Linie telefonică unde pacienţii şi personalul medical pot reclama corupţia din spitale

O linie telefonică la care pacienţii şi cadrele medicale pot reclama cazurile de corupţie din spitale a fost lansată vineri de către Ministerul Sănătăţii. Ministrul Vlad Voiculescu compară corupţia din sistemul de sănătate cu o pânză de păianjen pe care "pândesc păianjeni feudali, fără scrupule, care fac din viaţa pacienţilor şi din sănătatea acestora o afacere” şi spune că Ministerul Sănătăţii are o capacitate scăzută de a descoperi toate cazurile de corupţie, astfel că se bazează pe pacienţi şi pe cadrele medicale.
Economica.net - vin, 09 dec. 2016, 11:06
Linie telefonică unde pacienţii şi personalul medical pot reclama corupţia din spitale

„Un nou pas vine astăzi, în lansarea liniei verzi anticorupţie, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Interne, mai exact cu Direcţia Generală Anticorupţie, cu Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi cu Direcţia Naţională Anticorupţe. Orice român va putea sesiza telefonic cazurile de corupţie din sistemul sanitar, de la cazuri de condiţionare a actului medical, până la concursuri de angajare trucate sau achiziţii cu dedicaţie, orice va putea fi raportat prin linia verde anticorupţie”, a declarat ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, vineri, la lansarea acestei linii telefonice.

El a precizat că dispeceratul va fi administrat de către Direcţia Generală Anticorupţie din Ministerul Afacerilor Interne, care va primi automat inclusiv sesizările pacienţilor trimise prin chestionarele sms.

Numărul de telefon la care pacienţii şi personalul medical vor putea suna este 0800806806.

Ministrul a adăugat că echipa GovITHub lucrează în prezent la un portal de sesizări, unde atât personalul medical, cât şi pacienţii vor putea raporta anonim nereguli din sistemul sanitar.

„Aproape în fiecare săptămână de când sunt ministru am semnat trimiterea unui dosar de posibilă corupţie către Parchet, către DNA sau către alte autorităţi competente”, a susţinut Vlad Voiculescu, adăugând că Ministerul Sănătăţii are, încă, o capacitate scăzută în ceea ce priveşte descoperirea cazurilor de corupţie.

Acesta a comparat corupţia din sistemul de sănătate cu o pânză de păianjen pe care „pândesc păianjeni feudali, fără scrupule, care fac din viaţa pacienţilor şi din sănătatea acestora o afacere”.

„Capacitatea Ministerului Sănătăţii de a descoperi toate cazurile de corupţie este încă scăzută. De aceea, ne bazăm pe pacienţi şi pe personalul medical să ne ajute să ţinem lumina aprinsă. Mii de profesionişti din spitale încearcă să îşi facă meseria corect, dar de multe ori sunt afectaţi de această pânză de păianjen. Dar pânza de păianjen se rupe uşor atunci când este scuturată. Dacă o împungi cu degetul, se face lumină şi fiecare păianjen se ascunde în colţul lui. Din păcate, există riscuri pentru oricine face asta, pentru că păianjenii pot fi otrăvitori. De cele mai multe ori, însă, sunt doar foarte urâţi”, a spus Voiculescu.

Ministrul Sănătăţii a vorbit despre transparentizarea realizată de minister cu ajutorul echipei GovITHub, prin care toate informaţiile legate de contractele de achiziţii publice ale spitalelor, de infrastructura şi de echipamentele din spitale, legate de buget şi cheltuieli, precum şi de rezultatele chestionarelor de măsurare a satisfacţiei pacienţilor şi declaraţiile de avere şi interese ale medicilor vor fi publicate pe internet.

„Pentru prima dată, există o reglementare legislativă unitară cu privire la transparentizare. Toate informaţiile sunt agregate pe pagina web transparenta.ms.ro, în curs de dezvoltare de către echipa GovITHub. Pentru a putea fi analizate cu uşurinţă de către jurnalişti şi societatea civilă, informaţiile vor fi accesibile în format deschis, fără excepţie. Pentru prima dată, contractele de achiziţii publice şi cele care implică utilizarea patrimoniului public încheiate de spitale, de către serviciile judeţene de ambulanţă, de către instituţiile din subordinea Ministerului Sănătăţii, toate vor fi publicare pe internet. De asemenea, pe aceeaşi pagină vom agrega informaţii cu privire la infrastructura şi echipamentele din spitale, la execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli, la rezultatele chestionarului de măsurare a satisfacţiei pacientului prin sms, la declaraţiile de avere şi interese şi sponsorizările primite de medici de la industria farmaceutică”, a explicat ministrul Sănătăţii.

Voiculescu a mai precizat că va fi transparentizat inclusiv concursul pentru managerii de spitale, iar toate posturile disponibile spitale vor fi publicate şi ele pe internet.

„O altă măsură de transparentizare a funcţionării spitalelor este eliminarea condiţiilor restrictive şi transparentizarea organizării concursului pentru manageri de spitale, la care acum pot participa presa, publicul şi reprezentanţii pacienţilor. Toate posturile disponibile în spitale se publică pe posturi.gov.ro şi orice funcţie de conducere în spitale se ocupă prin concurs. Pentru a îmbunătăţi capacitatea ministerului de a combate corupţia, strategia naţională anticorupţie adoptată anul acesta prevede dublarea capacităţii corpului de control şi a compartimentului de integritate, precum şi realizarea unui mecanism comun de control al Ministerului Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate”, a adăugat Vlad Voiculescu.

Te-ar mai putea interesa și
HiSky a primit licență de operare în Canada și ar putea lansa zboruri directe spre Montreal și Toronto
HiSky a primit licență de operare în Canada și ar putea lansa zboruri directe spre Montreal și Toronto
HiSky, a obținut licența de operator aerian străin, oferită de Agenția Canadiană de Transport, care îi oferă permisiunea pentru a opera zboruri regulate către această țară, a anunțat......
Zinchuk, BERD: În ultimii 30 de ani, BERD a oferit peste un miliard de euro pentru investiţii în România
Zinchuk, BERD: În ultimii 30 de ani, BERD a oferit peste un miliard de euro pentru investiţii în România
România a utilizat fonduri din partea Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) de peste un miliiard ...
Emiratele Arabe Unite sunt afectate pentru a treia zi de o furtună cu o intensitate record
Emiratele Arabe Unite sunt afectate pentru a treia zi de o furtună cu o intensitate record
Emiratele Arabe Unite continuă să se confrunte joi cu efectele furtunii cu intensitate record din această săptămână, ...
Cel mai mare sistem audio din România, cumpărat pentru 1 milion de euro. Unde a fost instalat-VIDEO
Cel mai mare sistem audio din România, cumpărat pentru 1 milion de euro. Unde a fost instalat-VIDEO
Berăria H a achiziționat cel mai mare sistem audio de tip install din România, susține un comunicat de presă al companiei ...