Lira turcească s-a apreciat cu 6% după declinul semnificativ din ultimele zile

Moneda Turciei s-a stabilizat marţi, după deprecierea semnificativă din ultimele zile, care a afectat şi alte economii emergente, informează Financial Times (FT).
Economica.net - mar, 14 aug. 2018, 08:11
Lira turcească s-a apreciat cu 6% după declinul semnificativ din ultimele zile

În tranzacţiile de la Londra, moneda turcească s-a apreciat marţi dimineaţă cu 6%, la 6,49 lire/USD, după un declin de 6,3% luni şi 13,8% vineri. Şi indicele principal BIST 100 al Bursei de la Istanbul înregistra marţi dimineaţă un avans de 2,4%, în timp ce titlurile băncilor au crescut cu 4,5%.

După turbulenţele de luni, randul sud-african s-a apreciat marţi cu 2,4%, peso din Mexic cu aproape 1% iar indicele MSCI, care monitorizează 25 de monede de pe pieţele emergente, inclusiv lira turcească şi rubla rusească, înregistra un avans de 0,27%, după un declin de 066% luni.

Analiştii urmăresc cu atenţie dacă Guvernul sau Banca Centrală a Turciei adoptă măsuri pentru sprijinirea lirei şi a sistemului financiar.

„În pofida aparenţelor, luni nu a existat un răspuns politic real din partea autorităţilor turce. Chiar dacă tensiunile dintre SUA şi Turcia se vor rezolva într-o oarecare măsură, lira se va redresa doar parţial. Şi după aceea, jocul de-a şoarecele şi pisica între Banca Centrală a Turciei şi piaţa valutară se va relua, iar în absenţa unor măsuri importante căderea liberă a lirei va continua”, a avertizat Antje Praefcke, analist la Commerzbank.

De la începutul anului şi până în prezent, lira turcească a pierdut peste 40% din valoare, în principal din cauza temerilor privind influenţa preşedintelui Tayyip Erdogan asupra economiei, cererilor sale repetate de scădere a ratelor dobânzilor şi a înrăutăţirii legăturilor cu SUA.

Luni, Banca Centrală a Turciei a anunţat luni intensificarea eforturilor de sprijinire a monedei naţionale, angajându-se să furnizeze „toate lichidităţile” necesare băncilor şi să monitorizeze strict evoluţiile de pe pieţe.

Instituţia a dat asigurări că va adopta toate măsurile necesare pentru a menţine stabilitatea financiară, după ce vineri lira turcească a atins un minim istoric, de şase lire pentru un dolar.

Autoritatea de supraveghere bancară din Turcia (BDDK) a informat luni că va limita tranzacţiile swap, spot şi forward dintre băncile locale şi investitorii străini la 50% din capitalul băncii.

Analiştii atrag de mai multe luni atenţia asupra riscurilor la adresa economiei turceşti, confruntată cu o inflaţie de două cifre şi un deficit mare de cont curent în pofida unei creşteri economice solide. În luna iunie, rata anuală a inflaţiei în Turcia a atins 15,39%, cel mai ridicat nivel înregistrat după 2003.

Te-ar mai putea interesa și
Ahold Delhaize, proprietarul lanțului Mega Image, deschide la București un hub tech pentru toată Europa. Va angaja 250 de IT-iști, majoritatea români
Ahold Delhaize, proprietarul lanțului Mega Image, deschide la București un hub tech pentru toată Europa. Va angaja 250 ...
Retailerul olandezo-belgian Ahold Delhaize, care operează pe plan local lanțul Mega Image și care a cumpărat Profi Rom Food, lansează în București AD/01, un nou "studio tech" care se va ocupa......
Procedură de infringement pentru România din cauza întârzierilor în efectuarea plăţilor către farmaciile independente
Procedură de infringement pentru România din cauza întârzierilor în efectuarea plăţilor către farmaciile independente
Comisia Europeană a decis, miercuri, să demareze o procedură de infringement prin trimiterea unei scrisori de punere în ...
Cele mai potrivite cadouri de Paște pentru angajați și partenerii de afaceri
Cele mai potrivite cadouri de Paște pentru angajați și partenerii de afaceri
Pe măsură ce sărbătorile Pascale se apropie cu pași repezi, tot mai mulți dintre noi ne îndreptăm atenția către ...
Criză cacao – Explozia preţurilor a impulsionat Ecuadorul să îşi majoreze producţia
Criză cacao – Explozia preţurilor a impulsionat Ecuadorul să îşi majoreze producţia
Producţia anuală de boabe de cacao a Ecuadorului ar urma să atingă pragul de 500.000 de tone în următorii doi ani, ...