Lidl ajunge la 220 de magazine în 2017

Lidl îşi consolidează poziţia pe piaţa locală, inaugurând anul acesta peste 15 magazine, în oraşe precum Timişoara sau Bucureşti, dar şi în localităţi mai mici, precum Călăraşi sau Vălenii de Munte.
Economica.net - mar, 19 dec. 2017, 10:07
Lidl ajunge la 220 de magazine în 2017

Ultimele două deschideri din acest an calendaristic sunt planificate pentru 21 decembrie, la Constanța și Tulcea. Astfel, Lidl va încheia anul 2017 cu 220 de magazine. Fiecare nouă unitate continuă strategia companiei de a oferi zilnic românilor, în zone din imediata lor proximitate, produse de calitate la cel mai bun preț, direct de la producători, într-o largă varietate de sortimente.

Mai mult, toate magazinele Lidl inaugurate în anul 2017 se aliniază direcției de dezvoltare durabilă asumată de retailer prin platforma de responsabilitate socială Pentru un viitor mai bun, fiind construite în conformitate cu cele mai înalte standarde de mediu.

„2017 a fost un an foarte bun pentru noi, care ne-a adus și mai aproape de clienții noștri din întreaga țară. Am încercat să venim în întâmpinarea nevoilor și așteptărilor acestora nu numai prin produsele pe care le punem la raft, ci și prin construirea mai multor magazine cu formate speciale, optimizate în funcție de specificul zonei unde sunt situate. Mai mult, am deschis și unități construite după un concept de design actualizat, prin care ne dorim să îmbunătățim experiența clienților noștri la cumpărături și să creăm un mediu de lucru care să răspundă și mai bine nevoilor angajaților noștri”, a spus Frank Wagner, Președintele Consiliului de Conducere Lidl România.

Pe 21 decembrie 2017, Lidl România va inaugura un magazin cu un concept inedit, adaptat zonelor urbane aglomerate: unitatea va avea parter, unde se va afla parcarea magazinului, și un etaj pentru spațiul comercial. Situat pe Strada Victoriei, Nr. 99, magazinul va avea o suprafață de vânzare de 1.354 m2, 136 locuri de parcare și un lift, pentru a facilita accesul clienților în unitate.

În plus, Lidl optimizează în mod constant formatul de magazin, astfel că, în ultimul an și jumătate, aproape 200 de unități au fost modernizate, pentru a fi mai prietenoase cu mediul.

Lidl România a inaugurat în octombrie 2017 un nou magazin cu acoperiș verde, în Constanța.

Lidl a demarat în 2017 construcțiile celui de-al cincilea sediu logistic, situat în localitatea Cordun, în apropierea orașului Roman. Acesta va asigura aprovizionarea rețelei de magazine Lidl din zona Moldovei.

Lidl este unul dintre cele mai mari lanţuri de magazine din Europa, activând în 27 de țări europene și având peste 140 de centre logistice ce asigură aprovizionarea a aproximativ 10.000 de magazine. Cu mai mult de 215.000 de angajați, Lidl se numără printre primii 10 comercianți de produse alimentare la nivel mondial.

Te-ar mai putea interesa și
APIA a făcut plăți către fermieri de aproape 124 de milioane de lei, în intervalul 24 – 26 aprilie
APIA a făcut plăți către fermieri de aproape 124 de milioane de lei, în intervalul 24 – 26 aprilie
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a efectuat plăţi pentru anul de cerere 2023 în suma totală de 123,99 de milioane de lei lei (24,93 de milioane de euro), în......
AMOFM: 240 de locuri de muncă în străinătate sunt disponibile prin rețeaua EURES
AMOFM: 240 de locuri de muncă în străinătate sunt disponibile prin rețeaua EURES
Angajatorii europeni oferă, prin intermediul EURES România, 240 de locuri de muncă, cu contract pe perioadă determinată ...
Marcel Boloș: Sistemul naţional e-Transport este creat pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă şi evaziune fiscală
Marcel Boloș: Sistemul naţional e-Transport este creat pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă şi evaziune ...
Sistemul naţional e-Transport este special creat pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă şi evaziune fiscală ...
18 instituții financiare au anunțat că vor să participe la schema de ajutor de stat IMM Plus. Fondul de garantare a fost suprasubscris cu peste 330%
18 instituții financiare au anunțat că vor să participe la schema de ajutor de stat IMM Plus. Fondul de garantare a fost ...
Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM SA-IFN) a anunțat astăzi ...