiar dacă nu se precizează în mod expres acest lucru’, a declarat un diplomat european sub protecţia anonimatului. Potrivit acestuia expresia ar putea să sufere modificări în versiunea finală a documentului, însă apoi va fi sarcina Comisiei Europene, Executivul UE, să pună în practică documentul.

Într-un comunicat comun publicat joi, Cehia, Ungaria, Polonia şi Slovacia au cerut Comisiei Europene să se asigure că ‘orice nouă infrastructură respectă în totalitate legislaţia UE’ precum şi obiectivele şi principiile uniunii energetice europene, respectiv reducerea dependenţei energetice şi creşterea diversificării.

Deocamdată Comisia Europeană a informat că este în legătură cu Autoritatea de reglementare din Germania şi că urmează să decidă dacă proiectul Nord Stream-2 este legal.

Comisia Europeană vrea să reducă dependenţa blocului comunitar de Rusia, ţară care asigură o treime din necesarul de gaze naturale al Europei, iar jumătate din aceste livrări trec prin Ucraina.

Te-ar mai putea interesa și
Bulgaria va folosi avioanele de vânătoare MiG-29, de producție sovietică, până în 2028
Bulgaria va folosi avioanele de vânătoare MiG-29, de producție sovietică, până în 2028
Bulgaria nu va opri de la zbor avioanele MiG-29 până în 2028, a afirmat vineri ministrul interimar al Apărării, Atanas Zaprianov, relatează agenția bulgară de presă BTA, citată de Agerpres....
Statele NATO au ajuns la un acord pentru trimiterea de sisteme de apărare aeriană suplimentare în Ucraina, inclusiv de rachete Patriot
Statele NATO au ajuns la un acord pentru trimiterea de sisteme de apărare aeriană suplimentare în Ucraina, inclusiv de ...
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, ...
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistițiu cu Ucraina în timpul unor posibile negocieri de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistițiu cu Ucraina în timpul unor posibile negocieri de pace
Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Moscova nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar ...
Nissan își înrăutățește prognoza privind profitul în urma scăderii vânzărilor
Nissan își înrăutățește prognoza privind profitul în urma scăderii vânzărilor
Nissan Motor, al treilea mare producător auto nipon, a redus cu 14,5% estimarea privind profitul anual, citând vânzările ...