Lufthansa ar putea prelua o parte din activele AirBerlin

Lufthansa, cea mai mare companie aeriană germană, este pe punctul de a încheia un acord de preluare a unei părţi din activele AirBerlin, a declarat pentru Reuters o sursă din apropierea discuţiilor, înainte de termenul limită pentru finalizarea discuţiilor vizând divizarea companiei aeriene germane aflate în insolvenţă.
Economica.net - joi, 12 oct. 2017, 06:43
Lufthansa ar putea prelua o parte din activele AirBerlin

Sursa citată de Reuters a declarat miercuri că Lufthansa va prelua divizia Niki a Air Berlin, compania sa regională LG Walter precum şi o parte din avioanele Air Berlin care efectuează zboruri pe distanţe scurte. ‘Acordul cu Lufthansa a fost finalizat, există un acord’, a declarat sursa, adăugând încă că deocamdată nu a fost semnat un contract.

Reprezentanţii Lufthansa au refuzat să confirme semnarea unui acord, precizând doar că sunt încrezători că vor finaliza negocierile până la termenul limită.

În luna august, Air Berlin şi-a declarat insolvenţa, după ce principalul său acţionar, compania Etihad Airways din Abu Dhabi, a încetat să îi mai acorde sprijin financiar. Acest anunţ a obligat Guvernul german să vină în sprijinul operatorului aerian cu un credit punte de 150 de milioane de euro pentru ca avioanele Air Berlin să poată zbura în continuare. Luna trecută, Air Berlin, a informat că a ales duo-ul Lufthansa – easyJet drept ofertanţi preferaţi cu care va negocia vânzarea celor 140 de aparate ale sale. Discuţiile se vor derula până la data de 12 octombrie, iar după încheierea unui acord compania germană va trebui să-şi închidă operaţiunile.

Ministrul Economiei, Brigitte Zypries, declara recent că ar saluta o tranzacţie în urma căreia Lufthansa ar prelua o parte importantă din activele companiei Air Berlin. Lufthansa, principala companie aeriană din Germania, nu poate prelua în totalitate Air Berlin pentru că, astfel, ar dobândi o poziţie dominantă în Germania.

Te-ar mai putea interesa și
BMW anunță două premiere mondiale pentru Concorso d’Eleganza Villa d’Este 2024
BMW anunță două premiere mondiale pentru Concorso d’Eleganza Villa d’Este 2024
Vechi partener al Concursului de Eleganță de la Villa d'Este, grupul BMW a anunțat că, deși vorbim despre o competiție pentru mașini de epocă, va prezenta și două noutăți absolute: un......
Fără speranța că ar mai putea fi salvată, industria fotovoltaică europeană se mută în Statele Unite, ca să nu o îngroape definitiv China
Fără speranța că ar mai putea fi salvată, industria fotovoltaică europeană se mută în Statele Unite, ca să nu o ...
O potențială decizie a guvernelor europene care ar urma să sprijine producătorii de echipamente pentru energia regenerabilă ...
Autostrada Transilvania: Prelungiri pentru cea mai mare licitație, cu Tunelul Meseș. WeBuild contestă în instanță decizia CNSC favorabilă turcilor de la Makyol
Autostrada Transilvania: Prelungiri pentru cea mai mare licitație, cu Tunelul Meseș. WeBuild contestă în instanță decizia ...
Constructorul italian WeBuild a atacat la Curtea de Apel București decizia CNSC favorabilă constructorului turc Makyol ...
Piața lactatelor își revine cu materie primă de import. Cantitățile cumpărate de procesatori au crescut cu 34% în primele două luni
Piața lactatelor își revine cu materie primă de import. Cantitățile cumpărate de procesatori au crescut cu 34% în ...
Procesatorii locali de lapte au cumpărat în primele două luni ale acesti an cu până la 40% mai mult decât în perioada ...