Când iau copiii vacanţă în 2014

Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN), cursurile semestrului I vor fi reluate luni şi se vor încheia vineri, 31 ianuarie.
Economica.net - Dum, 05 ian. 2014, 07:48
Când iau copiii vacanţă în 2014

Vacanţa intersemestrială este prevăzută de sâmbătă, 1 februarie, până duminică, 9 februarie, cursurile semestrului al doilea desfăşurându-se de luni, 10 februarie, până vineri, 11 aprilie.

Vacanţa de primăvară este cuprinsă între 12 şi 22 aprilie, iar cursurile se vor desfăşura din 23 aprilie până pe 20 iunie.

Vacanţa de vară va începe pe 21 iunie şi se va încheia pe 14 septembrie.

‘În zilele libere prevăzute de lege nu se organizează cursuri. Unităţile de învăţământ şi inspectoratele şcolare vor marca prin manifestări specifice data de 5 octombrie – Ziua internaţională a educaţiei şi de 5 iunie – Ziua învăţătorului, conform planificărilor existente la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar. Săptămâna 7 – 11 aprilie 2014 din semestrul al doilea este dedicată activităţilor extracurriculare şi extraşcolare, în cadrul programului numit ‘Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!’, având un orar specific’, precizează MEN.

Tezele din semestrul I al anului şcolar 2013 – 2014 se vor susţine, de regulă, până la data de 20 decembrie, iar cele din semestrul al II-lea – până la data de 23 mai.

În situaţii deosebite, bine fundamentate, în funcţie de condiţiile climaterice locale speciale şi de specificul şcolii, inspectoratele şcolare pot aproba, la cererea conducerii unităţilor de învăţământ, modificări ale structurii anului şcolar. Solicitarea de modificare a structurii anului şcolar se face după consultarea consiliului reprezentativ al părinţilor din unitatea de învăţământ respectivă.

Te-ar mai putea interesa și
Două companii românești au câștigat contractele de realizare a studiilor de fezabilitate pentru construirea a șase pasaje pietonale în Ilfov
Două companii românești au câștigat contractele de realizare a studiilor de fezabilitate pentru construirea a șase ...
Companiile TQM Management S.R.L. şi Like Consulting S.R.L. au fost desemnate câştigătoare ale licitaţiilor pentru elaborarea Studiilor de Fezabilitate (SF) şi a Proiectelor pentru Autorizarea......
Magistrala 6 de metrou: A început execuția pereților mulați la viitoarele stații Expoziției și Aeroport Băneasa
Magistrala 6 de metrou: A început execuția pereților mulați la viitoarele stații Expoziției și Aeroport Băneasa
Metrorex a prezentat miercuri imagini cu execuția primelor segmente de pereți mulați la Magistrala 6, realizate la viitoarele ...
”Portretul domnişoarei Lieser”, de Gustav Klimt, a fost vândut la licitație pentru 30 de milioane de euro
”Portretul domnişoarei Lieser”, de Gustav Klimt, a fost vândut la licitație pentru 30 de milioane de euro
''Portretul domnişoarei Lieser'', de Gustav Klimt, tablou rămas neterminat din cauza morţii artistului austriac, a fost ...
Biden a promulgat legea care impune vânzarea TikTok către un investitor american. Șeful aplicației anunță că nu pleacă nicăieri
Biden a promulgat legea care impune vânzarea TikTok către un investitor american. Șeful aplicației anunță că nu pleacă ...
Președintele american Joe Biden a promulgat astăzi legislația privind acordarea de ajutoare către Ucraina, Israel și ...